Education for Romania / Jurnaliști eficienți

Probleme privind cititorii: publicul general

Așa cum am observat în capitolul anterior, conținutul și produsele media sunt strâns legate de publicul pentru care sunt create și pe care îl servesc. Conform Digital News Report 2023 (Institutul Reuters), cea mai folosită sursă de informare pentru români între 2017 și 2023 este mediul online (70%), urmat de televiziuni (61%), și, la distanță mare, de presa tipărită (10%). Deși radioul nu este inclus în raport, din interviurile cu experți și cercetări ulterioare reiese că el se situează între presa print și TV ca rată de utilizare. Totuși, produsele media au început să fie din ce în ce mai puțin folosite, iar atitudinea publicului față de presă a devenit mai ostilă, de neîncredere. În acest capitol explorăm cauzele principale ale acestei percepții, care includ de la adoptarea unui model de consum modificat de mediul online la o înțelegere mai limitată a presei, dar și motive de natură emoțională.

Conform Digital News Report 2023, realizat de Institutul Reuters, se observă o scădere a consumului de media în România pentru toate tipurile de știri. Între 2022 și 2023 consumul a scăzut de la 86% la 70% pentru presa online, de la 74% la 61% pentru TV și de la 15% la 10% pentru print. Interesul scăzut pentru presă este în special vizibil când vine vorba de publicul tânăr, dintre care o parte fie nu citește știri deloc, fie se raportează numai la informația obținută pe rețele de socializare – un mediu în care multe publicații media ori nu sunt prezente, ori nu știu cum să se comporte, ori nu au resurse pentru a avea oameni dedicați acestui rol. Mulți dintre cei care folosesc rețelele de socializare ca sursă dominantă de informare nu știu cum să verifice dacă informația este veridică sau nu. Mai mult, un număr considerabil de oameni își formează opinii și dobândesc cunoștințe prin intermediul influencerilor, fenomen care a câștigat însemnătate, așa cum este menționat în probleme anterioare.

Folosirea rețelelor de socializare a obișnuit publicul cu un tip de conținut scurt. Când vine vorba de știri, conținutul scurt se traduce doar în citirea titlurilor și nu a articolelor complete, chiar și atunci când sunt accesate paginile publicațiilor media online. Acest lucru conduce la o informare incompletă sau chiar la o imagine distorsionată asupra informației prezentate.

Dezvoltarea rețelelor de socializare și a noilor tipuri de media (spre exemplu, podcasturile) a schimbat felul în care publicul interacționează și consumă informația. Însă pentru multe publicații media este dificil să se adapteze la aceste noi realități. Conform Digital News Report 2023 (Institutul Reuters), 47% din românii incluși în studiu folosesc rețelele de socializare ca surse de știri, cu precădere Facebook, YouTube, TikTok și Instagram. Această mutare treptată către rețele de socializare se datorează parțial obișnuinței de a le utiliza, pentru că sunt folosite zilnic pentru a comunica cu alte persoane, pentru scopuri personale sau pentru scopuri de divertisment. Pe de altă parte, această modificare în comportamentul de consum se datorează și ușurinței de a interacționa cu informația în respectivul mediu.

Pentru ca o postare să fie vizibilă pe rețele de socializare, ea trebuie împachetată într-un mod atrăgător pentru utilizator, ceea ce adeseori implică o adaptare a informației pentru postare. Cele mai importante astfel de modificări sunt folosirea unui ton mai prietenos decât în articol (unde tonul este unul neutru), utilizarea imaginilor și a videourilor pentru a menține atenția utilizatorului, scurtarea informației pentru a răspunde unei durate de concentrare a atenției în scădere. Acest ultim efect este susținut și de ultimele cercetări în domeniu, care confirmă că atenția într-un astfel de mediu a ajuns la o medie de 8 secunde (Microsoft, 2022).

Cu toate acestea, mulți jurnaliști nu au cunoștințele digitale necesare pentru a se adapta la acest nou model și de a aborda nevoile dinamice ale publicului pe rețelele de socializare. Lipsa de finanțare împiedică publicațiile media să angajeze o persoană specializată în dezvoltarea prezenței în online. De asemenea, evoluția este influențată de necesitatea constantă de a actualiza modelul de comunicare cu publicul, de a descoperi noi formate pentru transmiterea informației și pentru a ieși în evidență. Dacă toate publicațiile media adoptă același format, chiar și dacă acesta părea inițial de succes, publicul se va obișnui cu el, iar atractivitatea sa se va diminua. Mulți jurnaliști nu au însă timpul necesar pentru a studia acest model și pentru a fi permanent la curent cu noutățile, dar nici pentru a le implementa.

Efectul lipsei de capacitate de adaptare a presei la mediul online este o prezență redusă sau cu vizibilitate limitată pe rețele de socializare, ceea ce scade șansele ca informațiile transmise de jurnaliști să ajungă în atenția publicului. În schimb, consumatorii de știri și informații din social media vor accesa mai des surse neverificate sau surse care își cresc vizibilitatea postând foarte mult, dar postând informație de multe ori incompletă, exagerată sau chiar falsă.

Educația media se referă la dobândirea cunoștințelor și capacităților necesare pentru a evalua critic informații și articole din mass media. Conform Indicelui Alfabetizării Media în Europa, un studiu Open Society Institute – Sofia din 2022, România are un scor de 36/100 când vine vorba de alfabetizarea media, pe locul 31 din cele 41 țări europene incluse în studiu. Acest scor se bazează pe evaluarea a patru factori – libertatea presei, educația media, încrederea în instituții media și experți și abilitățile în folosirea uneltelor online pentru comunicare și informație. România are scoruri scăzute în special în domeniul educației (este pe locul 33 din 41 țări) și de încredere (locul 35 din 41 țări). Educația media limitată este reflectată și de raportul Monitorizarea Pluralismului Media în Epoca Digitală, realizat de Centrul pentru Pluralism Media și Libertatea Presei în 2022, care evaluează domeniul competențelor media în România ca având „scor de risc foarte ridicat (93%)” pentru desfășurarea eficientă a activității presei românești. Scorul a fost stabilit în urma unei cercetări ce reunește trei indicatori principali – legal (cadrul legal ce există privind subiectul evaluat), economic (efectele economice asupra domeniului media ale subiectului) și socio-politic (stadiul actual al subiectului). În cazul competențelor media, scorul s-a concentrat în special asupra atenției limitate dedicate educației media și gândirii critice la nivelul statului, în special în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar.

La momentul actual nu există cursuri obligatorii în școlile de stat care să fie dedicate exclusiv educației media, iar majoritatea proiectelor concentrate pe acest aspect sunt organizate de ONG-uri, care nu au resursele necesare pentru a acoperi toată nevoia existentă. Cel mai mare program dedicat educației media în școli este coordonat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea Ministerului Educației. Prin intermediul său sunt organizate cursuri opționale în școli dedicate atât educării elevilor, cât mai ales pregătirii profesorilor. Programul este însă implementat în prezent în doar 163 de școli. La nivel de legislație, conform Ordinului Ministerului Educației nr. 4800/26.08.2022 (Anexa 1), programa unei discipline opționale intitulate „Educație digitală și abilități media” este aprobată la nivel liceal. Aceasta este însă doar o propunere de programă, iar fiecare liceu în parte decide dacă cursul va fi introdus în oferta educațională, intrând sub categoria „curriculum la decizia școlii”.

Contactul limitat al tinerilor cu educația media în timpul anilor de formare duce la un nivel tot mai redus de înțelegere a produselor media, a presei și a rolului jurnalistului. Un nivel redus de educație media îngreunează evaluarea veridicității unor surse de informare și crește riscul de a fi susceptibil la dezinformări, manipulări sau diseminarea de știri false. Ca adult, aceste goluri devin mai greu de umplut, ceea ce poate conduce la o stare de neîncredere continuă în presă.

În ultimii ani se remarcă o polarizare în creștere a publicului, facilitată de rețelele de socializare și de ușurința cu care discursul radical, știrile false și știrile exagerate se răspândesc online. Polarizarea se referă la un public divizat, cu opinii puternice și definitive asupra unor subiecte, dezvoltate adesea pe baza unor considerente emoționale sau neraționale (spre exemplu, experiențe proprii, opinii ale familiei sau prietenilor).

Pe de o parte, o cauză este că oamenii au adesea tendința de a căuta informații care confirmă opiniile sau credințele pe care deja le au. Informațiile pot proveni din surse verificate, dar provin cel mai adesea din postări ale altor utilizatori pe care persoana îi urmărește, fie că aceștia sunt cunoștințe personale sau persoane de interes. Tendința este susținută de algoritmii de țintire (targeting algorithm) a rețelelor de socializare, prin care utilizatorului îi sunt arătate postări personalizate în funcție de preferințele sale sau de consumul din trecut. Astfel, este mai greu pentru o persoană să interacționeze cu puncte de vedere diferite de ale sale, o practică necesară pentru a analiza critic informația, iar preconcepțiile sunt confirmate și întărite, prea puțin confruntate sau contextualizate. Când vine vorba de subiecte politice, un studiu desfășurat în cadrul Institutului Reuters evidențiază o situație adesea întâlnită pe rețele de socializare: discuții dominate de un număr mic de utilizatori cu opinii foarte puternice, care influențează felul în care subiectul este perceput, chiar și atunci când majoritatea este indiferentă sau are un nivel de interes redus.

