Environment for Romania / Protecția biodiversității

La baza factorilor direcți ai pierderii biodiversității se află o serie de factori INDIRECȚI strâns legați de felul cum trăim și de relația noastră cu natura

Pe lângă consensul general în legătură cu factorii direcți care stau la baza pierderii biodiversității, există o conștientizare din ce în ce mai mare la nivel internațional că eforturile de abordare a cauzelor directe nu sunt suficiente pentru a rezolva problema pierderii biodiversității.

Raportului IPBES (2019) abordează în mod sistematic cauzele ultime (sau indirecte) ale declinului biodiversității care creează condițiile pentru factorii direcți și care au rădăcini profunde în felul cum trăim și în care privim natura. Raportul IPBES demarchează în categorii distincte principalii vectori prin care se configurează stilul de viață modern bazată pe consum și confort, stil de viață care erodează sănătatea planetei și siguranța noastră viitoare. Categoriile pe care raportul IPES le tratează sunt: valorile și felul cum ne raportăm la natură, instituțiile și modul de guvernanță, factori demografici cum ar fi creșterea populației sau migrația, felul cum este folosită tehnologia, comportamentale umane legate de consum și utilizarea energiei cât și factorii economici care stau la baza acestor comportamente.

Pentru o tratare exhaustivă a cauzelor indirecte recomandăm consultarea raportului IPBES. În acest capitol ne uităm mai restrâns la felul cum biodiversitatea este impactată de valorile după care ne ghidăm și de percepția noastră asupra naturii. Totodată ne uităm la felul în care comportamentele noastre de consum, cu accent pe cele alimentare impactează biodiversitatea. Atragem atenția că declinul biodiversității nu poate fi oprit doar prin acțiuni izolate de conservare, ci este nevoie de acțiuni coordonate la nivel colectiv pentru a schimba felul cum ne raportăm la natură și modul și comportamentele noastre de consum.

Conexiunea cu natura este considerată esențială pentru bunăstarea umană. Biophilia este termenul pe care cercetătorul de la Universitatea Harvard, E.O. Wilson, îl folosește pentru a se referi la relația strânsă care s-a dezvoltat între oameni și natură. Faptul că expunerea la natură duce la stări afective pozitive par să confirme și studiile științifice. Cu toate aceste, aproximativ jumătate din populația lumii trăiește în zone urbane, unde au cu tot mai puține oportunități pentru contactul direct cu natura. Această lipsa a contactului cu natura (fenomen numit “extinction of experience”) are multe consecințe îngrijorare pentru bunăstarea fizică și psihică.

Alienarea față de lumea naturală este îngrijorătoare și în ceea ce-i privește pe copii, cu efecte pe plan cognitiv, emoțional și din punct de vedere al sănătății fizice. Pe lângă asta, studiile arată că lipsa contactului cu natura antrenează un cerc vicios al unui dezangajament progresiv față de natură, care va reduce preocuparea pentru conservarea ei mai târziu în viață, fenomen care se va extinde pe parcursul mai multor generații. În contrast, o serie de studii arată că imersiunea directă în natură, mai ales în copilărie, contribuie la grija pentru natură pe întreaga durată a vieții. (Aceasta include activități în natura „sălbatică", cum ar fi drumețiile, campingul și pescuitul, precum și în natura „domestică", cum ar fi grădinăritul ) Alte studii sugerează că pentru a înțelege biodiversitatea, este crucial să avem cunoștințe despre diferite specii care ne înconjoară și condițiile lor de viață, astfel că învățarea biodiversității pentru copii începe cu observarea plantelor și animalelor din vecinătate.

