Glosar de termeni

Abordare holistică (integrată) și sustenabilă a agriculturii, care urmărește să creeze sisteme agricole mai armonioase cu mediul înconjurător și cu nevoile comunităților umane.

Document tehnic și de planificare care reglementează modul de gospodărire a pădurilor pe o perioadă determinată, de obicei de 10 ani.

O zonă delimitată geografic, desemnată și gestionată prin legi sau reglementări specifice pentru a conserva biodiversitatea, resursele naturale sau patrimoniul cultural. Scopul principal al unei arii protejate este protejarea ecosistemelor, speciilor de plante și animale rare sau pe cale de dispariție și a habitatelor naturale, prevenind activitățile umane care ar putea degrada mediul.

Se referă la varietatea de vieți pe Pământ, inclusiv diversitatea genetică, a speciilor și a ecosistemelor. Este rezultatul a miliarde de ani de evoluție, în care diferite forme de viață s-au adaptat la medii variate.

Procesul de îndepărtare a pădurilor sau a vegetației forestiere de pe un teren, de obicei pentru a face loc altor utilizări ale terenului, cum ar fi agricultura, construcțiile sau infrastructura. Prin defrișare se schimbă folosința și destinația terenului. Folosirea termenului de defrișare pentru tăieri ilegale este astfel improprie, deoarece în acel caz terenul nu-și schimbă folosința din punct de vedere juridic.

O comunitate de organisme vii (plante, animale, microorganisme) împreună cu mediul fizic în care trăiesc. Ca exemple de ecosisteme amintim pădurile, pajiștile, oceanele, lacurile, râurile, zonele umede sau deșerturile.

Totalitatea terenurilor împădurite, neîmpădurite - dar destinate împăduririi, precum și alte terenuri necesare gospodăririi pădurilor.

Locul sau tipul specific de mediu în care o anumită specie de organism trăiește și își găsește resursele necesare pentru a supraviețui.

Procesul sistematic de colectare și analiză a datelor privind starea și evoluția pădurilor unui stat, care utilizează metode științifice pentru furnizarea informațiilor necesare managementului și politicilor forestiere.

Succesiunea de organisme prin care energia și nutrienții se transferă prin consum, de la o specie la alta, într-un ecosistem. Aceasta structură începe de la producătorii primari, cum ar fi plantele, care captează energia solară și o convertesc în energie chimică prin fotosinteză. Urmează consumatorii primari sau erbivore (cum ar fi iepurii sau caprele), care mănâncă plantele pentru a obține energia. Consumatorii secundari sau carnivorele (de exemplu, vulpile) se hrănesc cu erbivore, preluând astfel energia acumulată de acestea.

Structură administrativă responsabilă pentru gestionarea și administrarea unei anumite suprafețe de pădure. Ocolul silvic asigură activități de protecție, regenerare și exploatare a resurselor forestiere.

Benzi sau zone de vegetație plantate strategic în scopul protejării sau îmbunătățirii anumitor aspecte ale mediului înconjurător, cu roluri ca: protecția împotriva vântului, prafului, deplasarea organismelor vii, creșterea biodiversității, îmbunătățirea calității solului.

Păduri păstrate în mare măsură în starea lor naturală, fără să fi fost supuse exploatării sau altor intervenții umane, care să modifice semnificativ structura și funcțiile lor naturale.

Un sistem în care carbonul este stocat pe termen relativ lung. Pădurile, solul, oceanul, rezervele de combustibili, plantele și animalele sunt toate rezervoare de carbon. Acestea au un rol critic în controlul concentrației de carbon din atmosferă, care are un efect direct asupra încălzirii globale.

Beneficiile directe și indirecte pe care oamenii le obțin de la ecosistemele naturale. Aici se încadrează producția de oxigen, absorbția carbonului, reglarea climei, furnizarea de resurse, valoarea estetică și de recreere.

O specie cu un habitat larg, a cărei protecție va asigura protecția altor specii din același habitat. Un exemplu reprezentativ îl constituie carnivorele mari cum ar fi lupul sau ursul. Protejându-le, acestea mențin echilibrul trofic în ecosistem, iar nevoile lor ecologice le înglobează și pe cele ale celorlalte specii.

Un ecosistem în care solul este permanent sau periodic scufundat în apă, astfel încât susține o varietate de plante și animale adaptate la mediul acvatic. Include o varietate de habitate, cum ar fi mlaștinile, iazurile, lacurile, râurile, deltele, turbăriile și zonele costiere.

O zonă care, deși pare verde și plină de vegetație atunci când este privită din afară, suferă de degradare a solului, epuizare a resurselor de apă și/sau pierdere a biodiversității. Exemple comune sunt o parte din parcurile urbane, curțile private sau terenurile agricole acoperite cu monoculturi (o singură specie).