Pe de altă parte, această dinamică se explică și prin starea de oboseală și neîncredere a populației confruntate cu o avalanșă de informații, populație care nu dispune de timpul, energia sau nivelul de cunoștințe media necesare pentru a le analiza și evalua corespunzător. Consecința este adesea formarea unei opinii fără a lua în considerare toate datele necesare, ceea ce limitează capacitatea de a analiza critic informația.

Când acești factori sunt combinați cu subiecte despre care oamenii au în general opinii foarte puternice, cum ar fi politica sau religia, aceștia generează dispute care, adesea, nu au o concluzie definitivă. Disputele se extind de multe ori până la nivelul jurnaliștilor, care sunt acuzați de lipsă de onestitate sau de influență politică când articolele lor nu se aliniază cu părerile grupului respectiv.

Știrile false și dezinformarea sunt din ce în ce mai răspândite în mediul online, iar publicul nu este echipat cu aptitudinile și cunoștințele necesare pentru a le recunoaște și a le diferenția de informațiile veridice. Conform unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research în martie 2021, 55% din respondenți consideră că au fost expuși la știri false (fie online, fie la TV) în mare sau foarte mare măsură în martie 2021. O știre falsă poate fi răspândită în mod intenționat – o dezinformare creată în cunoștință de cauză pentru a răspândi propagandă sau a crea anumite tensiuni – dar poate fi răspândită și accidental. Ne referim aici la o știre interpretată greșit sau o opinie nevalidată pe care multă lume o vede, o confundă cu adevărul și o transmite altor oameni.

Răspândirea știrilor false este rapid propagată cu ajutorul rețelelor de socializare, iar combaterea lor este dificilă. Atunci când se dovedește caracterul lor fals, există șanse ca noua informație să nu mai ajungă la toți cei care și-au format opinii pe baza știrilor false sau ca aceștia să respingă validitatea acestor dovezi. În cazuri extreme, această încercare de a rectifica o știre falsă poate fi percepută ca o conspirație de către cei care deja au internalizat-o. Potența știrilor false și a dezinformării este cu atât mai mare când vine vorba de subiecte care au impact ridicat asupra publicului și care au o implicare emoțională puternică (precum pandemia COVID-19). Astfel, știrile false au adesea o rată de răspândire mai ridicată decât știrile valide, aspect evidențiat și de un studiu academic desfășurat în 2023 (Dinu, Fusu și Gifu, 2023): pe platforma X (fosta Twitter), știrile false în limba română se răspândesc de șase ori mai repede decât cele adevărate și au o șansă mai mare de a fi distribuite , copiate și repostate etc.

La nivelul statului român, știrile false și dezinformarea sunt o preocupare, însă combaterea lor folosind legea ca instrument este dificilă. Principala dificultate este dată de incertitudinea clasificării unei informații ca fiind falsă, iar o lege formulată sau implementată într-un mod defectuos poate avea efecte negative asupra libertății de exprimare și de informare a cetățenilor. Legea securității și apărării cibernetice (Legea nr. 58 din 14 martie 2023 privind securitatea și apărarea cibernetică a României, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative), prevede în Articolul 50 includerea „campaniilor de propagandă sau dezinformare” în Legea siguranței naționale ca potențiale amenințări. Această adăugare a fost criticată în raportul FreeEx Digest nr. 2 realizat de Active Watch în 2023, întrucât natura vagă a termenilor de „propagandă” și „dezinformare” va permite unor autorități (printre care Serviciul Român de Informații, SRI) să decidă ce este clasificat ca atare și ce nu. Dacă este utilizată abuziv, această capacitate poate conduce la limitări severe ale dreptului la exprimare (spre exemplu, clasificarea ca dezinformare a criticilor adresate acțiunilor statului) și poate reprezenta un pericol pentru jurnaliști, întrucât îi vulnerabilizează legal și îi poate expune unor posibile procese penale.

Conform Digital News Report 2023 (Institutul Reuters), numai 32% din publicul român are încredere în presă, cel mai redus nivel de încredere înregistrat de când România a fost inclusă în studiul din 2017. Aceasta stare de fapt este confirmată și de sondajul Centrului de Sociologie Urbană și Regională (CURS) din septembrie 2023, 72% din respondenți spunând că au încredere puțină sau foarte puțină în mass-media.

Încrederea în scădere se datorează unui număr de factori, printre care influența politică asupra anumitor redacții, răspândirea știrilor false, tabloidizarea știrilor sau chiar înțelegerea limitată a rolului jurnalistului. De asemenea, aceste date reflectă și neîncrederea generală în instituții publice care se observă în publicul românesc, influențată de un sentiment de dezamăgire față de performanța acestor instituții, dar și de corupția existentă. Ca organ menit să vegheze și raporteze asupra instituțiilor publice, presa preia această neîncredere, existând suspiciuni cu privire la măsura în care informații valide pot fi transmise fără interferența instituțiilor publice. Pandemia de COVID-19 a accelerat scăderea nivelului de încredere în media. O perioadă foarte polarizată în care publicul avea adesea păreri ferme a fost caracterizată de reacții negative la articole de presă care nu se aliniau cu opiniile puternice ale fiecărui cetățean (fie erau acuzate că au fost plătite de Guvern, fie că susțineau teoria conspirației).

Consecința acestei lipse de încredere este că jurnaliștii sunt acuzați de interese proprii, de subiectivitate și chiar de partizanat, indiferent de realitatea factuală. Această suspiciune continuă poate avea efecte negative asupra sănătății mintale a jurnalistului, amplificate și de un sentiment de frustrare provocat de acuzațiile neîntemeiate.

Conform raportului Monitorizarea Pluralismului Media în Epoca Digitală, realizat de CMPF în 2022, reprezentarea în media a minorităților are un scor de risc ridicat (79%), incluzând și nivelul de accesibilizare a produselor media pentru românii cu dizabilități (limbaj mimico-gestual și descrieri audio pentru posturile de televiziune). Scorul este calculat pe baza cadrului legal și de politici publice ce există cu scopul de a sprijini accesul la produse media a unor grupuri minoritare, de la lipsurile cadrului la măsura în care este aplicat.

Pentru multe persoane cu dizabilități auditive sau vizuale, accesul la canalele principale de informare – presa online și TV – este dificil, întrucât nivelul de accesibilizare este redus. La nivelul televiziunilor, conform Articolului 42 din Legea audiovizualului (Legea nr. 504 din 11 iulie 2002), accesibilizarea produselor TV trebuie asigurată pentru persoanele cu dizabilități, legea menționând obligația de a interpreta programele în limbaj mimico-gestual sau prin subtitrări pentru o perioadă de minimum 30 de minute, în fiecare zi. Cu toate acestea, realitatea este diferită, din cauza numărului foarte mic de interpreți autorizați (doar 108, conform Strategiei naționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități „O Românie echitabilă”, 2022-2027), dar și din cauza implementării minimale, incomplete sau deficitare a acestor obligații. Printre acestea se numără faptul că se acoperă doar intervalul minim de 30 minute și nu mai mult, că porțiunile interpretate sunt poziționate în perioade ale zilei în care numărul de spectatori este mic, precum și că adesea condițiile oferite pentru interpret nu sunt optime: nu există aparatele necesare, precum promptere sau căști, viteza programului de reprodus este mare, cadrul este mic, hainele interpretului scad vizibilitatea mâinilor etc. (Duhomnicu și Damian, 2022). Mai mult decât atât, dacă aceste prevederi minimale există atunci când vine vorba de accesibilizarea conținutului pentru persoane cu dizabilități auditive, nu putem spune același lucru când vine vorba de persoane cu dizabilități vizuale. Nu există nicio obligație de a asigura descrieri audio pentru programele TV și, ca urmare, nici nu există astfel de descrieri.

La nivelul presei scrise, prevederi normative privind accesibilizarea conținutului nu există la momentul actual – de la interpretare pentru materialele video la scriere Braille sau la cititoare de text integrate în site. Astfel, accesul persoanelor cu dizabilități auditive sau vizuale la articole și conținut online este adesea limitat, lucru reflectat și de un grad în general mai redus de utilizare a online-ului printre acestea. Conform unui studiu desfășurat de Banca Mondială în 2021, procentul persoanelor cu dizabilități severe care nu folosesc deloc internetul este de 74%, iar procentul persoanelor cu unele dizabilități care nu îl folosesc este de 58%. Ambele procente sunt mult peste procentul persoanelor fără dizabilități care nu folosesc internetul, de 27%.

Este din ce în ce mai răspândit un sentiment de evitare a jurnalismului și a știrilor, influențat de doi factori principali. Pe de o parte, volumul mare de informații cu care oamenii se confruntă în fiecare zi poate crea un sentiment de copleșire și repetitivitate, generând oboseală și determinând decizia de a lua „o pauză” de la știri. Pe de altă parte, preponderența știrilor negative afectează starea de bine a persoanei și poate induce chiar o stare de neputință sau iritare. Spre exemplu, conform Digital News Report 2023 (Institutul Reuters), 39% din români au răspuns că evită știri despre războiul din Ucraina din acest motiv. Efectele asupra stării mentale, fie de copleșire, fie de frică sau anxietate, conduc la decizia de a nu citi știrile, ceea ce contribuie la interesul mai redus față de consumul de presă.