Deși depindem de biodiversitate în mod fundamental, conștientizarea publică a importanței sale este extrem de redusă. În schimb, lumea naturală este prea des percepută ca o resursă de exploatat, motivată de presupunerea că beneficiile naturii sunt gratuite și deci fără valoare. Așa cum am punctat în capitolul introductiv, biodiversitatea este deseori văzută ca ceva opțional, iar înțelegerea domeniului este marcată de o serie de preconcepții. Printre acestea predomină este comună părerea biodiversitatea se ocupă cu specii (de multe ori exotice) pe cale de dispariție, că pierderea unei specii individuale nu este o problemă majoră și nu va afecta în mod semnificativ mediul, că problemele legate de pierderea biodiversității nu ne privesc în mod direct, sau că locul biodiversității este în zone bine delimitate (cum ar fi munții, pădurile tropicale, savanele sau recifuri de corali,) și nu atât în alte medii, cum ar fi orașele sau terenurile agricole.

Ca răspuns oamenii trebuie să înțeleagă că biodiversitatea nu este doar despre specii individuale pe cale de dispariție ci are un sensul mai larg și urmărește întreaga diversitate a vieții pe pământ de la diversitatea genetică în cadrul unei specii care o ajută să se adapteze la condiții noi de mediu cum ar fi încălzirea climatică, la diversitatea speciilor într-un ecosistem care-i cresc complexitatea ecosistemului și beneficiile pe care le poate furniza, precum și diversitatea ecosistemelor de pe Pământ care creează condiții pentru specii diverse de plante și organisme.

Totodată, contrar opiniei că o specie individuală nu este importantă, oamenii trebuie să înțeleagă noțiunea de interconectivitate, ideea că totul în natură este legat și se influențează reciproc. Astfel, dacă o specie este afectată, acest lucru poate avea consecințe în lanț pentru întregul ecosistem.

În același timp, deși poate părea că problemele legate de pierderea biodiversității nu ne privesc în mod direct, biodiversitatea este ceea ce face modul nostru de viață posibil, întrucât de oferă în mod gratuit, niște servicii esențiale dar luate de bune și în acest sens invizibile. Aceste servicii cum ar fi solurile fertile, apă curată, polenizarea, stocarea carbonului sau furnizarea unui cadru de relaxare și recreere sunt incomensurabil de valoroase dar suntem pe cale să le pierdem într-un ritm alarmant.

Nu în ultimul rând, deși asociem biodiversitatea cu zonele cu specii luxuriante, diversitatea vieții este prezentă și importantă în toate mediile și ecosistemele de pe Pământ. De cele mai multe ori pierdem din vedere că și orașele pot găzdui o biodiversitate remarcabilă. În condițiile în care aproximativ 56% din populația globală trăiește în orașe, iar acest procent este în continuă creștere, susținerea biodiversității în orașe este esențială deoarece spațiile verzi și ecosistemele urbane contribuie la sănătatea și bunăstarea locuitorilor, reduc poluarea aerului și efectele schimbărilor climatice.

În ultimii 50 de ani, populația umană s-a dublat, economia globală a crescut de patru ori, crescând în mod proporțional cererea pentru energie și resurse naturale (Living Planet Report, 2022). Măsurile economice au favorizat și ele extinderea activității economice, adesea cu daune asupra mediului . Un instrument înșelător pentru a măsura prosperitatea umană, Produsul Intern Brut (PIB) a fost, într-o mare măsură, considerat principalul indicator al dezvoltării unei țări și deci ținta principală a programelor de guvernare. Pe lângă faptul că ascunde inegalități majore, măsurarea progresului prin PIB nu ia în considerare impactul activităților economice asupra mediului înconjurător. De exemplu, în cazul unei inundații care distruge un oraș, activitățile de reconstrucție cresc PIB-ul, ignorând faptul că prevenirea inundației prin conservarea ecosistemelor naturale ar fi fost mai benefică pe termen lung.

