Education for Romania / Digitalizarea justiției

Accesul la justiție al cetățenilor este dificil

 În Constituția României, accesul la justiție este definit de Articolul 21 Accesul liber la justiție care precizează:

 “(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. 

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”

Pe lângă prevederile din Constituția României, accesul la justiție este o prioritate la nivel global, inclusiv pentru membrii Organizației Națiunilor Unite, la care România este parte. Accesul la justiție este unul dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă incluse în Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a Organizației Națiunilor Unite, mai precis în obiectivul 16, denumit "Pace, Justiție și Instituții Eficiente". Acest obiectiv își propune să promoveze societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, să asigure accesul la justiție pentru toți și să creeze instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile (Ministerul Afacerilor Externe, 2023).

Dacă privim accesul la justiție într-un sens mai larg, acesta se referă și la abilitatea oamenilor de a obține o rezolvare corectă a nevoilor lor juridice și de a-și exercita drepturile, din punct de vedere al standardelor privind drepturile omului. Această abilitate nu se limitează la procesele formale de soluționare a litigiilor, ci include și o gamă largă de servicii, care pot implica metode informale și alternative de rezolvare a disputelor (OECD, 2021). Conform unui studiu realizat de OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) în ultimii 30 de ani, este indicat faptul că în mod real, există discrepanțe mari între serviciile oferite de sistemele judiciare și nevoile reale pe care le au oamenii. Rezultatele studiului arată că mai puțin de 10% dintre nevoile juridice sunt rezolvate de sistemele judiciare formale (adică sisteme de justiție care cuprind justiția civilă și penală prin sistemul formal de instituții judiciare bazate pe normele și procedurile statului, care includ instanțe, procurori, poliție etc.) din țările studiate (OECD/Open Society Foundations, 2019). 

În cadrul acestui raport, accesul la justiție este analizat din perspectiva principiilor de justiție centrate pe cetățean, așa cum sunt definite de obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de Organizația Națiunilor Unite și Agenda 2030 (sursă). Potrivit declarațiilor Ministerului de Afaceri Externe, România se angajează să implementeze Obiectivele de Dezvoltare Durabilă la nivel național, subliniind importanța concentrării asupra cetățeanului în politicile de dezvoltare (Ministerul Afacerilor Externe, 2023).

La nivel global, aproximativ 5.1 miliarde de oameni nu au acces la justiție, ceea ce impune o abordare care să pună oamenii în centrul sistemelor de justiție pentru a asigura un acces egal pentru toți până în 2030, conform ambițiilor Organizației Națiunilor Unite (Justice Action Coalition, 2023). Prin urmare, raportul va examina aceste principii și aplicarea lor în contextul actual al României, cu scopul de a identifica soluții potențiale care să amelioreze sau să rezolve problemele identificate.

Asemenea multor proceduri din România, accesul la justiție și navigarea în sistemul juridic pentru a obține dreptate sunt dificile. În funcție de nevoia pe care o poate avea o persoană, există mai multe căi prin care poate găsi o soluție la problema de natură juridică cu care se confruntă. Toate aceste rute depind în principal de tipul și natura problemei în sine. Astfel, există acțiunea penală și civilă. Acţiunea penală are ca scop tragerea la răspundere a persoanei/persoanelor care au săvârşit infracţiuni, pe când acțiunea civilă se referă la rezolvarea unor conflicte de natură civilă, cum ar fi litigiile privind drepturile de proprietate, contractele sau daunele. În cadrul acestei acțiuni, părțile implicate pot solicita instanței să le recunoască sau să le apere drepturile și interesele legale.

Totuși, procesul de navigare în sistemul juridic poate fi complex și uneori descurajant pentru persoanele care nu sunt familiare cu acesta. De multe ori, există o serie de proceduri și formalități care trebuie respectate, iar lipsa de cunoștințe adecvate sau lipsa accesului la servicii de consultanță specializate, poate îngreuna accesul la justiție și obținerea dreptății.

Deși statisticile referitoare la încărcătura judecătorilor sau a procurorilor indică un volum mare de muncă, respectiv un număr ridicat de persoane care încep acțiuni juridice, interviurile cu specialiștii au indicat faptul că cetățenii apelează la poliție sau fac o chemare în judecată doar în ultimă instanță, ca ultimă soluție pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă.

La sfârșitul anului 2023, România se afla pe locul 4 în rândul celor mai condamnate țări la CEDO cu 4150 cereri în curs de soluționare alocate unei formațiuni judiciare alături de Turcia, Rusia și Ucraina (CEDO, 2023). 

Înainte ca o persoană să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), trebuie să parcurgă anumite etape în propria țară. În primul rând, persoana în cauză trebuie să se asigure că a utilizat toate căile legale disponibile din țara sa pentru a-și face dreptate. Asta înseamnă să meargă în fața instanței potrivite și să apeleze la instanțe superioare, dacă este necesar. Mai mult decât atât, termenul în care cauza este eligibilă are o limită de timp restrânsă. După ce persoana solicitantă primește decizia finală de la instanța națională, are doar patru luni pentru a se adresa CEDO. Dacă trece de acest termen, cererea poate fi respinsă de CEDO.

Astfel, numărul mare de cereri în așteptare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) evidențiază o problemă semnificativă în sistemul juridic din România. Acest lucru poate fi interpretat ca rezultat al multiplelor dificultăți întâmpinate de cetățeni în accesarea justiției la nivel național.

Faptul că un om ajunge la CEDO doar după epuizarea tuturor căilor de atac în instanțele din țară subliniază o lungime și complexitate considerabile a procesului de obținere a justiției la nivel intern. În ciuda eforturilor considerabile pe care le implică navigarea sistemului judiciar național, mulți români ajung în continuare să își caute dreptatea la CEDO. Acest lucru arată că există o nevoie reală și persistentă de reformă și îmbunătățire a sistemului. 

Resursele necesare pentru a începe un proces sunt ridicate, ceea ce descurajează mulți cetățeni să apeleze la justiție pentru rezolvarea problemelor lor. Există astfel mai multe aspecte care contribuie la inaccesibilitatea justiției:

1.  Costurile mari: Costurile implicate în chemarea în judecată pot fi substanțiale și pot include taxe judiciare de timbru, onorariile avocaților și alte cheltuieli asociate procesului. Pentru mulți cetățeni, aceste costuri pot depăși posibilitățile financiare, ceea ce îi descurajează să își exercite drepturile prin sistemul juridic. Deși există mecanisme pentru a ajuta cetățenii cu resurse financiare limitate să acceseze justiția, cum ar fi ajutorul public judiciar sau avocații din oficiu, acestea sunt adesea subfinanțate și dificil de accesat din cauza criteriilor de eligibilitate stricte. 

2. Timpul alocat: Un proces necesită de cele mai multe ori o investiție semnificativă de timp, iar mulți oameni nu sunt dispuși să își sacrifice orele de lucru sau timpul liber pentru a se ocupa de un proces. În plus, trebuie să se documenteze și să se pregătească pentru întâlnirile cu avocații și pentru aparițiile în instanță, ceea ce poate fi o povară suplimentară asupra programului lor deja aglomerat. Această problemă se agravează cu atât mai mult în cazul celor care nu sunt familiarizați cu modul în care funcționează sistemul.

3. Energia și consumul psihic: Un proces poate fi stresant și epuizant emoțional, necesitând o cantitate semnificativă de energie investită. Cetățenii pot fi descurajați să înceapă sau să ia parte într-un proces din cauza impactului său asupra stării lor emoționale și a capacității de concentrare asupra altor aspecte importante ale vieții lor.

În România, există un sistem de asistență judiciară gratuită, denumit ajutor public judiciar care poate fi solicitat de către orice persoană fizică care nu poate suporta cheltuielile unui proces sau costurile asociate consultării juridice pentru a-și apăra un drept sau un interes legitim în justiție, astfel încât întreținerea sa sau a familiei sale să nu fie pusă în pericol (conform Art. 4, Capitolul I din Ordonanţa de urgenţă 51/2008).

Cu toate acestea, accesul la acest serviciu este limitat, mai ales în contextul în care multe persoane, cu precădere vulnerabile, nu știu faptul că există acest sistem, conform unui raport realizat de Consiliul Europei (CE, 2022). Mai mult decât atât, accesul la acest serviciu este împiedicat și de bariere administrative și procedurale pentru obținerea sa, în special pentru grupurile vulnerabile. 

Cu toate acestea, pentru a obține ajutor public judiciar, beneficiarul trebuie să întrunească o serie de condiții în funcție de situația financiară (Conform Art. 8, din legea nr. 31 din 11 ianuarie 2023):

1. venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 25% din salariul de bază minim brut pe țară (adică aproximativ 825 lei având în vedere că salariul minim brut actual este de 3300 lei), pentru a primi ajutor public judiciar în întregime acordat de stat.

2. venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul echivalentului a 50% din salariul de bază minim brut pe țară (adică aproximativ 1650 lei având în vedere că salariul minim brut actual este de 3300 lei), pentru a primi ajutor public judiciar în valoare de 50% din suma totală de bani.

Este important de subliniat că suma maximă alocată pentru ajutor public judiciar în decursul unui an nu poate depăși echivalentul a 10 salarii minime brute pe țară la nivelul anului în care a fost formulată cererea, astfel încât, concret, în anul 2024, o persoană nu poate primi un ajutor public de la stat mai mare de 33.000 lei (adică aproximativ 6600 euro).

În mod realist, la momentul actual există puține persoane în situația de a realiza venituri sub pragurile indicate de lege. Pentru referință, vom lua ca exemplu câteva categorii de venituri raportate la persoanele care le primesc. 

Dacă luăm ca exemplu salariații din România, în anul 2023, dintr-un total de aproximativ 5,6 milioane de salariați (INS, 2023), doar o treime (aproximativ 1,5 milioane) erau plătiți salariul minim brut de 3300 lei, respectiv net 2079 lei (Economedia, 2023). Conform criteriilor, nicio persoană cu salariul minim nu se poate încadra la primirea acestui ajutor.

Dacă am lua în calcul populația vârstnică, echivalentul venitului minim pentru aceștia este pensia minimă socială garantată, care în anul 2024 este în valoare de 1.281 de lei. Numărul beneficiarilor acestui venit era în luna decembrie 2023 de aproximativ 1,14 milioane (INS, 2023). Astfel, nici această categorie de persoane nu s-ar putea încadra pentru a beneficia de ajutorul public judiciar. 

Deși problema accesului limitat la ajutorul public judiciar este recunoscută, iar în cadrul Strategiei Naționale de Dezvoltare a Sistemului Juridic 2022-2025 s-a propus optimizarea acestuia, raportul de monitorizare din 2023 indică faptul că termenele pentru implementarea acțiunilor sunt scadente începând cu 2024 și că nu au fost demarate activități pentru atingerea acestui obiectiv în perioada de monitorizare (Ministerul Justiției, 2023).

Accesul la un avocat din oficiu se dovedește a fi extrem de dificil pentru cei care au nevoie de asistență juridică. Din cercetarea noastră calitativă a reieșit că avocații din oficiu nu dispun de timpul necesar pentru a oferi asistență adecvată, limitându-se deseori la discuții sumare, “de 5 minute”. Această situație este îngreunată de faptul că sistemul de asignare a avocaților din oficiu, gestionat de barouri, poate bloca justițiabilii cu un anumit avocat desemnat, chiar dacă acesta nu își îndeplinește eficient atribuțiile sau nu este potrivit pentru cazul respectiv. 

Mai mult decât atât, pentru a beneficia de un avocat din oficiu, justițiabilii trebuie să parcurgă o serie de pași birocratici și să furnizeze multe documente care să ateste lipsa veniturilor, ceea ce poate descuraja pe mulți dintre cei care ar avea nevoie de acest serviciu să-l acceseze. În plus, site-urile barourilor, care ar trebui să faciliteze accesul la aceste informații, sunt adesea greu de navigat, ceea ce complică și mai mult accesul. Un studiu realizat de ACTEDO indică faptul că din analiza site-urilor celor 42 de barouri, doar șase barouri conțin fie informații în legătură cu ajutorul public judiciar, fie cel puțin un model al cererii privind acordarea ajutorului public judiciar (ACTEDO, 2023).

Avocații din oficiu se confruntă adesea cu probleme de motivație din cauza sistemului actual de compensare. Protocolul din 2015, încheiat între Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Ministerul Justiției, stabilește tarife forfetare pentru diferitele servicii de asistență juridică, care nu sunt ajustate în funcție de complexitatea sau durata cazurilor. Această metodă de compensare nu reușește să țină cont de efortul și timpul investit de avocați în fiecare caz, ceea ce descurajează pe mulți avocați experimentați să preia astfel de cazuri.

Mai mult decât atât, aceste tarife sunt considerate relativ mici în comparație cu tarifele percepute de marile case de avocatură. Din această cauză, avocații buni și cu experiență sunt descurajați să ofere asistență juridică prin acest sistem. În consecință, mulți avocați din oficiu sunt avocați stagiari sau cei care se află la începutul carierei, în căutarea de experiență și clienți.

Problemele legate de remunerare sunt accentuate și de întârzierile în plata compensațiilor pentru serviciile prestate. Aceste întârzieri agravează situația financiară a avocaților și contribuie la lipsa de motivație în preluarea și gestionarea cazurilor. De asemenea, ele pot afecta calitatea serviciilor juridice oferite de avocați, ceea ce este extrem de îngrijorător, mai ales în cazurile în care sunt implicate grupuri vulnerabile,  acolo unde este crucială o reprezentare specializată și dedicată.

În prezent, dacă un avocat dorește să preia o cauză pro bono (a nu se confunda cu avocații din oficiu) trebuie să parcurgă o procedură birocratică, care presupune solicitarea acordului de la decanul Baroului local și furnizarea de dovezi care atestă incapacitatea materială a persoanei pe care dorește să o asiste de a plăti onorariul. Acest lucru se întâmplă întrucât exercitarea profesiei de avocat pro bono în România nu este reglementată și mai mult decât atât, conform hotărârii nr. 272 din 26 august 2017 a Uniunii Naționale a Barourilor din România, fiecare avocat trebuie să respecte tabloul onorariilor minimale (adică minimul de tarife aplicate pentru serviciile oferite). Din interviurile avute cu experți din domeniu a reieșit că mulți avocați nu respectă aceste reguli și acționează în conformitate cu propria conștiință, expunându-se astfel unui risc de a fi penalizați, întrucât nerespectarea onorariilor minime atrage sancțiuni disciplinare.

În ultimii ani, inițiativele de modificare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, pentru a facilita avocatura pro bono, au fost conduse de către societatea civilă, la inițiativa Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO),  iar propunerea de modificare a fost înaintată chiar de către un avocat însuși, Dan Chertes, consilier în Baroul Cluj.

Propunerea avocatului Dan Chertes pentru modificarea legii este o soluție care oferă avocaților posibilitatea de a practica în interes public prin preluarea de cauze pro bono, dar care în același timp stabilește mecanisme de control pentru a preveni abuzurile și încălcările deontologie, care sunt privite ca principalele obstacole pentru reglementare. Propunerea nu a fost adoptată. 

Ca pentru orice alt mecanism sau politică implementată, este nevoie de date pentru luarea deciziilor strategice coerente. În momentul de față, nu există o modalitate de monitorizare unitară a acordării ajutorului public judiciar sau a orelor lucrate de avocații din oficiu, alta decât centralizările care se fac la nivel județean referitoare la cauzele înregistrate și soluționate care au beneficiat de acest ajutor. 

Statistica prezentă pe site-ul Ministerului Justiției nu include o categorie pentru cauzele respinse/admise din totalul acestora și nu are o secțiune în care toate aceste cauze să fie puse în același loc pentru o viziune de ansamblu mai amplă, ele fiind defalcate pe tipuri de instanțe (o statistică pentru judecătorii, una pentru tribunale și una pentru curți de apel).

Astfel, conform informațiilor prezentate în Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar 2022-2025, lipsa monitorizării privind acordarea asistenței judiciare împiedică evaluarea dinamicilor și tendințelor în proces, precum și aprecierea eficacității și eficienței politicii publice în acest domeniu. Fără datele corespunzătoare, este dificil să se adopte măsuri adecvate pentru îmbunătățirea politicilor referitoare la ajutorul public judiciar. Această concluzie este susținută de analizele efectuate în cadrul unor proiecte de cercetare, care arată că este necesară o politică publică coezivă și bine definită pentru monitorizarea și evaluarea impactului politicilor în beneficiul justițiabililor, în special al grupurilor vulnerabile. 

Strategia menționează ca obiectiv și înființarea și operaționalizarea la nivelul ministerului justiției a unui compartiment dedicat pentru gestionarea politicii de asistență judiciară, însă termenele pentru cele două acțiuni au fost amânate pentru anul 2023, deși erau inițial stabilite pentru 2022. 

Durata îndelungată a proceselor este un factor semnificativ care erodează încrederea publică în actul de justiție. Această problemă este determinată în mare parte de încărcătura mare pe care o au magistrații, determinată de numărul ridicat de dosare și de lipsa de personal. 

Oamenii sunt frustrați de întârzierile în soluționarea cauzelor și de lipsa de claritate în ceea ce privește motivele acestor întârzieri. Este important să înțelegem că durata proceselor este influențată de volumul mare de muncă și de necesitatea acordării de timp dedicat pentru fiecare dosar în parte, în vederea unei soluționări corecte și echitabile. 

De multe ori, aceste întârzieri conduc la prescrierea unor cauze, ceea ce alimentează sentimentul că unii infractori sunt favorizați de sistem. În realitate, termenele de judecată sunt strânse, iar magistrații sunt suprasolicitați, fapt ce contribuie la prelungirea procesului de judecată. Există desigur și excepții de la aceste situații, în care motivele care au stat la baza prescrierii sunt discutabile. Recent, protestul magistraților din vara anului 2023  împotriva schimbării legii pensiilor speciale a avut și el consecințe semnificative asupra duratei proceselor, întârziind soluționarea cauzelor care nu erau considerate urgente. Această întârziere a dus la prescrierea unui număr mare de dosare, inclusiv a celor referitoare la infracțiuni grave precum violență sau corupție. În ultimul an, aproape 5.000 de dosare au fost închise din acest motiv, lăsându-i pe cei vinovați neatinși de justiție. Printre “beneficiarii” acestei situații se numără politicieni, oameni de afaceri și infractori de diverse categorii, inclusiv proxeneți și persoane condamnate pentru terorism. Aceste cazuri au stârnit nemulțumirea publicului și au subminat încrederea în sistemul juridic, accentuând percepția că unii infractori sunt favorizați. 

Magistrații nu reușesc de multe ori să înțeleagă perspectiva justițiabililor atunci când pronunță decizii pentru dosarele lor. Aceste situații devin adesea sesizabile atunci când în dosare asemănătoare, sau chiar în cadrul aceluiași dosar, judecătorii au soluționări foarte diferite, care de multe ori aduc confuzie chiar și pentru avocați (profesioniști cu pregătire în domeniu) și cu atât mai mult pentru justițiabili. Mai mult decât o simplă rezolvare tehnică, dreptatea necesită o înțelegere profundă a contextelor sociale și economice în care se desfășoară, o dimensiune uneori neglijată în procesul de judecată.

Mai mult decât atât, soluționările sunt adesea redactate într-un limbaj pur tehnic, greu de înțeles pentru cetățeni, care, în cele mai multe cazuri, sunt nevoiți să apeleze la servicii specializate de consultanță și avocatură. Astfel, comunicarea și transparența deciziilor judecătorești joacă un rol crucial în gradul de încredere pe care îl au cetățenii în justiție și cu atât mai mult în actorii implicați în actul de justiție.

Accesul la justiție este dificil din multe puncte de vedere, plecând de la procedurile pe care trebuie să le urmeze un cetățean pentru a-și face dreptate, găsirea unor specialiști care să-l ajute în demers, până la accesarea fizică a clădirilor de instanțe, toate aceste bariere sunt cu atât mai apăsătoare atunci când vine vorba de persoane cu nevoi diferite, precum persoanele cu dizabilități. 

În România, conform raportului Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități din România, realizat de Banca Mondială și publicat în 2022, doar 45% dintre persoanele cu dizabilități își cunosc drepturile sau știu cum să acceseze sistemul de justiție. Mai mult decât atât, dintre cei care au accesat sistemul, aproximativ jumătate s-au simțit discriminați sau au fost hărțuiți atunci când au încercat să se adreseze justiției.

În raportul menționat anterior sunt detaliate problemele de acces, dar și cele sistemice care vizează accesul persoanelor cu dizabilități la sistemul juridic. Mai mult decât atât, multe dintre acestea derivă din probleme sistemice care au fost descrise în raportul “Șanse pentru persoanele cu dizabilități” realizat de Code for Romania, lansat în 2023.