Environment for Romania / Protecția biodiversității

Există cinci factori principali care influențează în mod DIRECT pierderea biodiversității în lume

Platforma Interguvernamentală privind Biodiversitatea și Serviciile Ecosistemelor (IPBES) este o organizație neguvernamentală care reprezintă comunitatea științifică internațională cu privire la biodiversitate. IPBES este similar cu Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) și oferă informații științifice relevante pentru politici privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice, ca răspuns la solicitările guvernelor și altor părți interesate.

În 2019, IPBES a publicat cel mai cuprinzator raport existent la momentul actual cu privire la factorii care afectează biodiversitatea, Evaluarea Globală pentru Biodiversitate și Serviciile Ecosistemice. Acesta a identificat cinci factori principali care influențează în mod direct pierderea biodiversității în lume: schimbarea utilizării terenurilor și a apelor, supraexploatarea resurselor, poluarea, speciile invazive străine și schimbările climatice. Deși cunoașterea acestora este esențială, există o conștientizare din ce în ce mai mare la nivel internațional că eforturile de abordare a cauzelor directe nu sunt suficiente pentru a rezolva problema pierderii biodiversității. La baza cauzelor directe se află o serie de cauze indirecte care țin de guvernanță dar și valorile și comportamentele societății. Modul în care ne raportăm la natură, ce comportamente avem, precum și modul în care ne administrăm are efecte importante asupra naturii și implicit a biodiversității.

În acest capitol ne vom uita la cum se manifestă factorii direcți ai pierderii biodiversității în România.

Conform raportului IPBES, felul în care sunt folosite terenurile și apele este factorul principal care afectează biodiversitatea la nivel global. Odată cu creșterea populației, presiunea asupra resurselor a naturale a crescut și suprafețe extinse de natură sălbatică au fost transformate pentru a face loc agriculturii intensive, pentru extinderea orașelor sau construcția de infrastructură.

Expansiunea terenurilor agricole este cea mai răspândită formă de schimbare a utilizării terenurilor, cu peste o treime din suprafața terestră fiind folosită pentru culturi sau creșterea animalelor. Aceste schimbări distrug habitate pentru un număr mare de specii, în timp ce modul intensiv de a practica agricultura prin cultivarea unei singure specii (monoculturi) precum și utilizarea în exces a îngrășămintelor și pesticidelor au efecte extrem de negative asupra solului și biodiversității. Agricultura intensivă poluează apa, sărăcește și poluează solul și este neprielnică biodiversității, care ar putea să se dezvolte dacă s-ar practică o agricultură mai prietenoasă cu mediul (a se vedea capitolul dedicat agriculturii din acest raport).

Extinderea orașelor este un factor care de asemenea afectează biodiversitatea în întreaga lume, de cele mai multe ori în detrimentul pădurilor, zonelor umede și a pajiștilor. Conform Raportului despre starea mediului (2022), în România 6,5% din suprafaţa ţării este destinată ecosistemelor urbane. Construirea haotică, fără respectarea unei strategii de urbanism coerente a condus însă la distrugerea ecosistemelor din jurul zonelor urbane, la o calitate foarte scăzută a zonelor verzi și reducerea biodiversității din orașe. Dezvoltarea infrastructurii (de transport, telecomunicatii, de furnizare a energiei, etc), de cele mai multe ori realizată fără o înțelegere și o planificare a consecințelor pentru biodiversitate, a presupus și ea perturbații majore ale ecosistemelor.

Una dintre cele mai evidente și dramatice consecințe ale schimbării utilizării terenurilor este pierderea habitatelor naturale. Defrișarea pentru agricultură, exploatare forestieră, dezvoltare urbană, drenarea zonelor umede și îndiguirea râurilor distruge habitatul natural al multor specii, ducând la declinul sau chiar la dispariția acestora. Pe lângă pierderea habitatelor, schimbarea scopului utilizării terenurilor poate duce și la fragmentarea ecosistemelor. Divizarea unui habitat natural în bucăți mici și izolate poate afecta mobilitatea (deplasarea) populațiilor de animale, precum și distribuția și diversitatea speciilor de plante. Fragmentarea habitatelor poate duce, de asemenea, la creșterea șanselor de întâlnire între om și animale sălbatice, și astfel la creșterea numărului de incidente sau la transmitere a bolilor.

În ceea ce privește utilizarea apelor, una din îngrijorările actuale este legată de Proiectul Neptun Deep, prima exploatare offshore la mare adâncime din România despre care guvernanții susțin că va asigura României independența energetică. Însă organizația de mediu Greenpeace atrage atenția că există riscuri mari la adresa ecosistemului din Marea Neagră și acuză autoritățile că nu au făcut publice toate potențialele riscuri. În paralel, îngrijorarea este că creșterea consumului de gaz va împinge România mai departe de atingerea țintelor climatice.

Schimbările climatice sunt un factor direct care afectează și va continua să afecteze tot mai mult biodiversitatea. Din 2015 s-a observat o încălzire de aproximativ 1°C în raport cu nivelurile preindustriale iar până în 2030 se estimează că încălzirea medie va fi de 1.5°C, raportată la același nivel. Totodată, se consideră că frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme, precum incendiile, inundațiile și secetele au crescut în ultimii ani ca urmare a acestei încălziri. Încălzirea are un impact extins în multe aspecte ale biodiversității, inclusiv distribuția geografică a speciilor, ciclurile de viață ale organismelor, precum și funcționarea ecosistemelor.

Potrivit Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), 2023 a fost cel mai cald an din istorie pentru România, cu 2.3 °C mai mult față de normalul perioadei 1981 - 2010. Totodată,intervalul 2012-2023 a fost cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice. Schimbarea climatică se manifestă prin creșterea frecvenței fenomenelor meteo extreme (furtuni, secetă, inundații), valuri de căldură dar și printr-un proces de deșertificare în sudul României. Conform Raportului privind starea mediului (ANPM, 2022) în scenariul care este acum considerat cel mai plauzibil și care prevede o creştere cu 3 grade Celsius a temperaturii medii a aerului pe teritoriul României până în 2070, se prognozează că o mare parte din zonele de câmpie, adică peste 30% din ţară va fi supusă unui proces de deşertificare. Conform aceluiași raport, schimbările climatice prognozate vor afecta și distribuția vegetaţiei pe etaje de altitudine, ceea ce înseamnă schimbarea habitatelor pentru speciile găzduite. Cu o creştere cu 3°C a temperaturii medii a aerului, în zona montană se estimează o creştere cu aprox. 600m a etajării actuale a vegetaţiei primare. Ceea ce înseamnă că din munţii înalţi vor dispărea etajele alpin şi subalpin (al jneapănului) si vor fi înlocuite de pădurile de molid şi fag. Aceste mutaţii majore în repartiţia pe altitudine a vegetaţiei din zona montană vor duce la reducerea naturală cu 40 – 70% a suprafeţelor de pădure actuale cu consecinţe şi mai dramatice asupra echilibrului apei şi al precipitaţiilor.

Este important de avut în vedere că declinul biodiversității și criza climatică nu sunt doua fenomene independente, ci două fațete ale aceluiași proces de bulversare a proceselor naturale. Schimbările climatice accelerează distrugerea mediului natural prin secete, inundații incendii forestiere și acidifierea oceanelor, și distrug habitatele împreună cu speciile care locuiesc în ele. Efectele create creează o buclă de feedback, deoarece distrugerea naturii întăresc schimbările climatice. Ecosistemele terestre și marine absorb în prezent 60% din emisiile generate de om, fiind singura modalitate a planetei de a stoca cantități masive de dioxid de carbon. Așadar protejarea biodiversității devine cea mai puternică apărare naturală împotriva schimbărilor climatice.

Poluarea este recunoscută ca una dintre cele cinci amenințări directe majore la adresa biodiversității, din cauza impactului său vast și multidimensional asupra mediului și al specilor. Poluanții din aer, apă și sol perturbă echilibrul ecologic, afectând sănătatea, capacitatea de reproducere și supraviețuirea organismelor vii. Două dintre tipurile de poluare care afectează major în acest moment biodiversitatea în România sunt poluarea cu nutrienti a apei și a solului, precum și poluarea cu plastic a râurilor.

Nutrienții sunt substanțe esențiale pentru creșterea și întreținerea vieții. Acestea includ elemente precum azotul și fosforul, care, în cantități moderate, sunt benefice și necesare pentru creșterea plantelor și a vieții terestre și acvatice. Poluarea cu nutrienți apare atunci când cantități excesive ale acestor substanțe intră sol sau în apă. Una din sursele majore de poluare cu nutrienti este agricultura și creșterea animalelor. Principalii poluanți ai apelor proveniți din agricultură sunt compușii de azot, respectiv nitrații și nitriții. Aceștia sunt conținuți atât în îngrășămintele chimice administrate pe terenurile agricole, cât și în gunoiul de grajd. Odată ajuns în apele subterane, azotul în cantități prea mari duce la deteriorarea acestora, ajungând până la compromiterea surselor de apă, fântânile din zone afectate devenind nepotabile. Această poluare ajunge să ne afecteze în mod direct, pentru că consumul regulat de apă cu conținut ridicat de nitrați și nitriți duce la îmbolnăviri grave.

O altă sursă a poluării cu nutrienți este lipsa infrastructurii adecvate de canalizare, care conduce la deversarea directă a apelor uzate în râuri. Conform INS, în anul 2022, doar 58% din populația României era legată la rețeaua de canalizare. Dacă în mediul urban conectarea era de 99%, în mediul rural doar 16% dintre locuitori beneficiau de servicii de canalizare. Modul principal prin care poluarea cu nutrienti afectează apele este prin procesul de eutrofizare. Pe scurt, acest proces presupune că o concentrație ridicată de nutrienti chimici din ape conduce la o creștere mai abundentă a algele și planctonul. Ritmul accelerat prin care aceste plante cresc și se descompun scade cantitatea de oxigen din apă, făcând astfel dificilă supraviețuirea multor altor specii.

În timp ce poluarea marină cu plastic a fost intens studiată și popularizată, impactul prezenței plasticului în râuri asupra biodiversitatii a început abia recent să fie studiat. Râurile, adesea folosite ca rute de evacuare pentru deșeurile menajere și industriale, se confruntă și ele cu acumularea de plastic sub forme variate, de la saci mari și sticle până la microplastice invizibile cu ochiul liber. Aceste deșeuri reprezintă o amenințare directă pentru organismele acvatice care pot ingera particule de plastic confundându-le cu hrană. Ingerarea de plastic poate duce la obstrucția (blocarea) sistemului digestiv, care conduce la inabilitatea de a se mai hrăni și malnutriție. Dincolo de ingerare, un risc major îl pune încurcarea animalelor în deșeurile de plastic mai mari dimensiuni, care afectează capacitatea acestora de a se mișca, de a se hrăni, de a se reproduce sau de a se feri de prădători.

Supraexploatarea resurselor naturale este o altă amenințare semnificativă la adresa biodiversității și a echilibrului ecologic. Această practică implică extragerea sau folosirea excesivă a materiilor prime, cum ar fi lemnul, mineralele, apa, combustibil fosil și resursele biologice, la ritmuri care depășesc capacitatea de regenerare naturală a acestora.

În acest sens, o problemă aparte în România o constituie braconajul piscicol de-a lungul Dunării și din Delta Dunării. Braconajul constituie pescuitul ilegal, fie a unor specii protejate, fie pescuitul în afara sezonului de pescuit (în perioada de reproducere a pestilor), sau pescuitul prin metode ilegale (cum ar fi cel prin intermediul curentului electric sau electronarcoză). Dincolo de faptul că este ilegal a fi folosit în afara fermelor de pești, folosirea curentului electric poate cauza sterilitatea peștilor care supraviețuiesc, amenințând supraviețuirea speciei. Una dintre speciile pescuite ilegal în mod intensiv este sturionul, care este pe lista roșie IUCN a speciilor pe cale de dispariție. Conform unui studiu WWF (2021), o treime din sturionul comercializat in Romania, Bulgaria și Ucraina provine din braconaj.

O alta provocare curentă specifică României o constituie tăierile ilegale de lemn, în special pe suprafețele de păduri fragmentate de un număr mare de proprietari privați. După restituirea pădurilor în baza Legii nr. 18/1991(între anii 1996 și 2006), peste 39.400 de hectare au fost pierdute prin tăieri ilegale conform Strategiei Naționale pentru Biodiversitate 2014-2020. Chiar dacă nu la aceeași intensitate, practica tăierilor ilegale continuă și azi. Tăierea pădurilor duce la reducerea, pierderea sau fragmentarea habitatului pentru multe specii, conducând la o reducere a populației acestora sau chiar la dispariție. Pentru carnivorele mari, cum sunt urșii, aceste reduceri de habitat pot conduce la suprapunerea habitatelor acestora cu cele ale oamenilor și la intensificarea problemelor generate de interacțiunea om-animal sălbatic. Pentru mai multe detalii despre fenomenul tăierilor ilegale în România se poate consulta capitolul dedicat Pădurilor din acest raport.

Extrapolând problema supraexploatării la nivel global, noi metode de calcul care pun față în față consumul global cu capacitatea de regenerare a naturii estimează că ritmul nostru de consum este aproape dublu decât ar trebui să fie pentru ca natura să își revină. Conceptul de amprentă ecologică include toate modurile în care natura este solicitată la un moment dat, de la producția de hrană și fibre până la absorbția emisiilor excesive de carbon. Conform raportului Planeta Vie 2023, contabilitatea amprentei ecologice arată că umanitatea folosește în exces cu cel puțin 75% planeta față de capacitatea de regenerare, echivalentul de a trăi pe 1,75 Pământuri. Aceast ritm al supraexploatării erodează sănătatea planetei și, odată cu ea, perspectivele noastre și ale generației viitoare.

O altă cauză importantă a pierderii biodiversității la nivel global, dar și în spațiul UE și România e reprezentată de speciile invazive. Speciile alogene reprezintă speciile dintr-o regiune geografică care nu sunt native acelei regiuni. Acestea devin specii invazive când se înmulțesc necontrolat și intră în competiție cu speciile native, ajungând să le eradicheze din acel habitat. Speciile invazive provoacă daune majore naturii și economiei, și multe facilitează, de asemenea, apariția și răspândirea unor boli infecțioase.

Speciile se pot răspândi cu ajutorul unor fenomene naturale precum vântul sau curenții marini. Acest fenomen s-a produs dintotdeauna însă beneficia de un ritm destul de lent. În ultima perioadă ritmul s-a accelerat deoarece principalul mijloc prin care speciile noi intră în România este activitatea umană. Acestea sunt deseori introduse intenționat, pentru a fi utilizate în agricultură, silvicultură, sau ca plante ornamentale, alte ori în mod neintenționat, prin contaminarea anumitor mărfuri sau mijloace de transport.

Potrivit Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030, din cele 1.872 de specii de plante considerate în prezent amenințate în Europa, 354 sunt amenințate chiar de specii alogene invazive. Sub obligația unui regulament european (Regulamentului 1143/2014), s-a dezvoltat și în România un program național de monitorizare a speciilor invazive. Cu toate acestea, la momentul finalizării acestui raport (august 2024 ) platforma de raportare (specii-invazive.ro) a acestor specii este populată doar cu date de test și nu e folosită. Pentru speciile alogene invazive din România (plante, nevertebrate, mamifere, păsări) s-a mai creat o listă națională și a fost formulat un Plan de acțiune pentru abordarea căilor de introducere prioritare a speciilor alogene invazive din România. La data încheierii acestui raport nu am găsit informații despre implementarea acestui plan.

Este foarte important să se cunoască amenințările legate de specii invazive, situația lor în țările învecinate și să se ia măsuri de intervenție timpurie, înainte ca acestea să se înmulțească și să devină greu de înlăturat. Una dintre amenințările actuale din țările vecine care riscă să se extindă și în România este în domeniul apiculturii, apicultorii din România fiind alterați de o viespe originară din Asia, Vespa Velutina, viespe care se hrănește cu albine și care a redus drastic efectivul acestora în alte țări. Aceasta a fost semnalată în Europa Centrală și se consideră că e o chestiune de timp până ajunge în România. Pentru a face față acestui pericol e nevoie de sisteme de alertă și intervenție timpurie cum au fost deja dezvoltate în alte țări (cum ar fi Marea Britanie), dar în România nu există încă. Altfel pierderile vor fi foarte mari atât în ceea ce privește efectivul asupra albinelor, cât și asupra recoltelor prin lipsa polenizării.