Education for Romania / Jurnaliști eficienți

Probleme privind resursele financiare

La momentul actual, în România există patru surse principale de finanțare disponibile pentru jurnaliști: publicitatea comercială, publicul, publicitatea politică și granturi. Finanțarea prin publicitate este metoda tradițională și principală de finanțare a presei și se referă la venituri primite în schimbul includerii unor reclame pentru firme comerciale. Finanțarea din partea publicului se referă la abonamente – sume recurente plătite de consumator pentru a accesa conținut – sau la donații – sume plătite fie recurent, fie o singură dată de către cititor/urmăritor, pentru a sprijini o organizație media. Finanțarea politică se referă la venituri obținute în schimbul unei publicități politice recurente, vizibilă cel mai intens în timpul campaniilor electorale. În afară de acestea, mai există două tipuri de finanțări accesibile presei, deși într-un mod mai impredictibil și neregulat: finanțarea publică (din partea statului, care este aproape inexistentă în România) și finanțarea din granturi dedicate presei (la care jurnalistul sau organizația media pot aplica cu propuneri de proiecte).

Cu toate acestea, presa și jurnaliștii români sunt adesea subfinanțați, situație care afectează activitatea acestora. Subfinanțarea poate conduce la părăsirea meseriei sau la acceptarea unor compromisuri care afectează calitatea produselor media și/sau independența editorială. În același timp, această situație expune jurnaliștii la un stil de viață precar, aceștia neavând întotdeauna siguranța unui contract de muncă, a plăților recurente sau a siguranței proprii. În acest capitol, urmează să explorăm atât cauzele, cât și consecințele stării financiare actuale a presei românești, de la viabilitatea surselor de finanțare la nivel colectiv (de organizație media), la probleme de finanțare a jurnalistului ca individ.

Modelul de finanțare a presei, tradițional bazat pe veniturile obținute din publicitate, și-a pierdut din viabilitate odată cu dezvoltarea mediului digital, fiind insuficient pentru a acoperi nevoile existente în presa românească. Date oferite de World Advertising Research Center (WARC) în 2022 arată că veniturile din publicitate au scăzut sau stagnat pentru presa tipărită și pentru radio, o creștere fiind observabilă doar pentru televiziuni (cu 7%) și pentru publicațiile online (cu 7,7%).

Modelul de finanțare bazat pe publicitate constă în contracte între companii și publicații media, prin care publicația acceptă includerea în produsele sale a unor reclame la produsele sau serviciile oferite de companii, în schimbul unui venit. Dezvoltarea mediului digital, însă, a condus la orientarea atenției companiilor și publicațiilor către online, lucru reflectat și de datele Media Factbook România 2023: se observă o creștere de 25% în 2022 a cheltuielilor de publicitate destinate publicațiilor media active în mediul online, ajungând la un total de 35%. Excepția la acest trend o reprezintă televiziunea, care continuă să aibă o rată mare a utilizatorilor și a publicității în România, 53% din cheltuielile de publicitate destinate publicațiilor media în 2022 fiind adresate televiziunilor.

Pentru a atrage publicitate în mediul online presa concurează, însă, cu companiile tehnologice globale (cu preponderență Google și Facebook) care domină o mare parte a pieței publicitare digitale. Numeroase companii preferă folosirea unor astfel de platforme pentru desfășurarea publicității, datorită numărului mare de utilizatori și, implicit, vizibilității crescute, comparativ cu metoda tradițională de reclamă prin publicații media. Astfel, suma disponibilă din publicitate pentru media este redusă, conducând la presiuni financiare considerabile pentru multe publicații.

Presiunile sunt accentuate și de dificultăți în asigurarea vizibilității în online a publicațiilor digitale, ce au șanse mai mici de a atrage banii de publicitate existenți și de a genera profit. Mulți consumatori găsesc informații sau site-uri folosind fie rețele de socializare (în special Facebook), fie motoare de căutare (preponderent Google). Astfel, vizibilitatea website-urilor sau profilurilor publicațiilor media în online depinde de algoritmii de sortare a acestor tipuri de platforme, care funcționează pe bază de clickuri (numărul oamenilor care apasă pe linkul articolului) și pe bază de cantitate (numărul de postări ale utilizatorului). Tipul de conținut care adesea creează clickuri este cel care generează emoții puternice, intrigant și senzaționalist – așa-numitul clickbait, momeală pentru clickuri – în defavoarea conținutului calitativ, bine documentat și contextualizat. Companiile ce oferă contractele de publicitate, la rândul lor, sunt interesate de profitul propriu, de platforme cât mai vizitate pentru afișarea publicității. Pe de o parte, acest context face ca o parte a presei să prioritizeze conținutul de tip clickbait pentru a genera vizualizări și a crește șansa de a atrage banii pentru publicitate. Pe de altă parte, publicațiile online care nu produc acest tip de conținut și/sau care îl produc în cantități mai mici (spre exemplu, presa independentă sau presa de nișă) au o vizibilitate mai redusă și acces limitat la finanțarea prin publicitate. Astfel, există o incertitudine continuă pentru multe publicații de presă pe fondul lipsei de control asupra vizibilității lor și, implicit, asupra profitului acestora.

Deși modele de finanțare alternative celui bazat pe publicitate există – precum finanțarea participativă (direct prin utilizatori) – ele sunt insuficient dezvoltate în presa românească. Aceasta conduce la perpetuarea unui model de finanțare care nu mai este suficient, și poate apărea riscul de a apela la surse de finanțare ce compromit integritatea presei – spre exemplu, finanțarea politică.

Conform Digital News Report 2023, numai 15% din consumatorii media din România plătesc pentru informațiile pe care le citesc online. Astfel, deși există ca model alternativ de finanțare pentru presa scrisă, finanțarea prin contribuții din partea publicului nu este suficient dezvoltată, atât când vine vorba de abonamente – plata unei anumite sume pentru acces la conținut –, cât și de donații – sprijinirea financiară a publicațiilor, deși conținutul rămâne gratuit.

În ceea ce privește abonamentele, eficiența scăzută a acestui model de finanțare se datorează cererii insuficiente din partea unui public care este obișnuit să preia informații de pe internet sau de pe rețele de socializare și care nu este dispus să plătească pentru conținut pe care consideră că îl poate obține gratuit în alte locuri. La rândul lor, majoritatea publicațiilor de presă nu sunt dispuse să accepte riscul de a pierde cititori dacă adoptă un astfel de model de plată pentru conținut, cât timp alte publicații mențin conținutul gratuit. Dificultatea de a menține un model de finanțare bazat pe abonamente este reflectat de cazul publicației independente Decât o Revistă (DoR), înființată în 2009. Aceasta avea ca sursă principală de venit abonamente digitale lunare (15 lei/lună) sau anuale (150 lei/an), în schimbul cărora abonații primeau o serie de avantaje, precum comunitatea abonaților DoR, acces în avans la articolele publicate de către revistă, la anumite evenimente sau la revista DoR. Cu toate acestea, DoR a fost închisă la finalul anului 2022, pe fondul resursei umane și financiare în scădere, influențate printre altele de numărul de cititori și abonați redus (Lupșa, 2022).

Deși un model de presă bazată pe abonamente nu este momentan sustenabil în România, modelul bazat pe donații funcționează într-o anumită măsură, în special pentru publicațiile independente. Cel mai bun exemplu al folosirii acestui model este publicația Recorder, înființată în 2017. Deși o parte a bugetului acesteia este acoperit și prin contracte publicitare, Recorder este finanțat preponderent prin donații de la cititori. Raportul Recorder după șase ani arată că aproximativ 71% din veniturile publicației din 2022 au fost reprezentate de donații de la persoane fizice.

Cu toate acestea, deși există povești de succes cum este Recorder, finanțarea prin donații rămâne o sursă de venit insuficientă pentru acoperirea nevoilor, cât și incertă pentru jurnaliști și publicații, întrucât nu este clar pentru cât timp va putea fi menținută și în ce măsură vor putea atrage cititori plătitori.

Pe lângă finanțările deja menționate, o altă sursă de venit pot fi granturile (finanțări de proiecte) sau bursele oferite în domeniul jurnalismului. Aceste granturi pot fi dificil de accesat sau de obținut. Indiferent de tipul grantului, procesul de înscriere este similar: se organizează un concurs de propuneri de proiecte la care persoana sau instituția trebuie să aplice până la un anumit termen limită. În general, la apelurile de granturi, jurnaliștii se pot înscrie printr-un formular în care explică scopul proiectului și impactul anticipat al finanțării, însoțit de o serie de documente adiționale.

La nivel național, deși există anumite oportunități de granturi (spre exemplu, concursul de proiecte editoriale EPIC organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în iunie-iulie 2023), acestea sunt limitate, iar majoritatea jurnaliștilor sau publicațiilor își îndreaptă atenția în principal către fondurile internaționale, cu precădere cele europene, datorită vizibilității mai mari a acestora, precum și a potențialelor beneficii mai ridicate.

Granturile europene în domeniul jurnalismului sunt diverse, concentrându-se pe aspecte precum libertatea presei, protejarea jurnaliștilor, diverse tematici specifice etc. Un exemplu este programul de granturi „Local Media for Democracy”, lansat în martie 2023 (cu ultimul deadline de aplicare la sfârșitul lui septembrie 2023), cu scopul de a sprijinii redacțiile locale sau regionale. Cu toate acestea, granturile europene sunt adesea mai dificil de accesat. Pe de o parte, ele implică un grad mai mare de competitivitate, întrucât persoanele care aplică nu concurează doar cu alte proiecte din România, ci și cu proiecte din diverse alte țări, în funcție de criteriile de eligibilitate ale grantului. Pe de altă parte, la nivel logistic, fondurile europene adesea implică un proces birocratic complex, care poate fi greu de gestionat și poate ocupa foarte mult timp. O consecință a acestei situații poate fi că, în perioada de înscriere a proiectelor, timpul și energia persoanei sunt dedicate aproape exclusiv acestui proces, ceea ce reduce din timpul disponibil muncii în sine, iar redacțiile nu au, de cele mai multe ori, o persoană dedicată scrierii de proiecte.

Mai mult decât atât, indiferent de tipul grantului (național sau internațional), folosirea lui ca sursă principală de finanțare nu oferă predictibilitate financiară, întrucât un grant este acordat pentru o perioadă determinată de timp și nu are continuitate. Astfel, deși granturile sunt o sursă viabilă de finanțare, ele ar trebui să fie modele de complementare de finanțare, adițional celor mai stabile.

Dificultățile financiare cu care se confruntă producțiile media în România se reflectă și asupra salariilor jurnaliștilor. În acest sens, deseori, salariile nu sunt proporționale cu munca și efortul depus, fiind insuficiente pentru a acoperi nevoile traiului. Conform unui studiu Panorama realizat în 2023, în redacțiile mari din București, jurnaliștii au salarii între 3.000-4.000 de lei net la angajare, salarii care rareori cresc peste 6.000 de lei net, chiar și după mulți ani în profesie. Situația este mai dificilă pentru jurnaliști din redacțiile mici din București, unde salariul de început poate fi și doar de 900 de lei net, și pentru cei din redacțiile locale, unde chiar și după mulți ani de experiență salariul se situează în jurul sumei de 3.000 de lei net.

Pentru jurnaliștii freelanceri (care lucrează pe cont propriu), sumele primite pentru un articol variază de la 300-500 lei la 1000-1500 lei, în funcție de publicație și de complexitatea materialului. Unii dintre aceștia lucrează, episodic, și ca „fixers” (producători locali) pentru jurnaliști străini, ca să își completeze veniturile. Sumele sunt adesea insuficiente pentru a asigura un trai decent. Un studiu efectuat de Syndex România și de Fundația Friedrich Ebert România plasa venitul minim necesar pentru un nivel de trai decent în 2023 la 3.807 lei/lună pentru persoane adulte singure și între 6.000-10.000 lei/lună pentru o familie (marja variind în funcție de numărul de copii, de la niciun copil, la mai mulți copii).

Situația privind salariile jurnaliștilor nu a fost tot timpul aceasta, existând o perioadă de creștere a salariilor în presă în anii din jurul aderării României la Uniunea Europeană (2007). Situația s-a deteriorat odată cu criza financiară din 2008 și, mai recent, odată cu pandemia COVID-19 (2020-2023). Un raport al Centrului pentru Jurnalism Independent din 2021 menționează reduceri între 30-50% ale salariilor în unele redacții în primele luni ale pandemiei. Insuficiența veniturilor este agravată și de incertitudinile legate de siguranța locului de muncă. Veniturile reduse ale redacțiilor pot conduce la decizia de a reduce personalul, lucru care duce la pierderea locurilor de muncă.

Sumele primite nu sunt proporționale cu efortul și timpul depus (aceste aspecte au fost analizate pe larg și în alte secțiuni de probleme), ceea ce scade atractivitatea meseriei de jurnalist pentru tinerii din România. De asemenea, îi determină pe mulți să părăsească profesia pentru meserii cu venituri similare (sau chiar mai mari), dar program mai permisibil. Cei care rămân în profesie adesea nu se bazează exclusiv pe meseria de jurnalist, acceptând și diverse joburi part-time pentru a-și acoperi nevoile financiare.

Situația precară a salariilor este accentuată de faptul că mulți jurnaliști sunt angajați și plătiți în baza unui contract pe drepturi de autor (CDA) și nu a unui contract individual de muncă. Această practică vine cu incertitudini adiționale. Conform Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturi conexe, drepturile de autor reprezintă drepturile pe care o persoană (jurnalistul) le deține asupra produselor create, prin care autorul își poate proteja creația și poate decide cum va fi folosită. Un CDA presupune cesiunea drepturilor de autor, mai precis transmiterea lor către o altă entitate (în acest caz o publicație media). Prin încheierea unui CDA, jurnalistul acceptă cedarea drepturilor asupra produselor media originale ce cad sub incidența contractului în schimbul unui venit asigurat de angajator.

Colaborarea prin CDA a ajuns să fie mai răspândită în urma crizei financiare din 2008, fiind folosită de instituțiile media ca răspuns la situația financiară îngreunată. În spatele acestei alegeri stă natura mai flexibilă a acestor contracte pentru angajatori (publicațiile media), întrucât ele scad responsabilitățile publicațiilor când vine vorba de asigurarea taxelor (sociale, medicale). În cazul unui contract individual de muncă, angajatul are obligația de a plăti o parte a salariului brut ca taxe către stat pentru a achita impozitul pentru venit (10%), asigurarea socială (25%) și cea de sănătate (10%). Aceasta nu se aplică și în cazul CDA, contractorul având responsabilitate doar de a achita impozitul pentru venit, în timp ce asigurarea socială și medicală nu este inclusă. Astfel, jurnalistul trebuie să acopere el însuși aceste asigurări (în mod opțional), ceea ce poate conduce, pe termen lung, la o situație financiară precară și vulnerabilitate crescută, pe fondul unei contribuții la pensie mai mici.

Mai mult, pentru jurnalist, încheierea unui CDA nu înseamnă neapărat și schimbarea obligațiilor sale față de redacție sau transformarea programului său într-unul mai flexibil. Adesea, nivelul de muncă rămâne același, doar modul de obținere al venitului se schimbă. În plus, potențialele clauze de exclusivitate limitează oportunitățile alternative disponibile jurnalistului, întrucât nu îi permit o a doua angajare în paralel sau publicarea produselor media pe propriile platforme (blog, rețele de socializare etc.).

Resursele necesare pentru desfășurarea activității unui jurnalist sunt costisitoare, ceea ce adaugă o presiune financiară suplimentară asupra sa. Pe de o parte, poate fi vorba de anumite resurse logistice, de la acces la mijloace de transport pentru a desfășura munca pe teren, la acces la anumite informații sau baze de date care necesită abonamente. În ceea ce privește publicațiile print, dar și cele din presa de nișă, există și o serie de costuri adiționale aduse de tipografii. Prețurile serviciilor oferite de tipografii sunt și ele în creștere din cauza cererii reduse și a scumpirii materiilor prime (energie, celuloză pentru hârtie etc.).

Pe de altă parte, costurile se referă și la alte resurse umane implicate în proces, precum cameramani/fotografi/sunetiști/producători/traducători, fact checkers, curieri sau persoane cu experiență digitală care să poată ajuta la adaptarea conținutului pentru mediul online. Aceste nevoi sunt vizibile în special în cazul televiziunilor (camere de filmat, studiouri, oameni de regie etc.) și a jurnalismului de investigație (timp, muncă pe teren pentru perioade mai îndelungate, transport, cazare, documentare și accesul la diverse informații contra cost etc.).

Toate aceste costuri se adună și conduc la presiuni financiare adiționale fie asupra publicației media, fie, în cazul în care instituția nu acceptă sau nu poate să aloce resursele, asupra jurnalistului. Acesta poate fi nevoit să le plătească din surse proprii, să renunțe la subiect sau să caute sprijin în comunitatea sa de urmăritori sau la ONG-urile dedicate apărării libertății presei și a drepturilor omului.