De la mijlocul secolului al XX-lea, populația umană a crescut dramatic, de la aproximativ 2,6 miliarde la 7,8 miliarde în 2021. Găzduirea și hrănirea unui număr atât de mare de oameni a accelerat distrugerea habitatelor naturale, în timp ce nivelurile mai ridicate de consum, în special în unele părți mai bogate ale lumii, au crescut, de asemenea, exploatarea resurselor naturale. De notat este și repartiția inegală a acestui consum. Aproximativ 10% din populația lumii din țările G7 consumă 40% din productivitatea biologică a Pământului. Creșterea nivelurilor de consum de carne a necesitat mai mult teren pentru animale, în timp ce utilizarea tot mai mare a apei a crescut riscul de secetă în unele regiuni. Cum populația globală se așteaptă să ajungă la 10,9 miliarde până la sfârșitul secolului, impactul pe care oamenii îl au asupra biodiversității este așteptat să se accelereze dacă nu se iau măsuri pentru reducerea consumului și modificarea sistemului alimentar global actual.

O preconcepție răspândită este că biodiversitatea este responsabilitatea guvernelor și a organizațiilor de mediu și ignorăm rolul pe care îl jucăm noi ca indivizi. Consumul excesiv și cultura “cumpără și aruncă” (eng. throw-away culture) amplifică presiunea asupra resurselor naturale. Produsele sunt fabricate, utilizate pentru o perioadă scurtă de timp și apoi eliminate, generând deșeuri și poluare. Acest ciclu neîntrerupt solicită în mod constant materii prime noi, fiind o cauza de bază a exploatării habitatelor naturale și a distrugerii biodiversității. De exemplu, cererea mare pentru produse precum uleiul de palmier conduce la defrișări masive în zone tropicale, distrugând habitatele biodiverse și punând în pericol specii întregi. Astfel, stilul nostru de viață, nu doar că epuizează naturale ci în același timp, slăbește și capacitatea planetei de a menține un echilibru ecologic necesar pentru diversitatea biologică.

În ultimii 50 de ani, conversia terenurilor pentru agricultură sau pășunat este considerat cauza principală directă a pierderii habitatelor. Potrivit Listei Roșii a speciile amenințate cu dispariția menținute de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), agricultura reprezintă o amenințare identificată pentru 24.000 dintre cele 28.000 de specii documentate de IUCN ca fiind în pericol de dispariție.

În prezent, cultivarea plantelor și creșterea animalelor ocupă aproximativ 50% din terenul locuibil al lumii (Ritchie & Roser, 2019). La baza acestei extinderi a terenurilor agricole a stat creșterea exponențială populației cât și o preferință tot mai mare pentru produse de origine animală. Din 1970, greutatea colectivă a mamiferelor sălbatice a scăzut cu 82% (Bar-On, Phillips and Milo, 2018 ). În locul animalelor sălbatice, un număr mic de specii de animale de fermă (în principal vaci și porci) domină acum biomasa globală. Aceste animale de fermă reprezintă 60% din toate speciile de mamifere ca masă, comparativ cu 4% pentru mamiferele sălbatice și 36% pentru oameni.

Distrugerea habitatelor pentru creșterea animalelor este problematică și din punct de vedere al eficienței furnizării necesarului de hrană. În timp ce creșterea animalelor ocupă 78% din terenul dedicat agriculturii, ea contribuie doar cu 18% la aportul global de calorii. În același timp, plantele ocupă doar 22% din suprafața agricolă și furnizează 82% din calorii (Ritchie & Roser, 2019). 

Amprenta de mediu a alimentelor este un indicator al efectului pe care îl are cultivarea diferitelor alimente asupra mediului. Acesta ia în calcul utilizarea terenului asociat culturii, emisiile de gaze cu efect de seră, utilizarea apei și impactul asupra biodiversității. Amprenta variază semnificativ de la un aliment la altul. În general, alimentele de origine animală au amprente semnificativ mai mari decât cele de origine vegetală. Carnea de vită este alimentul cu una din cele mai mari amprente de mediu.

Carnea de vită și lactatele derivate au o amprentă de mediu disproporționat de mare

Conversia terenurilor pentru producția de carne de vită, produse lactate și hrană pentru vite este o cauză principală a defrișărilor în multe regiuni tropicale, inclusiv în Amazon, unde un recent val de incendii forestiere și defrișări a fost asociat cu creșterea vitelor. Totodată vitele care pasc au nevoie de cantități mari de iarbă – ceea ce înseamnă că fermierii folosesc adesea îngrășăminte pe bază de azot pentru a stimula creșterea plantelor. Producția de îngrășăminte pe bază de azot cauzează eliberarea de CO2 și a gazului cu efect de seră puternic, oxidul de azot (N2O). Aceste aspecte legate de creșterea vitelor explică, de asemenea, de ce, în medie, brânza și alte produse lactate au un cost climatic mai mare decât carnea de porc și de pasăre. În comparație cu carnea și lactatele, alimentele pe bază de plante au amprente de carbon mult mai mici. În medie, emisiile de la alimentele pe bază de plante sunt de 10 până la 50 de ori mai mici decât cele de la produsele de origine animală, conform unui studiu publicat în revista Science (Poor and Nemecek, 2018).

Emisiile de la alimentele pe bază de plante sunt de 10 până la 50 de ori mai mici decât cele de la produsele de origine animală.

Este așadar necesară o reformă radicală a modului în care producem și consumăm alimente pentru a proteja biodiversitatea și a asigura un viitor sustenabil pentru toate speciile de pe planetă. Conform raportului Chatman, reducerea conflictului dintre cerințele de hrană ale omenirii și impactul negativ al producției de alimente asupra biodiversității și mediului are nevoie de mai multe abordări abordări. Sunt necesare trei schimbări principale pentru un sistem alimentar care să sprijine biodiversitatea. Omenirea trebuie: 1) să treacă la diete mai bazate pe plante 2) să aloce mai mult teren ca habitat natural protejat și 3) să adopte metode de agricultură mai durabile.

De exemplu, o schimbare de la carne de vită la fasole în dietele întregii populații a SUA ar putea elibera 692.918 km2 – echivalentul a 42% din terenurile agricole ale SUA – pentru alte utilizări, cum ar fi restaurarea ecosistemelor sau o agricultură mai prietenoasă cu natura. O astfel de schimbare ar contribui și substanțial la obiectivele climatice (în acest exemplu, atingerea între 42 și 74% din obiectivul de reducere a GHG al SUA pentru 2020). Ar contribui probabil la o gamă de alte bunuri publice, inclusiv îmbunătățirea calității dietei și reducerea incidenței bolilor legate de dietă asociate cu consumul excesiv de carne roșie și procesată.

Studii recente, care explorează și modelează scenarii prin care declinul biodiversității poate fi redresat, evidențiază că provocarea de a hrăni o populație umană în creștere implică pierderi accelerate de resurse. Aceste cercetări arată că eforturile de conservare și restaurare sunt esențiale în redresare, dar că aceste eforturi vor eșua în a schimba declinul dacă nu sunt completate printr-un efort semnificativ de abordare a factorilor direcți și indirecți ai pierderii biodiversității (Leclerc et all, 2020). Pe lângă măsurile tradiționale de conservare, este nevoie de un efort global coordonat de a trece la practici mai durabile de producție și consum, reducerea deșeurilor și adoptarea unei proporții mai mari de produse pe bază de plante.

Aceste măsuri ar limita extinderea utilizării terenurilor și ar putea duce la crearea spațiului necesar pentru restaurarea ecosistemelor. Modelele mai arată că prin implementarea celor mai ambițioase măsuri anunțate pentru conservare și restaurarea naturii declinul biodiversității va continua până la mijlocul secolului. Prin schimbări majore a modului în care ne hrănim și în care gestionăm deșeurile, acest trend ar putea fi inversat înainte de 2050.