Sari la conținut

 Putem  să trăim într-un mediu mai sănătos

Ca să putem trăi împreună în condiții bune, trebuie să gândim dincolo de noi înșine. Binele fiecăruia dintre noi nu poate fi separat de binele mediului în care trăim și în care planificăm viitorul nostru și al generațiilor de după noi. Pădurile, natura și spațiile verzi sunt primele lucruri la care gândul se duce atunci când vine vorba despre mediu. Dar tot aici vorbim și despre dezvoltarea urbană, infrastructură, zonele protejate, dezastrele naturale și strategii de protecție împotriva poluării de orice tip.

Ne-am aplecat atenția asupra problemelor mediului în cadrul programului de cercetare Civic Labs, care a rezultat în proiectarea Infrastructurii Binelui de care avem nevoie pentru a avea parte de cele mai bune soluții digitale prin care putem, protejând mediul înconjurător, să ne protejăm pe noi înșine. Au rezultat 78 de soluții digitale dintre care 17 sunt deja live și avem nevoie de voi pentru a le menține și duce mai departe și pentru a le construi pe celelalte 61 de care avem nevoie.


Susține pilonul Environment for Romania

Fii parte din coaliția de finanțatori care susțin construcția și mentenața soluțiilor dedicate rezolvării problemelor de mediu cauzate de schimbările climatice în România. 17 soluții sunt deja live. Alături de tine putem să le transformăm pe toate celelalte în realitate pentru a completa și consolida infrastructura de soluții digitale de care organizațiile neguvernamentale și noi toți avem nevoie pentru șansa la o viață sănătoasă, un mediu curat și protejat și o planetă mai rezistentă pentru generațiile viitoare.

Dacă reprezinți o companie și vrei să devii unul dintre partenerii strategici în misiunea noastră, trimite-ne chiar astăzi un mesaj și hai să lucrăm împreună!

Scrie-ne acum
obiective
9
soluții proiectate
78
soluții live
17
soluții în lucru
2

Environment for Romania

Ultimii cinci ani ai Code for Romania s-au concentrat pe a identifica cele mai presante probleme cu care se confruntă mediul înconjurător din România în nouă zone importante: protecția împotriva dezastrelor, pregătirea pentru cutremur, măsurarea și reducerea poluării, managemntul deșeurilor, ce le lipsește orașelor pentru a deveni prietenoase cu oamenii, cum putem contribui la dezvoltarea mediului rural, cum putem proteja natura și biodiversitatea și cum putem lupta pentru protec’ia pădurilor. Am concentrat rezultatele acestui efort uriaș într-o serie de rapoarte de cercetare care vin nu doar să documenteze toate informațiile pe care ar trebuie să le cunoaștem cu toții, ci reprezintă fundamentul pe baza căruia am proiectat și construim soluții pentru a le rezolva.

În fiecare dintre secțiunile de mai jos veți descoperi rezultatele acestui program de cercetare si soluțiile pe care le-am implementat deja dar și pe cele pe care ne dorim să le transformăm în realitate alături de voi. Orice contribuție contează, fie că trimiți un SMS la 8864 cu cuvântul PUTEM, setezi o donație recurentă pe site sau ne susții cu un share, pe noi ne ajută să oferim aceste soluții gratuit și să construim altele noi.


Pregatiti pentru urmatorul dezastru natural

Pregătiți pentru următorul dezastru natural 

În fața dezastrelor naturale suntem vulnerabili, unele dintre daunele și pierderile de vieți cauzate de acestea fiind inevitabile. În schimb, pagubele cauzate de dezastrele imprevizibile pot fi multiplicate de neștiința și lipsa noastră de pregătire. Tehnologia ne poate face mai siguri pe noi, sprijinindu-ne în momentele în care panica pune stăpânire pe noi sau ajutându-ne să ne organizăm eficient și să răspundem nevoilor de ajutor cât de repede cu putință.


Pregătiți pentru următorul cutremur

Un cutremur în România nu reprezintă un pericol ipotetic, ci o certitudine. Și despre el știm un singur lucru: este cel mai imprevizibil dezastru de amploare care ni se poate întâmpla.

Am ales să ne îndreptăm atenția spre domeniul pregătirii și răspunsului în caz de seism deoarece ne dorim să înțelegem concret care este capacitatea noastră de a răspunde unui asemenea eveniment și cât de pregătiți suntem, la nivel individual, să facem față unui cutremur.


Masurarea poluarii

Măsurarea poluării

România este una dintre țările cu cele mai multe victime provocate de poluare din Uniunea Europeană. Singura modalitate de a acționa împotriva acestei amenințări este să înțelegem magnitudinea fenomenului prin extragerea și analizarea unor date corecte și complete legate de modul în care aceasta se manifestă la nivel național.

Cercetăm extensiv și dezvoltăm soluții tehnologice care să vizeze toate sursele de poluare care pot afecta serios mediul înconjurător, dar și calitatea vieții: poluarea aerului, a apei, a solului, poluarea fonică și luminoasă.


Reducerea poluării

Reducerea poluării este una dintre cele mai mari provocări cu care umanitatea se confruntă în ultimele zeci de ani. Diminuarea efectelor nocive asupra planetei și a calității vieții este un demers care poate fi aplicat cu succes doar dacă se implementează măsuri concrete de control și reducere a factorilor poluanți.

Studiem diferitele tipuri de reducere a nivelului de poluare precum: procese de repunere în uz, producție curată, eficiență energetică, eficiență în infrastructura de transport sau reducerea deșeurilor și generăm soluții cu impact la nivel sistemic pentru combaterea efectelor pe termen lung.


Reciclarea și managementul deșeurilor

În 2019, umanitatea a produs un număr record de deșeuri dintre care nici măcar un sfert nu au fost reciclate. Practic, am produs o cantitate de deșeuri care, cumulată, este mai mare decât greutatea tuturor oamenilor adulți din Europa.

Sustenabilitatea vieții pe pământ depinde în mod direct de identificarea celor mai bune metode de reciclare și management al deșeurilor și gunoiului.

Este probabil una dintre cele mai mari provocări ale generației noastre, motiv pentru care ne propunem să contribuim prin instrumente digitale la procesele de reciclare și administrare a deșeurilor rezultate în urma reciclării. 


Orașe prietenoase

Deși dezvoltarea orașelor are ca prim obiectiv deservirea locuitorilor, în România zona urbană nu a fost concepută având în minte cetățenii. Mai mult decât atât, ne lovim tot mai des de improvizații care nu sunt sustenabile sau decizii care afectează și chiar înrăutățesc calitatea vieții.

Tehnologia este unul dintre cele mai eficiente instrumente care pot fi utilizate în transformarea orașelor în spații locuibile, accesibile și prietenoase, dezvoltate în mod responsabil și inteligent.


Sate dezvoltate 

Peste jumătate din populația României locuiește în mediul rural sau în condiții echivalente traiului în mediul rural.

Calitatea vieții la sate se măsoară atât prin veniturile pe cap de locuitor, cât și prin accesul populației la condiții de trai civilizate, aliniate cu cele din mediul urban. Tocmai de aceea, nu poate exista o strategie de dezvoltare a României care să nu includă intervenții în tot ceea ce intră sub incidența infrastructurii rurale. De aceea, căutăm soluții de tehnologie civică menite să îmbunătățească nivelul de trai și indicii de progres.


Protecția naturii

România are una dintre cele mai bogate biodiversități din Europa, iar datorită poziției geografice beneficiem de un capital natural impresionant. Cu toate astea, perioada de dezvoltare și tranziție economică pe care o parcurgem prezintă un risc în lipsa unei strategii coerente și asumate de protecție a naturii.

Stilul de viață actual și deciziile cu privire la ocrotirea mediului înconjurător influențează negativ patrimoniul natural al țării, având consecințe pe termen lung care vizează direct generațiile viitoare.

Alături de instituțiile responsabile, de partenerii și voluntarii noștri, căutăm să reducem impactul nociv al degradării mediului înconjurător prin dezvoltarea unor unelte digitale care să contribuie la protejarea naturii în toate formele ei.

Rezultatele cercetării și soluțiile proiectate vor fi publicate pe parcursul anului 2024.


Păduri protejate și sănătoase

Pădurile sunt una dintre cele mai importante resurse pe care România le deține. Dar sănătatea pădurilor este amenințată de exploatări forestiere ilegale care pun sub asediu zone care ar trebui, de altfel, să fie protejate prin lege.

Mutilarea pădurilor are efecte de durată asupra mediului, sănătății și siguranței populației. În plus, discutăm despre o resursă foarte prețioasă al cărei proces de regenerare durează zeci de ani, în timp ce defrișările ilegale pun la pământ sute de copaci în doar câteva zile.

Ne propunem să generăm soluții digitale care să contribuie la menținerea și protejarea pădurilor din România astfel încât să diminuăm riscul dispariției teritoriului împădurit al țării.

Rezultatele cercetării și soluțiile proiectate vor fi publicate pe parcursul anului 2024.

Susține pilonul Environment for Romania

Fii parte din coaliția de finanțatori care susțin construcția și mentenața soluțiilor dedicate rezolvării problemelor de mediu cauzate de schimbările climatice în România. 17 soluții sunt deja live. Alături de tine putem să le transformăm pe toate celelalte în realitate pentru a completa și consolida infrastructura de soluții digitale de care organizațiile neguvernamentale și noi toți avem nevoie pentru șansa la o viață sănătoasă, un mediu curat și protejat și o planetă mai rezistentă pentru generațiile viitoare.

Dacă reprezinți o companie și vrei să devii unul dintre partenerii strategici în misiunea noastră, trimite-ne chiar astăzi un mesaj și hai să lucrăm împreună!

Scrie-ne acum

Parteneri strategici

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații