Education for Romania / Învățământ universitar de calitate

Practica și mobilitățile nu sunt maximizate

Pe lângă cunoștințele și aptitudinile dezvoltate în cadrul orelor de curs, seminar sau laborator, studenții au și posibilitatea de a participa în timpul studiilor la stagii de practică, internship sau mobilitate externă. Ei au astfel ocazia de a pune în practică baza teoretică învățată, dar și de a interacționa direct cu alte medii educaționale și alți actori implicați în domeniu. Deși oportunități de practică și de mobilități există, ele pot fi uneori dificil de înțeles, accesat și parcurs de către studenți, aspecte ce vor fi explorate în mai mare detaliu în secțiunea următoare.

Felul în care stagiile de practică sunt integrate și asigurate în cadrul programelor de studii diferă de la facultate la facultate, însă, conform Legii nr. 199 din 4 iulie 2023 a învățământului superior, efectuarea lor este obligatorie. Cu toate acestea, în anumite cazuri, organizarea și eficiența lor pot suferi anumite dificultăți, fie din perspectiva universității (a relației acesteia cu partenerii de practică), fie din cea a studenților (a implicării lor în cadrul stagiului).

Pe de o parte, pentru asigurarea unui cadru optim de desfășurare a stagiilor de practică, universitățile și facultățile încheie o serie de acorduri cu actori relevanți pentru domeniul de studiu, de la instituții publice până la organizații non-guvernamentale și companii. Acest proces este puternic dependent de conexiunile pe care universitatea le are cu entități din mediul non-academic și din comunitatea locală. Din interviurile cu experți, a reieșit că unele centre universitare mai mici ar putea avea o legătură mai strânsă cu comunitatea locală, însă oportunitățile de practică (în special în domeniile nișate) ar putea să fie mai limitate. Unul din factorii favorizanți în orașele mai mici este acela că angajatorii din aceste centrele universitare atrag posibilii angajați direct de la universitatea locală; în schimb, în centrele mari, cu mai multe universități și populație mai numeroasă, bazinul de candidați este mai extins și mai puțin dependent de o universitate anume. Un alt element care influențează parteneriatele cu mediul non-academic este și domeniul de studiu al facultății, existând anumite domenii foarte aplicate, predispuse către o legătură mai apropiată (spre exemplu, medicina) și altele cu o sferă de aplicare mai largă, ce pot avea dificultăți (spre exemplu, unele domenii umaniste precum istoria, științele politice, filosofia, etc.). Mai mult, există anumite specializări care pregătesc studenți în domenii de activitate extrem de relevante pentru mediul public, dar care au dificultăți să coopteze respectivele instituții publice în programele de practică. Amintim aici roluri de suport în spitale, cum ar fi asistent social sau psiholog, și așa subreprezentate în aceste structuri, motiv pentru care ele au și o capacitate mai redusă de a primi studenți în practică.

În același timp, în afară de interesul personal, există o motivație scăzută pentru actorii din afara mediului academic de a accepta studenți în practică. A accepta un student în practică presupune un timp suplimentar din partea companiei, ONG-ului sau instituției, un timp care va trebui petrecut pentru a sprijini studentul, a-l învăța și superviza. Cu orice student acceptat, există și riscul ca acesta să nu aibă competențele necesare sau să producă o muncă nesatisfăcătoare, care ulterior trebuie refăcută. Fiecare actor evaluează dacă timpul și riscul asumate sunt comparabile cu potențialele beneficii - studenți implicați, activi, care pot rămâne colaboratori sau chiar angajați după finalizarea stagiului de practică. În unele cazuri, această evaluare nu este în favoarea acceptării stagiilor de practică, mai ales când organizația este supraîncărcată, nu are încredere în potențialul aplicant sau nu consideră stagiul o investiție bună de timp.

Astfel, în anumite cazuri, poate fi greu pentru student să-și găsească un loc de practică. Raportul ANOSR pe tema studenților din anul universitar 2021-2022 evidențiază faptul că aproximativ 71% din cele 24 de universități incluse în studiu asigură parteneriate de practică pentru măcar 30% dintre studenți, conform reprezentanților organizațiilor studențești respondenți, în timp ce în aproximativ 21% dintre cele 24 de universități consideră nu sunt asigurate. Când nu se găsesc oportunități externe de practică, unele universități oferă și posibilitatea de a efectua o practică în cadrul structurilor proprii (spre exemplu, la biblioteca universitară), dar aceste oportunități nu se aliniază mereu cu nevoile lor educaționale.

Pe de altă parte, există situații în care studentul nu se implică suficient în cadrul stagiului de practică, aceasta fiind văzută doar ca o obligație față de facultate, ceva ce trebuie îndeplinit. În caz extrem, această percepție poate conduce la îndeplinirea stagiului de practică doar pe hârtie (obținerea unei adeverințe), când în realitate munca nu a fost depusă - situație posibilă doar cu acordul actorului implicat ca partener de practică.

Conform experților intervievați, pot exista și situații în care studentul descoperă (odată început stagiul de practică) că sarcinile primite nu sunt adaptate abilităților pe care le are și timpului avut la dispoziție. Astfel, acesta poate deveni demotivat sau chiar intimidat sau copleșit de contextul de practică, ceea ce, de asemenea, reduce eficiența stagiului. Un posibil motiv pentru această situație este că actorii care organizează stagii de practică nu au de cele mai multe ori un ghid despre cum să interacționeze cu un student, iar adaptarea cade în responsabilitatea angajaților care nu au mereu repere de nivel de dificultate sau competențe necesare. Dacă situația nu este reglată în timp util - fie prin regândirea stagiului desfășurat, fie prin schimbarea locului de practică - aceasta poate conduce la situația descrisă anterior, de implicare doar pe hârtie, sau la imposibilitatea studentului de a încheia stagiul de practică.

Percepția mixtă a studenților față de stagiul de practică efectuat este reflectată și de un Chestionar Național desfășurat de UEFISCDI pe tema gradului de satisfacție a studenților față de calitatea învățământului superior între 2019 și 2020. Conform chestionarului, 23% dintre studenții de licență și aproximativ 20% din cei de master au considerat că stagiul de practică nu a fost de calitate, iar aproximativ 33% dintre studenții de licență și 25% din cei de master sunt neutri față de calitatea stagiul desfășurat („nici acord, nici dezacord”).

Pentru fiecare program de studiu, există în mod formal una sau mai multe persoane care au rolul de supervizor al stagiilor de practică desfășurate de studenții programului. Această persoană se ocupă de partea administrativă a unui stagiu de practică (colectarea și verificarea documentelor necesare, de la aviz la caietul de practică), dar și de partea de sprijin și îndrumare a studenților - un rol important în asigurarea unui stagiu de practică eficient și benefic. De cele mai multe ori, însă, în facultăți, această sarcină cade pe umărul unui cadru didactic, o muncă adițională pentru care acesta adesea are un timp și o motivație limitată, într-un program deja încărcat cu sarcinile de predare și cercetare (un aspect ce va fi explorat în mai mare detaliu în secțiuni ulterioare ale acestui raport). În plus, problemele și nevoile pe care le au studenții diferă în funcție de locul în care aleg să facă practică, fiind necesar ca supervizorul să se adapteze fiecărei situații în parte, pentru un număr potențial mare de studenți. Astfel, în aceste cazuri, o supervizare temeinică poate fi greu de asigurat. Iar această situație conduce la o supervizare concentrată pe partea administrativă a procesului (care este obligatorie) și mai puțin una care ia în considerare procesul educațional și experiența studentului.

O bună practică implementată la o scară extrem de redusă în România este introducerea rolului de „student officer” (ofițer pentru studenți) în cadrul unei facultăți. Acesta are rol de persoană de contact și sprijin pentru studenți, inclusiv când vine vorba de efectuarea stagiilor de practică și nu efectuează acest rol parțial unei norme didactice complete și/sau de cercetare. Inspirat de universități din străinătate, acest rol a fost introdus în 2022 în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Până la momentul redactării acestui raport, nu am mai identificat alte facultăți care să asigure respectiva poziție.

Navigarea unei mobilități externe (în afara țării) - de la aplicare, la organizare și desfășurare - este un proces complex care poate fi uneori greu de parcurs pentru studenți. Uneori, înainte de aplicarea la o mobilitate, studenții nu sunt la curent cu toate oportunitățile disponibile sau cu implicațiile unei mobilități internaționale. Conform studiul Eurostudent VII 2018-2021, insuficiența informațiilor referitoare la mobilități a fost o barieră în participarea la o mobilitate externă. Această barieră a fost raportată de către 22% dintre cei care nu își doresc să participe la astfel de programe, precum și de 31% din cei care își doresc să participe. Pe de altă parte, apar și situații în care informația există, dar modul ei de prezentare și transmitere nu facilitează găsirea ei și parcurgerea integrală de către student.

Dificultăți pot apărea și odată ce studentul a plecat deja în mobilitatea externă, când vine vorba de întocmirea listei de cursuri pe care urmează să o parcurgă la facultatea gazdă. Sistemul educațional și cursurile diferite pot fi dificil de înțeles pentru student și conduce astfel la situații în care acesta alege cursuri din ani mai mari, care depășesc aptitudinile și nivelul său de cunoștințe. În aceste cazuri, parcurgerea materiei va fi dificilă pentru student, iar adaptarea la nivelul de cunoștințe mai redus poate fi dificilă pentru profesorul care predă (în situațiile în care acesta este dispus să se adapteze). În plus, conform raportului ANOSR pe 2021-2022, în jumătate (54%) dintre cele 24 de universități incluse în studiu, reprezentanții organizațiilor studențești au raportat că se oferă tot timpul sprijin pentru adaptarea programului didactic și a sesiunii de examinare (în 42% dintre universități se întâmplă uneori, iar în 4% niciodată).

Și la finalul mobilității pot apărea dificultăți, cauzate de echivalarea și recunoașterea creditelor obținute la universitatea străină în cadrul universității românești. Acest lucru se datorează programelor de studiu și curriculumului diferite și poate conduce la situații în care studentul întors din mobilitate este forțat sa reia anumite cursuri sau examene, o problemă evidențiată în Nota de fundamentare atașată Legii învățământului superior. În plus, conform raportului Eurostudent, „Integrarea studiilor din străinătate în structura programului din țară” și „Probleme privind recunoașterea rezultatelor obținute în alte țări” sunt printre obstacolele cel mai des menționate de studenți în calea participării la o mobilitate externă. Același studiu arată că 16% dintre respondenții care au desfășurat mobilități externe s-au confruntat cu situația în care creditele obținute au fost recunoscute doar parțial, iar în 3% dintre cazuri nu au fost recunoscute deloc. Doar pentru 67% dintre studenții incluși în studiu care au fost într-o mobilitate internațională creditele au fost recunoscute în întregime.

Un studiu desfășurat de către UEFISCDI pe tema angajabilității studenților din 2021 evidențiază faptul că între 50% și 80% dintre studenții incluși în cercetare au raportat competențe lingvistice în general crescute. Conform studiului, absolvenții de „Științe umaniste și arte” și-au evaluat pozitiv aceste competențe în număr cel mai mare (79%), în timp ce absolvenții de „Agricultură, silvicultură, piscicultură și științe veterinare” și le-au evaluat pozitiv în cea mai mică proporție (55%). Competențele lingvistice ale viitorilor studenți sunt bazate și pe cunoștințele dobândite în cadrul anilor de studiu preuniversitar, în cadrul cărora limba engleză este cea mai des predată în școlile românești ca limbă modernă primară, iar limba franceză sau limba germană ca limbă modernă secundară. Alte configurații pot exista, precum și școli în cadrul cărora predarea este efectuată integral într-o limbă diferită de limba română, dar ele sunt mult mai puțin întâlnite. Cu toate acestea, limba engleză (care este și cea mai larg cunoscută la un nivel avansat) nu este mereu suficientă.

Un număr semnificativ al oportunităților de studiu internaționale care există pentru studenții români sunt organizate în limba țării în care se află universitatea. Această situație este mai frecvent întâlnită în special în cadrul programelor de licență, iar limba țării de destinație este deseori o limbă diferită de limba engleză. În cadrul țărilor din Uniunea Europeană, la care studenții români au accesul cel mai ridicat, engleza este recunoscută drept limbă oficială doar în Malta (și chiar și acolo limba primară este limba malteză). Deși continuă să existe un număr mare de programe și în limba engleză, cunoașterea mai multor limbi străine constituie un avantaj care ar putea ajuta studenții să aibă acces la o varietate și mai largă de oportunități. Cu toate acestea, din interviurile cu experți a reieșit faptul că un număr mare de studenți cunosc doar limba engleză la un nivel suficient de avansat pentru a putea studia în acea limbă.

Competențele lingvistice insuficiente sunt identificate și de studenți ca un posibil obstacol pentru participarea la o mobilitate externă, după cum este evidențiat de chestionarul Eurostudent VII 2018-2021. Conform acestuia, aproape un sfert (22%) dintre studenții care nu plănuiesc să se înscrie, 16% dintre cei care și-ar dori dar nu au planuri concrete și 14% dintre cei care au planuri de a se înscrie, identifică lipsa abilităților lingvistice ca un obstacol în calea participării la o mobilitate externă.

Plecarea într-o mobilitate externă, în special una pe o durată mai mare de timp, implică adaptarea nu doar la o facultate diferită, ci și la un mediu cultural și social necunoscut. Mutarea, schimbările și nevoia de a se descurca pe cont propriu într-un mediu străin pot cauza stări de anxietate pentru student.

În plus, studentul este așteptat să se integreze într-un colectiv de studenți și profesori deja sudați ca și grup, dar care sunt complet noi pentru cei aflați în mobilitate. Din interviurile cu experți, reiese o tendință spre o așa-numită atomizare socială - studenții plecați în mobilități tind să interacționeze în principal cu alți studenți veniți în mobilitate, și mai puțin cu studenții locali, cu care poate fi mai greu de stabilit o conexiune. În anumite situații mai rare, aceștia se pot confrunta și cu steoreotipuri, prejudecăți sau un anumit elitism din partea grupurilor în care trebuie să se integreze, un fenomen care poate avea efecte negative asupra stării de bine a studentului român aflat în străinătate. Pe de altă parte, conform specialiștilor incluși în cercetare, dificultățile de adaptare pot conduce la comportamente problematice din partea studentului. Acestea pot afecta în mod negativ chiar și parteneriatul instituțional, dacă nu sunt gestionate din timp și într-un mod eficient.

Parteneriatele între universități se încheie pe baza unui interes și a unei percepții comune asupra avantajului pe care această conexiune îl aduce pentru fiecare universitate implicată - fie că este vorba de o colaborare între profesori, fie schimburi de experiențe pentru studenți. De multe ori, acestea pornesc de la interacțiuni mai punctuale. Spre exemplu, aceste interacțiuni pot fi și un proiect comun de scurtă durată, o conferință sau o colaborare pozitivă între cadrele didactice de la cele două universități, care ulterior se materializează într-o colaborare pe termen lung. Ele pot fi stabilite la nivel de domeniu de studiu, între facultăți, sau la nivel de universitate pentru mai multe domenii ale aceleiași universități. Acorduri se pot materializa și prin intrarea într-o alianță universitară, spre exemplu rețeaua CIVIS, o alianță de 11 universități europene, printre care și Universitatea din București, care desfășoară împreună o serie de proiecte educaționale și de cercetare. Însă, pentru a menține aceste relații, este nevoie de o oarecare paritate (echivalență) în schimbul de experiență. Cu alte cuvinte, chiar dacă numărul exact de studenți care pleacă și vin între universitățile partenere poate varia de la an la an, pe termen lung, este important ca schimbul să fie unul bilateral. Studenți și/sau profesori de la ambii parteneri ar trebui să aplice și să meargă către cealaltă, și nu doar unilateral (doar dintr-o universitate către cealaltă).

Din interviurile cu experți a reieșit faptul că pot exista anumite dificultăți când vine vorba de încheierea acestor parteneriate cu universități din străinătate. Datorită efortului administrativ și muncii care este implicată în stabilirea și menținerea unui parteneriat, universitățile vor prioritiza anumite universități în funcție de interesele avute. Astfel, în anumite cazuri, alte universități pot fi văzute ca fiind mai prioritare sau mai benefice decât universitățile românești, o decizie care poate fi influențată și de poziția în ranking-urile universitare, folosită ca o măsurătoare a prestigiului universității. Spre exemplu, în Shanghai Ranking 2023, nicio universitate românească nu se regăsește în topul 1000 general, însă 19 facultăți românești se regăsesc în clasificarea după domenii de studiu (8 în diverse domenii ale categoriei Științe naturale, 2 ale categoriei Inginerie, 3 ale categoriei Științele vieții și 6 ale categoriei Științe medicale). Un alt exemplu este QS World University Rankings 2024, cu două universități românești în top 1000 (în al patrulea sfert al topului). Dificultatea este cu atât mai mare pentru universități din centre universitare mai mici, cu un prestigiu mai redus.

Pe lângă prestigiu, din interviurile cu experți a reieșit faptul că decizia de parteneriat poate fi influențată și de felul în care este percepută România ca țară, fie din perspectivă economică, fie socială. Uneori, anumite preconcepții pot exista, iar ele creează o reticență față de țară sau atribuie un anumit risc colaborării (spre exemplu, atunci când condițiile economice vor fi mai scăzute în România decât în țara de origine a universității). Iar în alte cazuri, decizia poate fi bazată pur și simplu pe o relație personală mai strânsă între cadrele didactice de la cele două universități, stabilită prin participarea comună la conferințe și în proiecte.

Decizia de a pleca într-o mobilitate externă, în special una de lungă durată (minim un semestru), poate fi influențată de contextul de viață al studentului, în special când vine vorba de resursele financiare și alte aranjamente de viață. Conform studiului Eurostudent VII 2018-2021, efortul financiar suplimentar este identificat ca principalul obstacol al unei mobilități externe atât de către persoanele ca nu intenționează să participe la o mobilitate (dintre care 57% îl identifică ca un obstacol), cât și de către persoanele care intenționează să se înscrie (57% dintre cei fără plan concret și 45% dintre cei cu plan îl identifică ca un obstacol). Deși burse de studiu pot fi accesate din diverse surse (granturi internaționale, burse Erasmus, burse oferite de Ministerul Educației), acestea acoperă de regulă costurile de școlarizare, dar nu sunt suficiente pentru a acoperi toate costurile necesare pentru un nivel de trai decent. Conform studiului Eurostudent, 37% dintre respondenți au utilizat 2-3 surse de finanțare adiționale bursei, și 28% au utilizat mai mult de 3. Natura exactă a acestor surse diferă, cele mai răspândite (la nivel egal cu bursele) fiind contribuții din partea familiei, urmate la o distanță mare de salarii sau economii proprii. Astfel, plecarea în mobilități externe este deseori condiționată de resursele financiare personale (sau ale familiei), scăzând accesarea acestora de către populația generală de studenți.

Un alt considerent este și contextul profesional al studentului, decizia de a pleca fiind mai grea pentru studenții care au deja și un loc de muncă. În cele mai multe cazuri, optarea pentru o mobilitate externă pe termen lung implică părăsirea temporară sau permanentă a locului de muncă, lucru pe care nu toți studenții și-l permit. Ba, mai mult, părăsirea locului de muncă ar crește presiunea financiară menționată anterior. Conform Studiul Eurostudent, pierderea locului de muncă este identificată ca un obstacol de către 12% dintre studenții cu planuri de a pleca în mobilități externe, de 16% dintre studenții cu intenția de a pleca, dar fără plan, și de 32% dintre studenții ce nu au această intenție.