Platforma Interguvernamentală privind Biodiversitatea și Serviciile Ecosistemelor (IPBES) este o organizație neguvernamentală care reprezintă comunitatea științifică internațională cu privire la biodiversitate. IPBES este similar cu Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) și oferă informații științifice relevante pentru politici privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice, ca răspuns la solicitările guvernelor și altor părți interesate. În 2019, IPBES a publicat cel mai cuprinzator raport existent la momentul actual cu privire la factorii care afectează biodiversitatea, Evaluarea Globală pentru Biodiversitate și Serviciile Ecosistemice. Acesta a identificat cinci factori principali care influențează în mod direct pierderea biodiversității în lume: schimbarea utilizării terenurilor și a apelor, supraexploatarea resurselor, poluarea, speciile invazive străine și schimbările climatice…

Pe lângă consensul general în legătură cu factorii direcți care stau la baza pierderii biodiversității, există o conștientizare din ce în ce mai mare la nivel internațional că eforturile de abordare a cauzelor directe nu sunt suficiente pentru a rezolva problema pierderii biodiversității. Raportului IPBES (2019) abordează în mod sistematic cauzele ultime (sau indirecte) ale declinului biodiversității care creează condițiile pentru factorii direcți și care au rădăcini profunde în felul cum trăim și în care privim natura. Raportul IPBES demarchează în categorii distincte principalii vectori prin care se configurează stilul de viață modern bazată pe consum și confort, stil de viață care erodează sănătatea planetei și siguranța noastră viitoare. Categoriile pe care raportul IPES le tratează sunt: valorile și felul cum ne raportăm la natură, instituțiile și modul de guvernanță, factori demografici cum ar fi…

Nu avem suficiente date la nivel național pentru a monitoriza eficient biodiversitatea. Datele sunt vitale pentru a fundamenta strategii și politici publice în domeniul biodiversității. Acestea permit o înțelegere cuprinzătoare a stării actuale a speciilor, habitatelor și a factorilor care influențează evoluția acestora. Datele sunt totodată esențiale și pentru evaluarea eficacității politicilor și strategiilor anterioare. O imagine de ansamblu a situației biodiversității la nivel European se poate obține prin consultarea Sistemului European pentru Informații de Biodiversitate (Biodiversity Information System for Europe), o platformă care agregă date din acest domeniu. Platforma are capitole dedicate fiecărei țări în parte, obținute din obligațiile de raportare către Comisie ale fiecărui stat. România contribuie și ea cu astfel de date la acest sistem…

Fragmentarea habitatelor presupune divizarea unui mediu natural mare și continuu în porțiuni mai mici, separate unele de altele. Un exemplu ar fi o pădure fragmentată de drumuri și orașe, unde animalele și plantele sunt izolate în insule de spațiu verde. Cauza principală a fragmentării o reprezintă activitățile umane, cum ar fi construcția de drumuri, extinderea orașelor, defrișările sau microhidrocentralele instalate pe râuri. Fragmentarea este problematică fiindcă împiedică animalele să migreze sau să găsească mâncare, iar în timp fragmentarea duce la reducerea diversității genetice care expune speciile la riscul dispariției. Cele mai afectate de fragmentarea habitatelor sunt acele specii care au nevoie de habitate naturale vaste, cu precădere carnivorele mari. În România ne referim la lup, râs și urs…

Suprafețele agricole nu sunt doar producătoare de alimente, ci pot fi și rezervoare importante de biodiversitate. Un ecosistem agricol bogat în biodiversitate găzduiește o gamă largă de specii, de la microorganisme care îmbogățesc solul și ajută la descompunerea materiei organice, la polenizatori esențiali pentru producția de culturi (cum ar fi albinele și fluturii), dar și numeroase specii de păsări, mamifere mici, reptile și insecte, care contribuie la controlul natural al dăunătorilor și la menținerea sănătății generale a ecosistemului. Biodiversitatea agricolă poate fi înțeleasă pe mai multe niveluri: 1) diversitatea genetică a soiurilor cultivate dintr-o singură specie, 2) numărul de specii diferite cultivate , și 3) diversitatea ecosistemului agricol, dincolo de speciile cultivate…

Orașele aglomerate sunt de regulă ultimul loc la care ne gândim când vine vorba de biodiversitate. Cum am mai punctat și în introducerea acestui raport, o comună preconcepție este că locul biodiversității este în zone bine definite: la munte, în pădure, în arii protejate. Natura și orașul sunt două categorii opuse, natura fiind locul în care evadăm din când în când dintre betoanele orașului. Dar nu ar trebui să fie așa. Dar orașele sunt și ele ecosisteme vii în care abundă diferite forme de viață, interconectate prin legături complexe. Pe lângă țesutul gri de străzi, clădiri și pavaje impermeabile, orașul are și un țesut verde de parcuri, grădini, curți, terenuri abandonate sau vegetație de-a lungul râurilor. Și nu puține orașe au un țesut albastru alcătuit din râuri, pâraie, zone umede și marine. Toate orașele ascund o diversitate surprinzătoare de specii de plante și animale…

Conform Inventarului Forestier Național (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti, 2020), pădurile României se întind pe o suprafață de aproximativ 7 milioane de hectare (unitate de măsură a suprafeței, echivalentă cu 10.000 de metri pătrați). Acestea reprezintă 28% din suprafaţa ţării, proporție care se situează sub media media europeană de 32%. Suprafața pădurilor din România a suferit transformări majore în timp. Istoricii estimează că teritoriul României de astăzi a fost odată acoperit de păduri în proporție de 70% (Giurescu, 1976). Nu doar munții erau acoperiți de păduri, ci și dealurile și o parte mare din câmpii. Acestea includeau și zona unde se întinde Bucureștiul, cât și județul Teleorman, al cărui nume în latină înseamnă “pădure nebună”. Defrișările au început cu extinderea Imperiului Roman, care au construit fortificații și drumuri pavate…