Sari la conținut

Transparență


Credem în transparență și onestitate. Unele dintre soluțiile pe care le-am dezvoltat sunt tocmai instrumente care să deservească interesul public, oferind acces la informații, legislație și date deschise. Fiind o organizație care se află în serviciul public, credem că cele mai înalte exigențe privind transparența ni se aplică în primul rând nouă. Pe această pagină veți găsi informații despre cum funcționăm, cum ne finanțăm, care sunt obiectivele noastre organizaționale, precum și rapoartele de activitate din anii precedenți.


Consiliul Director


Code for Romania a pornit ca o comunitate și rămâne o comunitate. Considerăm că fiecare dintre cei care au contribuit într-un mod esențial la funcționarea organizației sau la dezvoltarea uneia dintre soluțiile noastre are un cuvânt de spus în viitorul organizației. De aceea orice voluntar care se implică în mod constant și frecvent în staff-ul organizației pe o perioadă mai lungă de șase luni sau care a dus la bun sfârșit o soluție a Code for Romania, poate deveni membru al asociației. 

Executive team

Statutul Code for Romania

Codul de conduită


Rapoarte anuale

Venituri și cheltuieli

Total venituri (inclusiv venituri în avans): 32.490 lei

  • Venituri din cotizații: 7.588 lei

  • Venituri din donații: 24.902 lei

  • Venituri din 2%: 0 lei

  • Venituri din sponsorizări: 0 lei

  • Venituri din activitatea economică: 0 lei

  • Alte venituri: 0 lei

  • Venituri financiare: 0 lei

 

Total cheltuieli: 21.587,55 lei

  • Cheltuieli cu resursele umane: 0 lei

    • Salarii nete: 0 lei

    • Contribuții (CAS, CASS, Impozit, CAM): 0 lei

  • Cheltuieli directe activitate economică: 0 lei

  • Cheltuieli administrative: 791 lei

  • Transport și cazare: 17.946,19 lei

  • Catering: 0 lei

  • Producție: 0 lei

  • Servicii software: 1.348.82 lei

  • Reclamă și publicitate: 272,33 lei

  • Alte taxe (TVA, impozit pe profit): 630,32 lei

  • Alte cheltuieli: 598,81 lei

Total venituri (inclusiv venituri în avans): 85.191,2 lei

  • Venituri din cotizații: 23.214,63 lei

  • Venituri din donații: 56.107,22 lei

  • Venituri din 2%: 4.868,37 lei

  • Venituri din sponsorizări: 0 lei

  • Venituri din activitatea economică: 0 lei

  • Alte venituri: 0 lei

  • Venituri financiare: 1000,98 lei

 

Total cheltuieli: 23.591,92 lei

  • Cheltuieli cu resursele umane: 0 lei

    • Salarii nete: 0 lei

    • Contribuții (CAS, CASS, Impozit, CAM): 0 lei

  • Cheltuieli directe activitate economică: 0 lei

  • Cheltuieli administrative: 2.033,88 lei

  • Transport și cazare: 14.224,58 lei

  • Catering: 613,38 lei

  • Producție: 0 lei

  • Servicii software: 4.455,39 lei

  • Reclamă și publicitate: 97,60 lei

  • Alte taxe (TVA, impozit pe profit): 680,28 lei

  • Cheltuieli financiare: 751,55 lei

  • Alte cheltuieli: 732,26 lei

 

Total venituri (inclusiv venituri în avans): 195.552,94 lei

  • Venituri din cotizații: 21.064.15 lei

  • Venituri din donații: 26.007,16 lei

  • Venituri din 2%: 15.409,11 lei

  • Venituri din sponsorizări: 88.616,50 lei

  • Venituri din activitatea economică: 0 lei

  • Alte venituri: 42.412,31 lei

  • Venituri financiare: 2.043,71 lei

 

Total cheltuieli: 175.565,6 lei

  • Cheltuieli cu resursele umane: 0 lei

    • Salarii nete: 0 lei

    • Contribuții (CAS, CASS, Impozit, CAM): 0 lei

  • Cheltuieli directe activitate economică: 0 lei

  • Cheltuieli administrative: 134.527,55 lei

  • Transport și cazare: 27.316,63 lei

  • Catering: 4.462,2 lei

  • Producție: 195 lei

  • Servicii software: 3.274,78 lei

  • Reclamă și publicitate: 219,37 lei

  • Alte taxe (TVA, impozit pe profit): 2.008,13 lei

  • Cheltuieli financiare: 2.065,19 lei

  • Alte cheltuieli: 1.497,75 lei

Total venituri (inclusiv venituri în avans): 1.418.327,24 lei

  • Venituri din cotizații: 40.787,63 lei

  • Venituri din donații: 101.844,78 lei

  • Venituri din 2%: 4.464,23 lei

  • Venituri din sponsorizări: 1.033.408,65 lei

  • Venituri din activitatea economică: 224.723,50 lei

  • Alte venituri: 912,26 lei

  • Venituri financiare: 12.186,19 lei

 

Total cheltuieli: 1.195.082,06 lei

  • Cheltuieli cu resursele umane: 972.946,40 lei

    • Salarii nete: 564.811,40 lei

    • Contribuții (CAS, CASS, Impozit, CAM): 408.135,00 lei

  • Cheltuieli directe activitate economică: 86.775,37 lei

  • Cheltuieli administrative: 14.259,40 lei

  • Transport și cazare: 65.529,78 lei

  • Catering: 5.762,84 lei

  • Producție: 9.017,56 lei

  • Servicii software: 16.614,07 lei

  • Reclamă și publicitate: 1.274,46 lei

  • Alte taxe (TVA, impozit pe profit): 12.736,97 lei

  • Cheltuieli financiare: 10.165,06 lei

Total venituri (inclusiv venituri în avans): 2.766.899,48 lei

  • Venituri din cotizații: 89.400,17 lei

  • Venituri din donații: 175.602,54 lei

  • Venituri din 3.5%: 20.460,01 lei

  • Venituri din sponsorizări: 2.384.574,79 lei

  • Venituri din activitatea economică: 73.296,05 lei

  • Alte venituri: 12.817,68 lei

  • Venituri financiare: 10.748,24 lei

 

Total cheltuieli: 2.343.363,69 lei

  • Cheltuieli cu resursele umane: 1.783.385,8 lei

    • Salarii nete: 1.138.907,8 lei

    • Contribuții (CAS, CASS, Impozit, CAM): 644.478 lei

  • Cheltuieli directe activitate economică: 40.740 lei

  • Cheltuieli administrative: 72.312,89 lei

  • Transport și cazare: 10.959,33 lei

  • Catering: 1.602,81 lei

  • Producție: 32.000,4 lei

  • Servicii software: 224.512,63 lei

  • Reclamă și publicitate: 16.826,56 lei

  • Alte taxe (TVA, impozit pe profit): 63.521,74 lei

  • Alte cheltuieli: 70.990,5 lei

  • Cheltuieli financiare: 26.511,03 lei

Total venituri (inclusiv venituri în avans): 4.664.892,42 lei

  • Venituri din cotizații: 70.345,28 lei

  • Venituri din donații: 32.410,50 lei

  • Venituri din 3.5%: 26.225,95 lei

  • Venituri din sponsorizări: 4.361.342,72 lei

  • Venituri din activitatea economică: 132.594,74 lei

  • Venituri financiare: 41.973,23 lei

Total cheltuieli: 1.982.453,55 lei

  • Cheltuieli cu resursele umane: 1.660.996,71 lei

    • Salarii nete: 1.004.365,71 lei

    • Contribuții (CAS, CASS, Impozit, CAM): 656.631,00 lei

  • Cheltuieli directe activitate economică: 132.026,05 lei

  • Cheltuieli administrative: 37.809,19 lei

  • Transport și cazare: 6.883,30 lei

  • Catering: 250,33 lei

  • Producție: 39.592,76 lei

  • Servicii software: 48.622,61 lei

  • Reclamă și publicitate: 6.766,25 lei

  • Alte taxe (TVA, impozit pe profit): 7.276,61 lei

  • Alte cheltuieli: 27.207,97 lei

Total venituri (inclusiv venituri în avans): 4.664.892,42 lei

  • Venituri din cotizații și donații: 70.345,28 lei

  • Venituri din donații: 32.410,50 lei

  • Venituri din 3.5%: 41.973,23 lei

  • Venituri din sponsorizări: 4.361.342.72

  • Venituri din activitatea economică: 132.594,74 lei

Total cheltuieli: 3.685.679,85 lei

  • Cheltuieli cu resursele umane: 2.385.313 lei

  • Cheltuieli administrative: 287.570,27 lei

  • Servicii externe: 48.622,61 lei

  • Alte taxe (TVA, impozit pe profit): 229,412 lei

  • Alte cheltuieli: 45.560,61lei

Total venituri (inclusiv venituri în avans): 7.410.923 lei

  • Venituri din cotizații: 20.037 lei

  • Venituri din donații: 1.158.349 lei

  • Venituri din sponsorizări: 5.380.536

  • Venituri din activitatea economică: 356.402 lei

  • Venituri financiare: 483.134 lei

  • Alte venituri: 12.465 lei

Total cheltuieli: 7.080.222 lei

  • Cheltuieli cu resursele umane: 2.840.926 lei

  • Cheltuieli administrative: 69.831 lei

  • Servicii externe: 3.307.721 lei

  • Alte taxe (TVA, impozit pe profit): 209.186 lei

  • Alte cheltuieli: 394.578 lei

  • Activitate economică: 257.980 lei

Total venituri (inclusiv venituri în avans): 9.410.414 lei

  • Venituri din cotizații: 7.304 lei

  • Venituri din donații: 410.789 lei

  • Venituri din sponsorizări: 4.070.010 lei

  • Venituri din activitatea economică: 557.781 lei

  • Venituri financiare: 434.499 lei

  • Alte venituri: 3.930.031 lei

Total cheltuieli: 7.823.248 lei

  • Cheltuieli cu resursele umane: 2.641.430 lei

  • Cheltuieli administrative: 76.709 lei

  • Servicii externe: 2.055.811 lei

  • Alte taxe (TVA, impozit pe profit): 198.051 lei

  • Alte cheltuieli: 2.071.077 lei

  • Activitate economică: 550.284 lei

  • Cheltuieli financiare: 229.886 lei

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații