Education for Romania / Învățământ universitar de calitate

Curriculumul academic se constuiește și actualizează în mod variabil

Cursurile predate în facultăți, cunoștințele și aptitudinile pe care le transmit și felul în care cursurile interacționează între ele în cadrul programului de studiu sunt stabilite prin intermediul curriculumului academic. Fiecare universitate și facultate are responsabilitatea de a stabili această programă pentru oferta ei academică, într-un mod cât mai cuprinzător și cât mai ancorat în nevoile domeniului de studiu. În realitate, însă, anumite dificultăți continuă să persiste în relație cu curriculumul academic, în special când vine vorba despre actualizarea continuă a acestuia și alinierea la piața muncii. Aceste provocări fac construirea și actualizarea curriculumului extrem de variabilă de la program de studiu la program de studiu, în puternică dependență de specialiștii care le dezvoltă.

Deși pregătirea studentului pentru piața muncii reprezintă unul dintre scopurile oricărui program academic, conținutul curriculumului nu reflectă mereu nevoia pieții. Conform studiului Eurostudent VII 2018-2021, sub jumătate dintre studenții din anii 2018-2021 au fost de acord cu faptul că programul de studiu îi pregătește în mare măsură pentru piața națională a muncii. În interviurile cu experți au fost semnalați doi posibili factori care contribuie la această situație: un număr insuficient de cursuri opționale sau facultative (prin care s-ar putea ajusta un program de studiu și către subiecte complementare celor incluse în cadrul materiei de bază obligatorii); o diversificare limitată a cursurilor raportat la tipurile noi de joburi care există pe piața muncii. Acestea din urmă ajung să aibă un program de studiu asociat deseori mult după existența unei nevoi pe piață.

Conform standardelor ARACIS, după categoria formativă, planul de învățământ al unui program de studiu are un set de discipline fundamentale (cunoscute și sub denumirea de discipline generale), un set de discipline în domeniu, un set de discipline de specialitate și un set de discipline complementare. În ceea ce privește gradul de opționalitate, fiecare disciplină este încadrată ca obligatorie, opțională sau facultativă (sau liber aleasă). Raportul dintre aceste tipuri de discipline variază însă în funcție de criteriile specifice de acreditare ale domeniului de specializare (standardele specifice ARACIS).

Spre exemplu, în aproape toate cazurile, disciplinele facultative nu sunt reglementate procentual, fiind considerate suplimentare curriculum-ului și lăsate în totalitate la latitudinea facultăților (dacă le oferă). Singura excepție o reprezintă Științele inginerești, în cadrul căruia este precizat că numărul de ore dedicate disciplinelor facultative trebuie să fie egal cu măcar 10% din suma numărului de ore dedicat celor obligatorii și celor opționale.

Când vine vorba de disciplinele opționale, și aici există o variabilitate semnificativă între domeniile de studiu. Spre exemplu, cea mai mică pondere se regăsește în cadrul domeniului de Științe agricole, silvice și medicină veterinară, unde sunt specificate în standarde doar un minim de 7% din numărul total de ore din programul de studiu. Acesta este urmat de minim 10% din numărul total de ore pentru domeniul Științe inginerești, între 5-15% pentru Științe Medicale și Arte, arhitectură, urbanism, educație fizică și sport și 10-20% pentru Științe Economice. Cinci alte domenii au o pondere mai mare a disciplinelor opționale specificate în standarde: 17-30% pentru Științe exacte și științe ale naturii, 20-30% pentru Științe administrative, ale educației și psihologice, pentru Științe juridice și pentru Științe sociale, politice și ale comunicării, și respectiv 20-40% pentru Științe umaniste și teologie. Astfel, în cazul domeniilor ce se regăsesc în prima categorie, numărul de opționale oferit este cel mai probabil unul limitat, ceea ce conduce la o mai slabă customizare a programului de studii pe nevoile sau interesele studentului și pe diversitatea joburilor de pe piața muncii.

Lipsa de diversificare a cursurilor pentru a răspunde la noile schimbări pe piața muncii și noile tipuri de joburi care apar în diverse domenii, odată cu dezvoltarea domeniului și avansările tehnologice este de asemenea relevantă. Însă dinamica pieței muncii este dificil de tranferat în oferta academică. Situația este puternic influențată și de dificultăți de a găsi resursa umană necesară pentru a preda aceste cursuri, care să aibă expertiză în anumite tipuri de deprinderi foarte noi, și disponibilitatea și abilitatea necesară să le predea. Posibilitatea de a angaja profesioniști din domeniu ca și cadre didactice asociate există din punct de vedere legal, însă poate fi dificilă retenția lor pe perioadă mai lungi de timp. Predarea unor cursuri implică un angajament de timp și efort semnificativ, cu o continuitate care se extinde dincolo de efortul inițial de a construi planul unei discipline, care nu este deseori slab remunerată. În anumit cazuri, aceste cadre didactice asociate sunt chiar alumni ai facultății, situație în care disponibilitatea poate fi uneori mai mare, după cum a fost semnalat în interviurile cu experți. Însă aceste cazuri nu sunt suficient de răspândite sau scalate la nivel de sistem academic pentru a acoperi nevoia de programe de învățământ mai dinamice, care se aliniază mai rapid la nevoile pieței.

Deoarece materia predată în cadrul facultăților trebuie să fie mereu la curent cu schimbările din domeniul de studiu sau cu noile descoperiri științifice din domeniu, conținutul din cadrul fiecărei discipline din planul de învățământ trebuie să fie constant actualizată. Mai mult, dinamicile sociale și schimbările din cadrul profilului de student (tineri cu interese diferite de la generație la generație), ar putea să se reflecte în conținutul cursurilor, pentru a crește atractivitatea acestora. Însă, deseori, această actualizare întârzie să apară, în anumite situații materia și modul de livrare rămânând aceleași pe o perioadă lungă de timp, ceea ce provoacă nemulțumiri din partea studenților, după cum a fost evidențiat în interviurile cu experți.

Din punct de vedere al conținutului, intensitatea și frecvența acestor schimbări diferă de la domeniu la domeniu. Multe noțiuni teoretice sau informații fundamentale rămân neschimbate pe perioade lungi de timp, dar o actualizare anuală este necesară pentru a reflecta schimbările care totuși apar. Interviurile cu experții ne-au adus în vedere și faptul că interesele studenților se modifică între generații, ceea ce poate avea un impact asupra conținutului curriculumului (prin temele abordate), nu doar asupra modului de predare. Astfel, pentru a asigura o implicare cât mai ridicată a studenților, programa trebuie, pe cât posibil, să țină cont de aceste dinamici. Pe de altă parte, Chestionarul Național Studențesc publicat în 2022 de către UEFISCDI, dar privind generația 2019-2022, evidențiază faptul că aproximativ 47% dintre studenții de licență și 34% din cei de master consideră că nu se ține cont de opinia lor atunci când vine vorba de întocmirea activităților didactice și a orarului.

În momentul construirii unui nou program de studii, curriculumul este proiectat pe baza competențelor specifice și transversale pe care un absolvent ar trebui să le dobândească pentru domeniul în care se pregătește. Conform normelor care reglementează procesul educațional în învățământul superior, acestea trebuie să se alinieze la Standardele Ocupaționale Naționale (Cadrul Național al Calificărilor) sau standardele Europene ESCO (European Skills, Competences, Qualifications and Occupations). ESCO este o inițiativă europeană mai recentă (parte din Strategia Europa 2020), care urmărește o standardizare a aptitudinilor, competențelor, calificărilor și ocupațiilor europene printr-o clasificare comună la nivel european. Conform experților incluși în cercetarea noastră, în timp, se preconizează o aliniere tot mai puternică la aceste standarde și în România.

Construit să se alinieze cu aceste standarde ocupaționale, aptitudini și competențe, curriculumul este reflectat mai departe în cadrul planului de învățământ pentru fiecare program academic (prin materiile incluse și modul în care sunt structurate la nivel de program). Și mai granular, curriculumul se reflectă în fișele disciplinelor, pentru fiecare disciplină în parte. Acestea din urmă structurează conținutul unei materii, obiectivele educaționale, precum și cunoștințele și aptitudinile pe care studentul ar trebui să le dobândească în urma finalizării cursului. Practic, modul de construire este unul de sus în jos (eng. top-down), de la competențe către discipline specifice. Iar orice modificare a curriculumului trebuie să fie reflectată și în cadrul fișei disciplinei, care poate fi actualizată de către cadrul didactic oricând dorește, dar numai înaintea începerii anului sau semestrului universitar.

Problema majoră asociată acestor actualizări ține de caracterul manual al procesului, de informații dispersate în dosare întregi de documente de tip Word sau PDF, care nu permit urmărirea modului în care modificările la nivel de materie pot avea un impact la nivelul programului. Toate aceste materii (descrise în planurile de învățământ și fișele disciplinelor) sunt conectate între ele, deoarece studentul construiește cunoștințe, abilități și competențe din fiecare dintre acestea, și nu pot fi tratate ca „insule”. Însă ele ajung deseori să fie tratate ca „insule” tocmai din inabilitatea sistemelor educaționale de a le vedea (într-un mod facil) ca parte dintr-un întreg. Mai mult, lipsa unui instrument care să sprijine vizualizarea acestor sisteme integrat conduce și la multă muncă manuală de actualizare de documente și realizare de rapoarte. Astfel, actualizarea (care ar trebui să se întâmple constant) materiilor și planurilor de învățământ este deseori ineficientă și poate chiar distorsiona pe termen lung obiectivele educaționale asumate la începutul programului.

Nu în ultimul rând, implicarea studenților în procesul de actualizare a curriculumului este limitată, deși ei sunt principalii beneficiari ai procesului educațional. Conform cercetării ANOSR (2022), 4,2% dintre reprezentanții organizațiilor studențești din cele 24 de universități incluse în studiu raportează că nu se actualizează planurile de învățământ la universitatea lor, un sfert (25%) raportează că studenții nu sunt implicați deloc în acest proces sau că nu au detalii despre acesta. O jumătate dintre aceștia au raportat că studenții din universitatea lor sunt implicați în aceste actualizări doar pentru o parte din programele de studiu, în timp ce doar un sfert (25%) au raportat că studenții sunt implicați în acest proces la toate sau majoritatea programelor de studiu.