Environment for Romania / Protecția biodiversității

Pădurile României

📢 Subiect în spotlight

Conform Inventarului Forestier Național (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti, 2020), pădurile României se întind pe o suprafață de aproximativ 7 milioane de hectare (unitate de măsură a suprafeței, echivalentă cu 10.000 de metri pătrați). Acestea reprezintă 28% din suprafaţa ţării, proporție care se situează sub media media europeană de 32%.

Suprafața pădurilor din România a suferit transformări majore în timp. Istoricii estimează că teritoriul României de astăzi a fost odată acoperit de păduri în proporție de 70% (Giurescu, 1976). Nu doar munții erau acoperiți de păduri, ci și dealurile și o parte mare din câmpii. Acestea includeau și zona unde se întinde Bucureștiul, cât și județul Teleorman, al cărui nume în latină înseamnă “pădure nebună”. Defrișările au început cu extinderea Imperiului Roman, care au construit fortificații și drumuri pavate. Cele mai masive defrișări ar fi avut loc din sec XIII până în secolul IX când România ar fi pierdut aproximativ jumătate din păduri, 7-8 milioane de hectare. Tăierile s-au intensificat odată cu revoluția industrială și în perioada interbelică pentru a face loc terenurilor agricole. În 20 de ani, între 1918 - 1938 s-au pierdut 1,3 milioane de hectare în favoarea agriculturii. În anul 1939, suprafața pădurilor din România a ajuns la minimul său istoric: 5.9 milioane de hectare Din perioada comunistă încoace, suprafața pădurilor a înregistrat o ușoară creștere, de aproximativ + 1 mil. ha, iar azi România are 6.9 milioane de hectare împădurite.

Important de menționat este că, asemănător altor țări, aproape toate pădurile României sunt păduri gospodărite, adică păduri care au fost la un moment dat plantate sau în care s-a intervenit masiv pentru recoltarea lemnului și întreținere de-a lungul timpului. Aproape 85% din păduri au sub 100 de ani și doar 2% au între 160 de ani și 200 de ani (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, 2020).

O particularitate a pădurilor din munții Carpații, aproape inexistentă în alte locuri din Europa, este existența unor buzunare de păduri virgine. Pădurile virgine sunt păduri foarte bătrâne (care au mai multe sute de ani) care au evoluat timp de secole în cea mai mare măsură doar sub acțiunea factorilor naturali, fără influențe semnificative din partea omului. Aceste păduri conțin arbori de vârste și dimensiuni impresionante, dar și lemn mort, în diverse stadii de descompunere. Arborii bătrâni și cei în descompunere sunt acoperiți cu mușchi, licheni, ciuperci și alte specii colonizatoare, specifice doar acestora și nu arborilor mai tineri (WWF, 2020). Datorită biodiversității unice și remarcabile, aceste păduri sunt considerate niște laboratoare vii care ajută la înțelegerea naturii în starea ei pură, dar sunt și valori inestimabile de patrimoniu, moșteniri ale trecutului. În prezent, la nivel european, sub 1% dintre păduri sunt încă păduri multiseculare virgine. În România 70.000 ha de păduri (1% din suprafață) au fost evaluate și introduse în Catalogul Pădurilor Virgine, dar studiile de identificare a acestora sunt încă în dezvoltare, vorbindu-se de un potențial de 200.000-300.000 de hectare. WWF deține și actualizează permanent primul website dedicat pădurilor virgine din România, care funcționează ca un hub ce include știri despre procesul de identificare a acestora, o hartă interactivă, publicații digitale educative și date istorice.

În sistemul de clasificare românesc există două mari categorii de funcții ale pădurilor: grupa I - păduri cu funcții speciale de protecție; grupa a II-a - păduri cu funcții de producție și protecție.

După natura și importanța funcțiilor de protecție și de producție, în scopul diferențierii măsurilor de gospodărire, grupurile funcționale au fost organizate în 6 tipuri funcționale. Primele două tipuri funcționale (TI și TII) sunt considerate de protecție strictă, adică tăierea arborilor nu este permisă fie deloc fie doar ca să ajute în conservare (de exemplu atunci când arborii au nevoie de mai mult spațiu ca să crească sănătos). În pădurile din celelalte tipuri funcționale (III-VI) crește progresiv măsura în care se permite exploatarea lemnului, însă doar în limitelele capacității pădurii de a se regenera. Tăierile rase se caracterizează prin tăierea tuturor arborilor de pe o suprafață desemnată pentru exploatare (numită parchet) printr-o singură tăiere. În România tăierile rase sunt aplicate legal pe suprafețe de până 3 ha pe anumite culturi (pin, molid, plop euroamerican), fiind considerate un mod eficient de a exploata lemnul dar și o metodă prin care pădurea ca ansamblu se regenerează într-un mod sănătos pe termen mediu. De multe ori aceste tăieri se confundă cu tăierile ilegale și sunt sunt numite în mod impropriu „defrișări”.

Tipul funcțional I (abreviat TI) cuprinde funcții speciale de protecție a naturii, în care legea interzice orice fel de exploatare a lemnului sau a altor produse. Tipul I se aplică pentru pădurile multiseculare (adică pădurile virgine și cvasivirgine), zonele forestiere incluse în rezervații științifice, rezervații naturale și zone declarate monumente ale naturii.

Tip funcțional II (TII) cuprinde funcții speciale de protecție în care nu este permisă exploatarea forestieră cu scop de producție (i.e. comercială) și în care tăierea arborilor poate avea loc doar dacă este necesar din motive speciale de conservare.

În România sunt puse sub protecție strictă (TI + TII) aproximativ 3% din păduri. Strategia Europeană pentru Biodiversitate 2030 urmărește ca cel puțin 10% din zonele terestre și maritime ale UE să se afle într-un regim de protecție strictă, în scopul menținerii biodiversității, a conservării fondului genetic și a proceselor naturale de care depindem. În acest context, au început dezbaterile și în România pentru ca 10% din pădurile țării (700.000 ha) să fie incluse în regim de protecție strictă. În acest sens, se va continua extinderea catalogului pădurilor virgine și se organizează dezbateri legate de alegerea ariilor care urmează a fi puse sub protecție strictă. Organizațiile neguvernamentale ca WWF (WWF, 2023) atrag atenția că triplarea suprafeței de pădure strict protejată de la 3% la 10% trebuie să asigure o tranziție justă și pentru comunitățile dependente de păduri care vor fi dezavantajate prin restricționarea utilizării resurselor naturale. Procesul de desemnare a ariilor protejate ar trebui să se facă cu implicarea deplină a proprietarilor de terenuri și cu mecanisme de compensare adecvate. În mecanismele de despăgubire și compensare trebuie să fie luați în calcul nu doar proprietarii terenurilor cărora le sunt impuse restricții privind mobilizarea resurselor, dar și comunitățile locale care vor fi afectate indirect de măsurile de protecție deoarece sunt angrenate în lanțul valoric de prelucrare a resurselor pădurii (cum ar fi cei care realizează produse din lemn, cei care se încălzesc cu lemn).

Dacă în perioada comunistă toate pădurile aparțineau statului și erau administrate central, în ultimii 30 de ani, sectorul pădurilor a fost marcat de retrocedarea unui procent semnificativ de păduri.. Astfel, conform Inventarului Forestier național 36% din Fondul Forestier Național este proprietate privată, cu peste 700 de mii proprietari privați individuali, cu o suprafață medie de 1,1 ha/proprietate.

În ceea ce privește administrarea pădurilor, 65% din păduri, cele care aparțin statului, sunt administrate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin ocoale silvice de stat. Pentru suprafețele în proprietate privată administrarea se face prin ocoale silvice private, numite ocoale silvice de regim. Administrarea pădurilor la nivel de ocol silvic se face în baza unui document tehnic și de planificare numit amenajament silvic care reglementează modul de gospodărire a pădurilor pe o perioadă de 10 ani. Potrivit Codului Silvic, amenajamentele sunt obligatorii doar pentru proprietățile mai mari de 10 hectare. În aceste condiții multe suprafețe de păduri proprietate privată nu sunt administrate deloc sau nu sunt administrate corespunzător.

Deși practicile de exploatare ilegală a lemnului s-au răsfrânt în mod negativ asupra imaginii silviculturii, practica silvică din România este deosebit de riguroasă, cu o lungă tradiție a practicării principiilor gestionării durabile, mult mai avansată în acest sens decât majoritatea țărilor europene. În România, arborii sunt lăsați să crească în cicluri lungi de peste 100 de ani înainte să fie tăiați, mult mai conservativ decât alte țări, unde arborii sunt tăiați mult mai devreme, la 60 de ani sau chiar 30 de ani. Datorită principiilor de gospodărire durabilă a pădurii, intensitatea exploatării pădurii este mult mai mică decât în alte țări. În timp ce în România se recoltează oficial 35% din ce crește, Germania recoltează 90% din ce crește, iar media UE este la 65% (Eurostat). Astfel, deși fenomenul tăierilor ilegale este un fenomen real și îngrijorător, după cum se poate observa din Global Forest Integrity Index, per total integritatea pădurilor a fost pană acum mai puțin afectată decât în alte țări.

Cu toate că modul riguros și unitar planificat a funcționat eficient în condițiile unui sistem centralizat, în care pădurea aparținea statului, acesta a devenit nefezabil în condițiile proprietății mixte. Cu peste 150 de texte legislative, cadrul legislativ este considerat stufos, rigid și prescriptiv, nediferențiat în raport cu forma de proprietate. Totodată, este bazat pe scenarii și proceduri fixe și este inflexibil la metode și tehnici noi, care să vizeze mai degrabă îndeplinirea obiectivelor decât doar respectarea unor proceduri. O reformă a sistemului silvic este astfel de mult așteptată. Noul Cod Silvic, aprobat de Senat la momentul scrierii acestui raport (august 2024) și în așteptarea votului de la Camera Deputaților, ar trebui să transpună legile silvice Strategia Națională pentru Păduri (Ministerul Mediului, 2030), document strategic realizat prin consultări ample ale factorilor interesați.

O problemă importantă este distribuția pădurii pe forme de relief. Conform Inventarului Forestier Național, în regiunea de câmpie pădurea ocupă doar 5,2% din suprafață ceea ce generează o serie de riscuri de mediu, cum ar fi deșertificarea și diminuarea capacității ecosistemelor de a se adapta schimbărilor climatice. Din cele 41 de județe ale României, 23 sunt județe deficitare în păduri, adică sunt județe în care mai puțin de 30% din suprafață este reprezentată de păduri. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România și-a asumat creșterea suprafeţei ocupate de păduri, cu prioritate în aceste judeţe, prin acțiuni extinse de împădurire, inclusiv a terenurilor degradate care sunt nepotrivite pentru agricultură. Conform Planului Național de Redresare și Reziliență, aproximativ 2% din suprafața țării este ocupată cu terenuri degradate (500.000 ha).

Pentru a combate deșertificarea și deficitul de pădure în zona de câmpie și pentru a îndeplini în același timp obiectivele Strategiei UE pentru Biodiversitate de a crește suprafața împădurită până la 30% la nivelul fiecărei țări, România și-a asumat împădurirea a 56.700 de hectare până în 2026 prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Proprietarii de terenuri care nu figurează deja ca păduri pot primi bani pentru a înființa o pădure pe cel puțin 0.5 hectare sau cel puțin 0.1 ha în cazul perdelelor forestiere. Conform cercetării noastre calitative, îndeplinirea acestui obiectiv este marcată de numeroase provocări. Principala provocare pare să fie identificarea corectă a terenurilor potrivite împăduririi. Aceste terenuri trebuie să nu facă parte din fondul forestier și să aibă o situație juridică clară. Lipsa cadastrului și situația nerezolvată a proprietății în urmă retrocedărilor de teren și ulterior a succesiunilor către moștenitori constituie principalele piedici. O altă provocare ține de disponibilitatea puieților. Este nevoie în medie de 5.000 de puieți pe hectar iar aceștia au nevoie să crească 4-5 ani înainte de a fi plantați. Cu toate acestea, implementarea programului de împăduri nu ar fi fost precedat de pregătirea necesară a puieților. (Enescu, 2022)

O problemă cu care se confruntă în mod special sudul României este cea a deșertificării. Conform unei declarații televizate a Ministrului Mediului, anual se pierd 1.000 de hectare de terenuri prin deșertificare, terenuri care devin prea nisipoase pentru agricultură. Mai mult, vântul duce nisipurile și către terenurile fertile, fiind și acestea afectate.

La acest fenomen a contribuit și eliminarea perdelelor forestiere în anii ’60. O perdea forestieră este o barieră de arbori și arbuști plantată pentru a proteja terenurile agricole. Aceste perdele forestiere aduc un surplus de umiditate care se traduce prin mai multă productivitate pe parcela agricola, protecție împotriva vântului, atragerea păsărilor și insectelor și chiar o mai bună sănătate a solului. România a avut un sistem extins de astfel de perdele care au fost defrișate de regimul comunist pentru a crește suprafața arabilă și pentru a crea sisteme de irigare. Pentru reziliența ecosistemelor și a sustenabilității practicilor agricole este foarte important să se revină la această combinație de teren agricol și pădure, numită și peisaj mozaicat sau sistem agroforestier. Plantarea unei fâșii lungi de pădure de-a lungul culturilor agricole este împiedicată în primul rând de fragmentarea proprietății terenurilor și, în multe cazuri, lipsa clarității cu privire la situația juridică a acestora, lipsa conștientizării cu privire la beneficiile acestor perdele, dar și de dificultățile inerente coordonării între un număr mare de actori.

Deși cuantumul volumului de lemn recoltat ilegal nu este cunoscut, se presupune că un procent semnificativ de lemn recoltat în România nu este declarat. Rezultatele Inventarului Forestier Național (Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti, 2020) au stârnit în mod special discuții publice pe această temă. Conform acestora, lemnul “dispărut” din pădure de la inventarul precedent conform IFN este 38 milioane mc/ an, cu aproape 20 milioane mc/an mai mult decât cantitatea de lemn recoltată și comercializată în acte, așa cum reiese din datele Institutului Național de Statistică. Deși diferența dintre cele două numere nu poate fi automat echivalată cu tăierile ilegale. Un motiv este ca lemnul dispărut conține și lemn mort nevalorificat. Un altul ține de faptul că Inventarul Forestier cuprinde și suprafețele de pădure care nu sunt incluse în fondul forestier, suprafețe estimate la 500.000 de hectare. Multe din acestea sunt pășuni abandonate în care s-a dezvoltat spontan vegetația care în timp s-a transformat în pădure. Nefăcând parte din fondul forestier exploatarea acestora apare la “pe minus” în Inventarul Național (care nu ține cont de situația juridica a terenurilor) dar regulile exploatărilor silvice nu se aplică și nu există exigența declarării acelor tăieri.

Așadar, cu toate că diferența din Inventarul Național nu poate fi automat echivalată cu tăieri ilegale, Ministerul Mediului nu a publicat nici o interpretare pentru aceste cifre, astfel că volumul tăierilor ilegale, deși presupus considerabil, nu este cunoscut.

Fenomenul exploatărilor ilegale este un fenomen real, cu cauze complexe, printre care enumerăm: procesul de retrocedare haotic fără atribuții clare de gestionare și control, nevoia de lemn de foc a comunităților locale și lipsa mecanismelor de compensații pentru cei care nu-și pot exploata pădurile. O vulnerabilitate aparte ține și de modul de organizare a sistemului de valorificare a lemnului, inclusiv modul de control și monitorizare, problemă descrisă mai jos.

Conform unei practici moștenite din perioada comunistă, pădurea se vinde sub forma unui volum estimat grosier, al arborilor ”pe picior”, înainte de a fi recoltați. Estimarea arborilor ”pe picior” presupune că arborii care urmează să fie tăiați sunt marcați cu un ciocan de fier de către ocolul silvic care vine acest lemn. Cei care cumără acești bușteni ar trebui să taie doar acești arbori marcați ,iar tăierea trebuie făcută deasupra marcajului, astfel ca marcajul să rămână pe ciotul rămas (ca probă a legitimității tăierii). Acest marcaj este însă ușor de contrafăcut și mai mult, nu spune nimic despre volumul arborelui exploatat, decât ca acel arbore a fost marcat în mod legal pentru tăiere.

Chiar și în situații de bună credință, se consideră că această metodă poate da diferențe de până la 20% între lemnul estimat și cel recoltat (WWF România, 2023b). Principala problemă este că se acceptă plata făcută în avans pentru o cantitate estimată și nu se controlează lemnul recoltat, care iese din pădure. Firmele care taie legal lemnul ar trebui să declare singure aceste diferențe, dar foarte puține firme o fac. În timp ce controlul la ieșirea din pădure este inexistent, controlul la punerea pe piață se realizează pentru un procent extrem de mic de transporturi (sub 1%). Procedura acreditată de control este extrem de costisitoare și implică descărcarea și măsurarea buștenilor. Din aceste motive se consideră că este nevoie de o schimbare radicală a sistemului de control bazat pe marcarea arborilor în pădure într-un un sistem de monitorizare și control a lemnului ce iese din pădure.

SUMAL (Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos) este un sistem informatic integrat utilizat în România pentru monitorizarea și controlul trasabilității lemnului recoltat din păduri. Prin intermediul acestui sistem, transporturile de lemn sunt înregistrate și urmărite în timp real, de la locul de recoltare până la punctele finale de procesare. Prin aplicația conexă, Inspectorul Pădurii, cetățenii pot verifica dacă un transport este înregistrat în SUMAL și pot alerta autoritățile în caz contrar prin apel la 112. Dar în condițiile în care supraîncărcarea transporturilor este una din modalitățile principale prin care se scoate ilegal lemn din pădure, SUMAL nu poate verifica dacă cantitățile încărcate corespund sau nu cu volumul declarat și plătit.

În același timp, sistemul SUMAL nu valorifică volumul uriaș de informații colectate. Aproximativ 20 de milioane de poze ale transporturilor sunt încărcate anual în SUMAL, dar sistemul nu este conceput să facă o verificare preliminară, automatizată a conformității pozelor cu cantitățile declarate. Printr-un studiu de birou al imaginilor și al datelor pe care operatorii le-au introdus în SUMAL, WWF Romania (2023) a constatat că fotografiile pe care transportatorii de lemn le încarcă în SUMAL sunt de multe ori neconcludente și „păcălesc” sistemul, care nu este conceput să le verifice. O propunere WWF este folosirea „unei amprente digitale” a transporturilor (WWF Romania, 2021). Prin folosirea algoritmilor de inteligență artificială se poate compara volumul din poze cu volumul estimat. În condițiile resurselor limitate de control, evaluarea de risc s-ar face automat și s-ar genera alerte pentru direcționarea controalelor către transporturile problematice. În august 2024, Ministerul Mediului a semnat un contract pentru implementarea unui astfel de concept prin dotarea sistemului SUMAL cu servicii de analiza în timp real a imaginilor încărcate.

3,5 milioane de gospodării din România (la care se adaugă instituții publice: școli, primării, spitale) se încălzesc cu lemn (Ministerul Mediului, 2020). Aproximativ 40% din lemnul exploatat în România este folosit pentru energia termică și electrică. Această dependență de lemn în condițiile prețului crescut la lemn și interzicerea exploatării lemnului pentru autoconsum, face ca o parte din lemnul recoltat ilegal să acopere nevoia de lemn a unei comunități vulnerabile ale cărei nevoi de energie accesibilă nu a fost acoperită.

Noul Cod Silvic, aprobat de Senat și care la momentul scrierii acestui raport (august 2024) așteaptă să intre în dezbatere la Camera Deputaților, introduce conceptul de comunități locale dependente critic de pădure. Potrivit proiectului de lege, acestea sunt ,,comunităţi locale tradiţionale care depind în mare măsură de resursele oferite de pădure pentru asigurarea subzistenţei, păstrarea identităţii culturale sau îmbunătăţirea situaţiei economice”. Indicatorii, procedurile de identificare a acestor comunități și a pădurilor menționate, vor depinde însă de o metodologie care ar trebui sa fie publicată de guvern. Aceste comunități ar trebui să beneficieze în mod preferențial de resursele pădurii și de derogări de la restricțiile impuse restului populației.

La recomandarea organizațiilor de mediu, Ministerul Mediului a decis să pună în aplicare un program pilot de vouchere pentru a elimina din casele românilor sobele vechi cu o eficiență scăzută cu sobe noi, cu o eficiență ridicată. Rămâne de văzut dacă acest program va reduce presiunea asupra pădurilor printr-o eventuală implementare la scara largă.