Environment for Romania / Sate dezvoltate

Probleme legate de administrația locală

Pentru dezvoltarea continuă a unei localități este esențială o administrație publică eficientă, informată și dotată cu resursele necesare, care să răspundă activ la nevoile locuitorilor. În multe localități din mediul rural, administrațiile locale se confruntă adesea cu dificultăți, provocate de mai mulți factori printre care o lipsă de resurse financiare, competențe insuficiente sau canale de comunicare și cooperare deficitare cu alți actori implicați în localitate (locuitori, ONG-uri, alte administrații etc.). În această secțiune urmează să discutăm problemele principale care influențează modul în care administrațiile locale din mediul rural își gestionează activitatea și care scad gradul ei de eficiență.

Serviciile publice de care au nevoie cetățenii sunt insuficient dezvoltate în mediul rural. De multe ori, deși ele există pe hârtie, capacitatea instituțională este atât de redusă încât nu pot face față nevoilor reale din teren. Acest lucru se datorează mai multor factori, unul dintre ei fiind bugetul insuficient alocat autorităților publice din rural. În același timp, chiar și acolo unde aceste bugete există, abilitățile de cheltuire eficientă a acestor fonduri pentru o intervenție strategică nu sunt mereu suficient de dezvoltate în rândul personalului responsabil de planificare.

Nu în ultimul rând, lipsa unui efort coordonat la nivel național de sprijin din partea autorităților centrale acordat administrațiilor din rural în strategie, planificare, execuție bugetară și implementare vulnerabilizează foarte mult satele din România. Astfel că servicii de bază pe care statul trebuie să le ofere cetățenilor săi, de sănătate, de educație etc sunt greu de accesat de oameni ceea ce în timp conduce la probleme din ce în ce mai grave.

Singurul program de mentorat dedicat exclusiv mediului rural din România este organizat de primăria din Ciugud, unul dintre exemplele reușite de dezvoltare sustenabilă. Însă, preluarea acestor bune practici și scalarea, respectiv adapatarea lor la nevoile altor sate, nu pare să fie o prioritate pentru administrația centrală. Dincolo de lipsa serviciilor în sine, infrastructura de care este nevoie pentru a putea livra de exemplu servicii în regim mobil este la fel de inexistentă.

Organizațiile neguvernamentale care derulează programe de tip caravană medicală sau campanii de vaccinare au probleme reale în a se deplasa în multe comunități în lipsa unor drumuri asfaltate sau în lipsa unor utilități de bază de care ar avea nevoie la fața locului, cum ar fi apa potabilă sau o sursă de curent electric.

Conform ultimului raport DESI (Indicele economiei și societății digitale) publicat de Uniunea Europeană, la nivelul anului 2021, România se situează pe locul 27 din 27 la categoria „servicii publice digitale”. O a doua publicație UE din același an „eGovernment benchmark 2021” care compară modurile în care guvernele din Uniune livrează servicii publice către cetățeni plasează e-Guvernarea din România tot pe ultimul loc, cu un nivel de digitalizare de 40%, cu 31 de puncte procentuale mai jos față de media europeană, în ciuda faptului că din punct de vedere al conectivității suntem foarte aproape de medie. Acest scor este datorat în mare măsură lipsei unei infrastructuri IT suficiente și lipsei specialiștilor necesari pentru planificarea și implementarea unor strategii eficiente de digitalizare la nivelul instituțiilor locale.

Nivelul redus de înțelegere a nevoii de digitalizare și a procesului necesar livrării de servicii publice digitale în rândul aleșilor locali și al decidenților din instituțiile publice este unul dintre principalele blocaje în consolidarea infrastructurii IT de care ar fi nevoie. Din nefericire, aceste probleme vor avea un impact major în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență care obligă administrația publică să cheltuie cel puțin 20% buget pentru digitalizare.

Raportul DESI 2021 notează dificultăți majore în achiziția de resursă umană cu competențe digitale avansate în toate sectoarele de activitate la nivel european, România fiind una dintre țările care, din nou, se situează la coada clasamentului. Programele de formare de competențe digitale, organizate de autorități și dedicate personalului din administrația publică sunt inexistente.

La nivelul anului 2023, pe website-ul Institutului Național de Administrație Publică există un singur program educațional dedicat tehnologiei, „E-guvernare pentru administrația publică” adresat către „funcționari publici de conducere și de execuție din cadrul autorităților și instituțiilor publice, personal contractual de conducere și execuție din cadrul autorităților și instituțiilor publice, aleși locali.” Acest program nu aduce însă competențe de bază, ci familiarizează participanții cu concepte de e-guvernare și reglementările din sector. Tariful pentru acest program cu durată de patru zile este de 500 de lei, ceea ce poate fi prohibitiv pentru primăriile cu bugete reduse și cu siguranță dificil de acoperit din buzunarul unui funcționar public din mediul rural.

Departamentele IT din cadrul autorităților locale din afara marilor orașe ale României sunt aproape inexistente cu bugete extrem de reduse, iar grilele salariale ale sectorului public nu permit instituțiilor locale să devină competitive pe piața muncii pe acest segment. Chiar și la nivel de începător, salariile din sectorul IT din mediul privat sunt imposibil de egalat pentru o primărie din urbanul mic sau din rural. O a doua problemă este percepția rolului departamentelor IT în structura administrației locale. De multe ori rolul IT-istului din primărie este mai degrabă unul de mentenanță hardware și software și nu rol strategic care să contribuie la planificarea unui proces de transformare digitală a instituției. La nivel de pregătire profesională, nu există programe dedicate de training și specializare pentru personalul IT din administrația locală, parcursul educațional al acestor angajații fiind complet ignorat.

În timp ce la nivel de management există multiple spații dedicate colaborării și multe evenimente menite să încurajeze schimbul de bune practici între primari de exemplu, pentru angajații din primărie sau alte instituții locale nu există astfel de oportunități. Cu excepția unor programe de training opționale dedicate administrației locale, ocaziile ca personalul din serviciul public din mediul rural să interacționeze între ei nu există. De asemenea, schimbul de experiență dintre angajații administrației publice din urbanul mic și rural și omologii lor din alte state europene nu este o activitate recurentă, bugetele pentru astfel de programe fiind inexistente sau primele care sunt tăiate când apar alte nevoi. Nici la nivel central nu există infrastructură de colaborare și cooperare administrativă, iar inițiativele de transfer de know-how între două sau mai multe instituții din aparatele locale sunt pornite de sus în jos, la inițiativa conducerii primăriei. Din acest motiv, în unele situații, schimburi de experiență care ar fi foarte benefice între unele primării nu au loc și din cauza apartenenței conducerii la partide politice diferite.

O bună relație dintre cetățeni și stat se construiește pe baza unor canale de comunicare eficiente prin care populația fie să poată să își gestioneze relația administrativă și birocratică cu autoritatea, fie să poată fi consultată recurent pe problemele care le impactează viață. Deși de cele mai multe ori preluarea de input din partea cetățenilor este reglementată prin legi și norme de aplicare, în realitate aceste punți de comunicare, numeroase pe hârtie, sunt dificil de pus în practică și de multe ori necunoscute majorității populației. Fie că vorbim despre petiții, solicitări de informații, audiențe sau consultare publică, toate aceste interacțiuni dintre cei doi actori sunt guvernate de reguli diferite, documentate într-un limbaj neprietenos pentru oamenii de rând, iar practicile din teren sunt nestandardizate.

În plus, nevoia de canale online de comunicare cu administrația locală este foarte ridicată mai ales pentru mulți dintre cei plecați temporar din România în diaspora, pentru care necesitatea eliberării unui act sau a achitării unor taxe uneori se traduce în nevoia de a călători înapoi în țară, adică un set de cheltuieli notabile și timp pierdut. Nu în ultimul rând, lipsa datelor centralizate despre gradul de performanță al canalelor de comunicare disponibile face ca orice intervenție strategică în creșterea gradului de eficiență a interacțiunii dintre cetățeni și autorități aproape imposibilă.

În mod similar problemei legate de lipsa unor canale de comunicare eficiente între cetățeni și stat se manifestă și absența unor mijloace funcționale de cooperare între mediul ONG și autoritățile publice. În special în cazul serviciilor sociale o colaborare eficientă între organizațiile care oferă servicii de sprijin persoanelor vulnerabile și serviciile de asistență socială sau medicală este vitală pentru a putea avea o intervenție corectă în comunitățile defavorizate. De multe ori acest dialog este inexistent ceea ce face ca oamenii care au nevoie de ajutor să fie nevoiți să își gestioneze singuri propriul caz în raport cu cei doi actori care îi oferă servicii complementare. De asemenea, deși există proceduri care să încurajeze consultarea autorităților cu mediul asociativ pe domenii specifice, această consultare are loc de multe ori doar ca să se poată raporta că s-a făcut o sesiune de consultare, dar fără un impact real și fără să existe mecanisme clare de urmărire a rezultatelor consultării.