Orice universitate ar trebui să îndeplinească trei funcții interconectate, prin rolul central pe care îl are în societate: funcția de educare, funcția de cercetare și funcția socială. Prima funcție, cea de educare, este cel mai frecvent asociată cu mediul universitar și se referă la responsabilitatea de a forma aptitudini și transmite cunoștințe noilor generații, contribuind astfel la formarea unor profesioniști competenți în domeniile lor de studiu. Ea este completată de funcția de cercetare și anume datoria universităților de a avansa cunoașterea în diverse domenii științifice, prin producerea de cunoștințe noi prin intermediul cadrelor didactice, celor de cercetare, dar și al studenților. A treia funcție, cea socială, se referă la relația universităților cu comunitatea, cu mediul non-academic și mediul socio-economic, ce cuprinde diverse proiecte sau inițiative comune, în folos public. Universitățile au un mare potențial de catalizator comunitar, de liant între actori, precum și de facilitator sau resursă în dezvoltarea comunităților.

Cursurile predate în facultăți, cunoștințele și aptitudinile pe care le transmit și felul în care cursurile interacționează între ele în cadrul programului de studiu sunt stabilite prin intermediul curriculumului academic. Fiecare universitate și facultate are responsabilitatea de a stabili această programă pentru oferta ei academică, într-un mod cât mai cuprinzător și cât mai ancorat în nevoile domeniului de studiu. În realitate, însă, anumite dificultăți continuă să persiste în relație cu curriculumul academic, în special când vine vorba despre actualizarea continuă a acestuia și alinierea la piața muncii. Aceste provocări fac construirea și actualizarea curriculumului extrem de variabilă de la program de studiu la program de studiu, în puternică dependență de specialiștii care le dezvoltă.

Pe lângă cunoștințele și aptitudinile dezvoltate în cadrul orelor de curs, seminar sau laborator, studenții au și posibilitatea de a participa în timpul studiilor la stagii de practică, internship sau mobilitate externă. Ei au astfel ocazia de a pune în practică baza teoretică învățată, dar și de a interacționa direct cu alte medii educaționale și alți actori implicați în domeniu. Deși oportunități de practică și de mobilități există, ele pot fi uneori dificil de înțeles, accesat și parcurs de către studenți. Nu toate oportunitățile de practică sunt eficiente din punct de vedere al experienței de învățare a studentului. Felul în care stagiile de practică sunt integrate și asigurate în cadrul programelor de studii diferă de la facultate la facultate, însă, conform Legii nr. 199 din 4 iulie 2023 a învățământului superior, efectuarea lor este obligatorie. Cu toate acestea, în anumite cazuri, organizarea și eficiența lor pot suferi anumite dificultăți, fie din perspectiva universității (a relației acesteia cu partenerii de practică), fie din cea a studenților (a implicării lor în cadrul stagiului).

Sistemul universitar este unul complex și profund diferit față de cel preuniversitar, familiar absolventului de liceu. De la concentrarea pe un domeniu specific, la practici de examinare diferite și tranziția în paralel spre piața muncii, studentul trebuie să se adapteze la un mod de învățare nou. Intersecția tânărului cu acest mediu și adaptarea sa nu este însă mereu una lină, existând dificultăți de înțelegere, alegere și stabilire a priorităților în noul sistem. În această secțiune explorăm în mai mare detaliu anumite obstacole pe care le întâmpină tânărul în tranziția la învățământul universitar. Procesul de orientare în carieră și alegerea domeniului de studiu universitar poate fi aleator. Viitorul student se poate confrunta cu dificultăți încă de la prima etapă a drumului său către facultate, și anume, alegerea unui domeniu de studiu. În anumite cazuri, această alegere nu este neapărat bazată pe o înțelegere reală a domeniului sau a traseului profesional viitor.

Pentru a asigura un parcurs universitar cât mai eficient, dar și o implicare cât mai ridicată, starea de bine a studentului în timpul anilor de studii este una esențială. Anii de studii universitare reprezintă, însă, anii de tranziție pentru student, pe multiple planuri: tranziția de la adolescent la tânăr adult, tranziția la o viață independentă și autogestionarea asociată cu aceasta, integrarea pe piața muncii sau într-un context social diferit (în special în cazul studenților din medii socio-economice diferite sau al celor internaționali). Secțiunea care urmează își propune să cartografieze și discute o parte din presiunile cu care studentul se poate confrunta, care pot deveni adevărate bariere în calea asigurării bunăstării. Costul de trai și gestionarea schimbărilor de relocare pentru studii universitare adaugă presiune asupra vieții studenților. De la gestionarea independentă a resurselor financiare și chiar instabilitate financiară, până la dificultăți de întreținere și locuire, perioada anilor de studii universitare poate fi una dificilă pentru student, care se confruntă cu diferite tipuri de presiuni.

Pentru a dobândi cu succes cunoștințele, competențele și aptitudinile urmărite în orice program educațional, studentul are parte de diverse forme de interacțiune cu temele și cadrele didactice din planul de învățământ. Fie că ne referim la cursuri, seminarii, sau laboratoare, fie că ne referim la alte tipuri de activități practice (cum ar fi aplicațiile la științele naturii), activități extra-curriculare sau chiar sociale, toate acestea sunt componente importante ale procesului de învățare. Însă, pentru ca acestea să-și atingă scopul, implicarea activă a studentului este critică. Cu toate acestea, din discuțiile cu specialiști care lucrează în domeniul universitar, implicarea activă a studenților este în scădere de la an la an. În această secțiune vom explora acest nivel de implicare, felul în care variază și anumiți factori care îl pot influența. Motivația scăzută a studenților de a se implica activ afectează calitatea achiziției de cunoștințe.

Dacă studenții sunt principalii beneficiari ai mediului academic, persoanele care asigură continua funcționare a spațiului universitar sunt cadrele didactice (asistenți universitari, lectori, conferențiari și profesori). Cadrele didactice sunt nevoite să îndeplinească un rol multiplu, de predare, ghidare și de interacțiune cu studenții, dar și de cercetare și dezvoltarea aptitudinilor didactice și academice proprii. Secțiunea aceasta își propune să exploreze dificultățile cu care cadrele didactice se pot confrunta în îndeplinirea acestui rol, de la probleme în interacțiunea cu studenții, la norme încărcate și resurse limitate. Cadrele didactice pot avea dificultăți în a relaționa cu studenții, ceea ce poate îngreuna comunicarea cu aceștia. Diferențele legate de experiența de învățare și de modele de consum al informației sunt într-o continuă schimbare între generații. Iar această dinamică este uneori dificil de înțeles de către cadrul didactic și poate îngreuna relaționarea acestuia cu studenții, un aspect semnalat și în cadrul interviurilor cu experți.

Ca orice proces instituțional, mediul universitar organizează diverse tipuri de evaluări, dar este și el evaluat la rândul său: de la evaluarea studenților, la cea a cadrelor didactice, și de la ierarhizarea universităților, la evaluarea calității în procesul academic. Secțiunea următoare își propune să mapeze o parte dintre aceste tipuri de evaluări, precum și dificultățile ce pot apărea fie în desfășurarea lor, fie în asigurarea eficienței și impactului pe care îl au. Evaluarea studenților nu reflectă în mod constant nivelul lor de competențe acumulate. Pentru a verifica și consolida cunoștințele și aptitudinile dobândite, studenții sunt evaluați la fiecare curs în parte, prin diferite metode: examene scrise, examene orale, analize, eseuri, proiecte sau lucrări de cercetare, prezentări, teste pe parcursul semestrului sau orice altă metodă care este considerată potrivită pentru testarea cunoștințelor și aptitudinilor pentru fiecare materie în parte.

După absolvirea studiilor de licență, studentul poate opta fie pentru părăsirea mediului universitar, fie pentru specializarea adițională prin studii de master și, ulterior, continuarea traseului academic și de cercetare prin studii de doctorat. Numărul de studenți care aplică la aceste două tipuri de programe este, însă, în scădere, iar implicarea lor pe parcursul programelor este deseori scăzută. Aceste aspecte vor fi explorate mai în detaliu în secțiunea ce urmează, pentru fiecare tip de program postuniversitar în parte. Programele de masterat au dificultăți în a asigura continuitatea educației. Studiile de master au scopul de a aprofunda cunoștințele și aptitudinile dobândite în timpul licenței și de a sprijini specializarea. Numărul de persoane înscrise la master în România este în scădere: conform Raportului privind starea învățământului superior publicat de Ministerul Educației în 2023…

Mediul universitar are un rol esențial în formarea tinerelor generații, un rol ce poate fi împlinit în totalitatea sa numai într-un mediu sigur, accesibil și incluziv. În realitate, însă, accesul la învățământul superior continuă să fie unul dificil pentru persoane cu dizabilități, iar participanții săi pot fi expuși la situații potențial abuzive. Secțiunea ce urmează își propune să prezinte dificultățile care încă persistă în accesibilizarea educației și siguranța în mediul universitar. Deși în creștere, nivelul de accesibilitate al mediului universitar este încă unul insuficient. Urmarea studiilor universitare poate fi dificilă pentru persoane cu dizabilități, existând încă schimbări semnificative necesare când vine vorba de accesibilizarea fizică a facultăților și a conținutului educativ.