Sari la conținut

Environment for Romania / Protecția biodiversității

GreenAction


Ghidul societății civile în protecția mediului

Green Action își propune să fie o platformă web menită să îi orienteze pe cei cu inițiative în protecția mediului în pașii ce trebuie urmați pentru a derula un anumit tip de proiect sau o acțiune (de exemplu acțiuni de împădurire, de strângere a deșeurilor, de prevenire sau oprire a acțiunilor cu impact negativ, etc). Platforma este dedicată grupurilor de inițiativă, ONG-urilor din domeniul protecției mediului, a biodiversității și dezvoltării durabile, celor care au un interes în arii protejate, dar și publicului larg care dorește să se implice în protecția mediului folosindu-se de pârghiile legale și de cele mai bune practici.


Printr-o structură bazată pe arbori decizionali, soluția simplifică procesul adesea complicat și intimidant de navigare în cadrul legislației și cerințelor administrative. Fiecare decizie luată în cadrul arborelui ar conduce utilizatorul către următorul pas, adaptând traseul în funcție de tipul proiectului, locație, obiective și va face referire la legislația relevantă. Utilizatorului i se va prezenta și o cartografiere a actorilor relevanți prin explicarea rolului fiecăruia într-un limbaj simplu.

Pe lângă ghidarea pas cu pas, platforma ar funcționa și ca un hub de resurse, oferind acces la documentații, studii de caz, și bune practici în domeniul protecției mediului. Utilizatorii ar putea, de asemenea, să acceseze o bază de date cuprinzătoare cu contacte ale actorilor relevanți în domeniul protecției mediului: instituții și neguvernamentale, experți în legislația de mediu, finanțatori potențiali și alte grupuri de inițiativă cu care pot colabora.

SCHIMBĂRI:

  • Un punct de pornire pentru oricine dorește să desfășoare acțiuni sau proiecte în domeniul protecției mediului.

  • Facilitarea înțelegerii legislației, procedurilor și a rolului tuturor actorilor pentru cele mai comune tipuri de inițiative în protecția mediului.


Alte soluții din raportul "Protecția biodiversității"

Viață de urs

Date și informații la zi despre urșii din România

SOS: Viespea asiatică

Sistem pentru raportarea timpurie a viespii asiatice

RoNatura

Explorator de arii protejate


BioAtlas

Portal de date naționale din domeniul biodiversității

BioParticipare

Platformă care agregă proiecte de citizen science în domeniul biodiversității

Citizen Science App Factory

Infrastructură pentru dezvoltarea de aplicații mobile de citizen science


Upgrade biodiversity

Inventar de soluții tehnice open-source pentru biodiversitate

BioLab

Cursuri fulger despre protecția mediului pentru funcționarii publici

Acces 544

Sistem pentru obținerea informațiilor de interes public


Ariiprotejate.ro

Inventarul public al ariilor protejate și al pădurilor

Jungla urbană

Locuitori urbani pentru biodiversitate

EcoSTART

Sprijin pentru afaceri sustenabile în arii protejate


BunTOT

Bun pentru oameni și pentru natură

Biodiversity Stories

Harta proiectelor prietenoase cu biodiversitatea

Săptămâna Verde 2.0

Hub de resurse și evenimente pentru Săptămâna Verde


Râuri Libere

Instrument de identificare a barierelor de pe râuri

Lifelane

Sistem de monitorizare a coridoarelor ecologice

Biodiscover

Învață despre biodiversitate prin realitate augmentată


GreenMatch

Platforma care conectează proiectele de mediu cu expertiză pro bono

ViaVerde

Cartarea spațiilor verzi din orașe

Legumapp

Asistentul în grădinărit


Inspectorul pădurilor 2.0

Date deschise în Inspectorul pădurii

Silva Scan

Instrument pentru realizarea inventarului forestier

TerraPixel

Sistem de analiză prin metode participative a datelor satelitare


Susține dezvoltarea Infrastructurii Binelui

Vino alături de noi și ajută-ne să transformăm toate aceste soluții în realitate. Dacă reprezinți o companie, haide să stăm de vorbă pentru a deveni unul intre donatorii care susțin fondul de digitalizare pentru persoanele vulnerabile din România și din întreaga lume. Ne poți ajuta și printr-o donație lunară sau printr-un SMS cu cuvântul “PUTEM“ trimis la 8864 prin care donezi lună de lună 4 euro către Code for Romania.

Susține Infrastructura Binelui

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații