Education for Romania / Învățământ universitar de calitate

Provocările profesionale ale cadrelor didactice au un impact indirect asupra livrării actului educațional

Dacă studenții sunt principalii beneficiari ai mediului academic, persoanele care asigură continua funcționare a spațiului universitar sunt cadrele didactice (asistenți universitari, lectori, conferențiari și profesori). Cadrele didactice sunt nevoite să îndeplinească un rol multiplu, de predare, ghidare și de interacțiune cu studenții, dar și de cercetare și dezvoltarea aptitudinilor didactice și academice proprii. Secțiunea aceasta își propune să exploreze dificultățile cu care cadrele didactice se pot confrunta în îndeplinirea acestui rol, de la probleme în interacțiunea cu studenții, la norme încărcate și resurse limitate.

Diferențele legate de experiența de învățare și de modele de consum al informației sunt într-o continuă schimbare între generații. Iar această dinamică este uneori dificil de înțeles de către cadrul didactic și poate îngreuna relaționarea acestuia cu studenții, un aspect semnalat și în cadrul interviurilor cu experți. Dificultățile de înțelegere student-profesor au fost amplificate de pandemia COVID-19, deoarece generațiile actuale de studenți sunt foști elevi de liceu care au parcurs o parte din învățământul preuniversitar online sau studenți care și-au început traseul în mediul universitar în timpul pandemiei. Experiența anilor de studiu petrecuți exclusiv online a afectat studenții în diverse moduri: au dezvoltat anxietăți specifice izolării sociale și lipsei de interacțiune în persoană, le-au fost modelate interesele, le-a crescut dependența de dispozitive digitale și au ajuns la un mod diferit de a socializa și relaționa cu alții. Cadrelor didactice le este foarte greu să relaționeze cu aceștia pentru că experiența de a fi student este foarte diferită de cea a altor generații anterioare. În plus, și studenții au anumite dificultăți în a comunica nevoile sau trăirile pe care le au, astfel încât cadrul didactic este adesea nevoit să identifice indirect aceste dificultăți, din interacțiunile cu aceștia.

Mulți studenți ai momentului aparțin așa-numitei generație Z (născuți între 1997-2012), în timp ce multe cadre didactice aparțin generației Y/sau Milenialilor (născuți în perioada 1981-1996) sau generației X (1965-1980). Crescând cu tehnologia și internetul la îndemână, generația Z este obișnuită să aibă acces rapid la o gama largă de informații și au o anumită pricepere în a naviga tehnologia existentă pentru a găsi această informație (Stoica, 2022). Experții consultați indică faptul că aceste schimbări generaționale când vine vorba de modelul de consum de informații influențează însă și felul în care interacționează tânărul cu informația transmisă la nivel universitar, având o durată de atenție mai scurtă, o tendință de a fi mai captivat de materiale audio-vizuale decât de materiale scrise și o tendință de a comunica mult în mediul online (pe rețele de socializare). Pentru a relaționa cât mai eficient cu un student, cadrul didactic trebuie să înțeleagă aceste diferențe și să se adapteze la ele, lucru care poate fi dificil.

Și desigur, posibilitatea de a relaționa cu studentul este influențată și de factori mai puțini controlabili și predictibili, cum ar fi stilul de comunicare al fiecăruia. În plus, interesele studenților se pot schimba de la un an la altul, fie când vine vorba de diverse teme sau subiecte, fie când vine vorba de exemplele utilizate pentru a ilustra materia predată la curs și pentru a ajuta studenții să relaționeze cu ea. Pentru a asigura relevanța continuă a informațiilor predate, cadrele didactice trebuie să-și adapteze conținutul și stilul de predare acestor schimbări și să le anticipeze, însă uneori acest lucru poate fi dificil de făcut.

În funcție de cunoștințele acumulate și aptitudinile deprinse pe parcursul liceului, tinerii studenți sunt un grup neomogen care poate avea cerințe educaționale diferite. Iar pentru cadrul didactic, poate fi dificil de adaptat materia la toate aceste niveluri, cu atât mai mult de la începutul anului didactic, unde nu au cunoscut încă nivelul tuturor studenților. În astfel de situații, cadrul didactic se poate confrunta cu mai multe dileme. Pe de o parte, cât timp să petreacă pentru reducerea complexității informației sau dobândirea de competențe necesare pentru a putea opera cu informația spre a răspunde nevoilor unei părți a colectivului (chiar dacă poate reprezintă o minoritate și restul colectivului știe deja informațiile). Pe de altă parte, există o presiune din punctul de vedere al parcurgerii curriculumului, și anume, în ce măsură este disponibil acest timp dedicat acumulării de competențe de bază, fără ca materia care trebuie predată conform să fie afectată. Cadrele didactice universitare sunt astfel puse în situația de a explora pe parcursul semestrului nivelul studenților și de a adapta modul de predare pentru a se asigura că studenții reușesc să țină pasul cu materia și să acumuleze noile cunoștințe într-un mod eficient. Dacă aceștia nu reușesc, se pot adânci inechitățile educaționale, iar studenții care provin din medii mai defavorizate și care nu reușesc să recupereze diferențele în abilități pot ajunge să nu performeze pe atât de bine pe cât ar fi putut.

Dificultăți similare pot apărea și la nivel de master, în special când vine vorba de masteranzi care și-au finalizat licența într-un domeniu de studiu diferit de cel al masterului curent. Aceștia au nevoie de sprijin suplimentar în a înțelege domeniul sau chiar în a dobândi cunoștințe și competențe fundamentale. Fiecare situație în parte necesită un alt tip de abordare, precum și adaptarea nivelului de informații trimise - iar în fiecare caz pot apărea nemulțumiri din partea cuiva. Spre exemplu, studenții care continuă în același domeniu de studiu pot fi nemulțumiți că unele materii sunt de natură introductivă, pentru a răspunde și nevoilor celor noi în domeniu. Sau cei care sunt nefamiliarizați cu domeniul pot avea dificultăți dacă nu se includ și materii introductive în curriculum. Astfel, cadrul didactic trebuie să se adapteze în mod constant la aceste realități, o adaptare ce poate fi dificilă.

În desfășurarea meseriei lor, cadrele didactice au o serie de responsabilități, de la activitatea didactică (pregătire de cursuri, seminarii, laboratoare, sau alte activități de predare), la activitatea de cercetare și deseori chiar și activitate administrativă. Conform Legii nr. 199/2023 a învățământului superior, norma didactică cuprinde activități de predare, aplicative (seminar, proiecte, etc.), de evaluare, de tutorat, de elaborare a materialelor didactice, de participare în diverse comisii, dar și de îndrumare pentru lucrări de licență, masterat sau doctorat. Iar norma de cercetare include activități de cercetare științifică în domeniu, precum și aplicarea la granturi sau competiții, activități de transfer tehnologic și științific și diseminarea rezultatelor prin publicarea lor și participarea la conferințe științifice. Normele didactice sunt reglementate la nivel național și sunt diferențiate în funcție de nivelul profesional la care se află cadrul didactic precum și complexitatea activității. Astfel, normele sunt calculate în așa-numitele ore convenționale, unde o oră fizică de aplicații practice cu studenții la nivel licență (limba de predare română) este echivalată cu o oră convențională, în timp ce o oră de activitate de predare (oră de curs) este echivalată cu 2 ore convenționale pentru același grup de studenți. O oră fizică poate avea un număr și mai ridicat de ore convenționale echivalente dacă vorbim de activitate didactică la nivel de masterat sau doctorat sau dacă limba de predare este alta decât limba română. Pentru acestea din urmă, se consideră că activitatea este mai complexă, așadar necesită mai mult timp de pregătire.

Conform legislației în vigoare, normele sunt distribuite după cum urmează: norme de 11 ore convenționale pentru asistenți universitari (alocate strict pentru activități aplicative, cum ar fi laboratoare sau seminarii), 10 ore convenționale pentru lectori (minim 2 ore alocate pentru cursuri), 8 ore convenționale pentru conferențiari respectiv 7 pentru profesori universitari (cu minim 4 ore alocate pentru cursuri). Astfel, un asistent universitar ar putea avea o normă care ar implica livrarea de 5-6 seminarii sau lucrări practice a câte 2 ore fizice săptămânal, pentru o normă la nivel licență, în timp ce un profesor universitar ar putea avea 2 cursuri a câte 2 ore fizice săptămânal pentru o normă întreagă. Iar activități de predare adiționale unei norme pot fi desfășurate în regim de plată cu ora (până la echivalentul de 2 norme), care sunt frecvent întâlnite în special în rândul cadrelor didactice aflate mai la început de drum. Astfel, aceștia ajung să aloce un număr considerabil de ore dintr-o săptămână activităților cu studenții, reducând semnificativ timpul rămas pentru pregătirea acestora, actualizarea metodelor didactice, implicarea în proiecte de cercetare, precum și dezvoltarea lor profesională.

Din interviurile cu experți, reiese o dificultate adițională atunci când cadrul didactic lucrează cu un număr mare de studenți, fiind mai greu pentru acesta să relaționeze cu fiecare în parte. Un număr ridicat de studenți ocupă și un timp mai mare pentru evaluarea finală sau pe parcurs, precum și pentru oferirea de feedback personalizat. Conform Raportului privind starea învățământului superior din România (2023) realizat de Ministerul Educației, aveam în anul universitar 2022-2023 o medie la nivel național de 15,4 studenți la fiecare cadru didactic. Această cifră variază însă de la domeniu la domeniu. Conform interviurilor, există anumite domenii supradimensionate când vine vorba de raportul cadru didactic- student și altele subdimensionate.

Dincolo de normele de predare, cadrele didactice au și o normă de cercetare, sau cel puțin o fracțiune de normă dedicată acestei activități. Conform legii educației, activitatea de cercetare științifică, dezvoltarea, inovarea și transferul tehnologic sunt considerate importante pentru progresul cunoașterii și fac parte din misiunea învățământului superior. Nivelul de implicare al unui cadru didactic în cercetare depinde de oportunitățile pentru astfel de activități în domeniul de specializare, contextul instituțional, precum și interesul acestuia pentru cercetare. Cu toate acestea, cadrele didactice care sunt activ implicate în cercetare au și mai puțin timp la dispoziție pentru pregătirea activității didactice, în special dacă normele nu sunt bine echilibrate.

Datorită importanței cercetării științifice pentru avansarea cunoașterii, dezvoltarea capacității universitare dar și dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, rezultatele cercetării (proiecte de cercetare, articole științifice, participări la conferințe, publicarea de cărți sau altele) sunt incluse în criteriile de promovare pentru posturile universitare. Cu toate acestea, conform Hotărârii de guvern nr. 56/2024 care reglementează criteriile de promovare, patru din cele șapte criterii se referă la indicatori de cercetare (cum ar fi relevanța și impactul, colaborările științifice, capacitatea de a conduce proiecte de cercetare). Ceilalți trei indicatori se referă la competențele didactice (evaluate la nivelul comisiei de promovare), capacitatea acestuia de a îndruma studenți (sau tineri cercetători) și experiența profesională în cadrul altor instituții. Conform interviurilor cu experții, există o anumită lipsă de proporționalitate în evaluarea activității didactice și a celei de cercetare pentru promovare. Cea didactică tinde să fie insuficient valorificată, deseori și din pricina dificultății crescute de a evalua și cuantifica activitatea didactică în cadrul unei competiții de post.

Pentru cadrul didactic, poate fi dificilă găsirea unui echilibru între pregătirea și predarea orelor didactice și desfășurarea proiectelor de cercetare. Situația este îngreunată și de diverse responsabilități administrative, care nu sunt automatizate și pot ocupa timp suplimentar. Timpul limitat poate provoca un sentiment de oboseală sau dezinteres, iar experții consultați au menționat că în anumite cazuri, acesta poate conduce doar la îndeplinirea sarcinilor strict necesare, cu minimul de cerințe pentru a fi efectuate și fără o implicare activă în cercetare.

Pentru a ține pasul cu schimbările în dinamica și comunicarea cu studenții, dar și cu noutățile tehnologice ce pot ajuta în cadrul activității de predare, cadrul didactic este nevoit să-și actualizeze permanent modul de livrare a conținutului didactic, precum și aptitudinile didactice. La momentul actual, există, însă, oportunități destul de reduse prin care cadrul didactic poate beneficia de această formare profesională continuă, în afara eforturilor proprii și învățării pe baza experiențelor trecute. Acest lucru este cu atât mai important în contextul în care modelul de interacționare cu informația se schimbă de la generație la generație. De asemenea, există un număr în creștere de instrumente (în special digitale) care pot facilita procesul educațional și pot sprijini cadrul didactic în menținerea atenției și implicării studenților, dar cu care poate fi dificil de ținut pasul.

Această lipsă este semnalată și în Expunerea de motive atașată Legii Învățământului Superior, care se concentrează în special pe formarea inițială a viitoarelor cadre didactice. La momentul actual, aceasta este realizată prin „studii universitare de licență, studii universitare de masterat și module de formare psihopedagogică” - care, însă, nu oferă întreaga pregătire de care este nevoie, „în special în ceea ce privește tehnicile moderne de predare, competențele digitale sau pedagogia favorabilă incluziunii”. Nevoia de restructurare sau suplimentare a modulelor psihopedagogice actuale a fost exprimată și în interviurile cu experți realizate pentru această cercetare. Aceștia au subliniat și lipsa unui mod formal de organizare a unui transfer de cunoștințe între cadrele didactice la început de carieră și cele care au senioritate. În cadrul anumitor universități, sunt organizate diverse cursuri dedicate cadrelor didactice din inițiativă proprie, dar acestea nu sunt disponibile la nivelul întregului sistem academic.

În afara formărilor mai sus menționate, aptitudinile pedagogice și stilul didactic pot fi dezvoltate și prin schimburi de experiență cu alte universități, cu precădere cele din străinătate: predare în cadrul lor, discuții cu alte cadre didactice și expunere directă la diverse stiluri de predare și diverse tipuri de studenți. Nivelul de acces la aceste programe diferă, însă, de la domeniu la domeniu, când vine vorba de numărul de oportunități și sprijinul disponibil. În unele cazuri, accesul la mobilități este îngreunat și de lipsa unor resurse financiare, întrucât implică costuri destul de ridicate care nu sunt mereu acoperite în întregime de universitate. Altele pot avea proceduri de oferire a fondurilor care sunt mai puțin accesibile unor persoane la început de drum. Spre exemplu, în cadrul interviurilor, experții au menționat cazul mobilităților care implică avansarea de fonduri de către participant și returnarea acestora prin decont, după întoarcerea din mobilitate. Deși această opțiune poate fi accesată de unele cadre didactice, mulți nu își permit să plătească sume aferente unei deplasări din fondurile proprii, ceea ce crește inaccesibilitatea acestui tip de schimburi de experiență.

Nu toate cadrele didactice doresc să se implice în (sau au aptitudinile necesare pentru) a face cercetare, în anumite cazuri preferând să se concentreze mai mult pe partea didactică a normei. Cu toate acestea, chiar și când această motivație lipsește, datorită faptului că cercetarea este inclusă în criteriile de avansare în carieră, cadrele didactice sunt nevoite să o desfășoare. În anumite cazuri, un mediu în care nu există o rigurozitate a cercetării științifice, finanțare adecvată, sprijin instituțional, echipe care să ofere un cadru de dobândire de competențe în cercetare, poate genera o predispoziție spre cercetări și publicații de slabă calitate (doar pentru a bifa indicatorii pentru obținerea sau menținerea unei poziții). Mai mult, există riscul ca această presiune de a publica cu orice preț să expună cadrele didactice la tentația de a publica în așa-numitele „reviste prădătoare”. Acestea sunt edituri sau jurnale științifice unde șansele de acceptare sunt garantate (în schimbul unei taxe), indiferent de calitatea articolului trimis spre publicare. Jurnalele prădătoare nu iau în considerare și nu evaluează integritatea cercetării conform criteriilor de calitate și rigurozitate.

În plus, deși cercetarea face parte din criteriile de dezvoltare academică, ea este subfinanțată, iar mecanismele de finanțare disponibile la momentul actual nu sunt suficiente și limitează oportunitățile de finanțare disponibile cadrelor didactice. Iar pentru cele care există, procesul de aplicare și gestionare a unui proiect de cercetare poate fi unul dificil, în special pentru cadre didactice la început de drum. După cum am menționat într-o secțiune anterioară, investiția în cercetare și dezvoltare în sectorul universitar din România este de 33 ori mai mică decât media europeană, conform unei analize realizate de UEFISCDI în 2020 pe tema finanțării instituționale a cercetării în universități.

Chiar și atunci când există motivație și cadrul didactic este interesat de implicarea în cercetare, pot apărea alte obstacole, de la lipsa de timp (explorată în capitolul anterior), la lipsa de resurse (detaliată în primul capitol) și dificultăți de a obține sprijinul financiar necesar, în special pentru cadre didactice la început de drum. Pe lângă procesul de cercetare propriu-zis, importantă este și participarea cadrului didactic la conferințe și evenimente științifice care facilitează interacțiunea cu alți cercetători și potențiali colaboratori, dar îl și expune la noile descoperiri din domeniu. În anumite situații, participarea la astfel de conferințe este finanțată chiar de organizatori pentru o parte dintre persoanele acceptate în cadrul lor (spre exemplu, pentru vorbitorii invitați), dar, de cele mai multe ori, nu este cazul. În situația în care cadrul didactic este și membru sau conducător al unui proiect de cercetare inițiat fie la nivel național (adesea prin UEFISCDI), fie la nivel internațional, resursele necesare și un număr de deplasări pot fi acoperite din grantul de cercetare, prin bugetarea participării la conferință. Din punct de vedere al sprijinului oferit de universitate, situația diferă de la caz la caz, existând universități care oferă un anumit sprijin financiar cadrelor didactice și altele care nu oferă acest sprijin sau îl oferă doar parțial (spre exemplu, plătesc taxa de participare la conferință, dar cazarea, zborul și alte cheltuieli necesare rămân cadrului didactic). În cazul în care niciuna dintre aceste situații nu este aplicabilă, resursele financiare disponibile unui cadru didactic la început de drum nu ajung mereu pentru a asigura resursele necesare cercetării și pentru a acoperi o deplasare în străinătate.