Education for Romania / Jurnaliști eficienți

Probleme privind cadrul legal și relația cu autoritățile publice

Am discutat în secțiunile anterioare despre modul în care relația presei cu publicul general influențează gradul de consum al produselor media. Relația presei cu autoritățile publice și cadrul legal influențează ce poate fi produs, precum și informațiile și datele oficiale disponibile la care jurnalistul poate avea acces în documentarea materialelor. Amintim aici Legea 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, esențială în desfășurarea activității jurnalistice, asigurând accesul acestora la date oficiale de interes.

Un alt aspect important legat de relația cu autoritățile publice este protecția presei. În acest sens, la nivel european este în curs de dezbatere o nouă legislație menită să întărească mecanismele de protecție ale presei față de interferențe externe și să asigure independența și pluralismul media – European Media Freedom Act (Legea europeană pentru libertatea mass-media), propus de Comisia Europeană în 2022. Pe de altă parte, presa românească trebuie și ea să respecte Legea GDPR (Regulamentul General privind Protecția Datelor), transpusă în legislația românească în 2018, care reglementează felul în care sunt folosite și protejate datele cu caracter personal.

La nivel național, jurnaliștii sunt ghidați de Codul Civil și Codul Penal, principalele legi care reglementează comportamentul oricărui cetățean. Acestea protejează jurnalistul, dar pot uneori crea și restricții în desfășurarea activității sale, în special când vine vorba de presa de investigație. Spre exemplu, reglementarea utilizării anumitor formulări sau poze care pot fi considerate intruziune în viața privată a persoanei investigate.

La nivel specific, principala lege care vizează produsele media în mod concret este Legea Audiovizualului, prin care este reglementată activitatea și conținutul TV și radio. Nu există, la momentul actual, o lege similară dedicată mediului online.

Adesea, cadrul legal descris nu este respectat în totalitate și nu este implementat într-un mod eficient pentru desfășurarea activității jurnaliștilor. Dificultățile se remarcă, în special, în interacțiunea cu autoritățile publice și cu figurile politice, adesea tensionată. În capitolul acesta explorăm în detaliu relația dintre jurnaliști și autoritățile publice, de la dificultățile întâmpinate în obținerea datelor publice, la procesele de intimidare și efectele vizibile limitate ale materialelor de presă.

Deși cadrul normativ există sub forma Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, acesta este adesea lent sau chiar încălcat. Conform Legii 544, accesul liber la informații sau date de interes public trebuie asigurat de instituțiile statului și oricine are dreptul de a le solicita. La rândul lor, autoritățile au datoria de a răspunde la solicitare în cel mult 30 de zile (termenul inițial este de zece zile, dar poate fi extins la 30 dacă este necesar), iar un refuz trebuie transmis în maximum cinci zile, însoțit de o motivare. Deși Legea nr. 544/2001 asigură accesul la informații de interes public, răspunsurile la cereri întârzie frecvent, depășind cele 30 de zile. Există de asemenea situații în care din răspunsul primit lipsesc deseori datele sau informațiile solicitate. Lipsa este justificată cu explicația că datele nu există, fie prin amânarea transmiterii lor. Chiar dacă datele totuși sunt trimise după 30 de zile, durata demersului afectează activitatea jurnaliștilor. Până când informația ajunge la ei, subiectul și evenimentul își pot pierde din relevanță.

Problema este accentuată de faptul că există mijloace limitate prin care jurnalistul să poată reacționa eficient la astfel de situații. Conform Legii 544, este precizat că în caz de refuz persoana „poate depune reclamație la conducătorul autorității sau al instituției publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință”, în urma căreia un răspuns va fi transmis în 15 zile, incluzând datele și sancțiunile aplicate responsabilului (deși legea nu specifică în ce anume pot consta aceste sancțiuni). În cazul în care nici acest proces nu produce rezultate, jurnalistul mai are opțiunea unui proces de contencios, dacă dă în judecată instituția respectivă. Cu toate acestea, deși aceste mijloace există, ambele necesită timp adițional, care adesea depășește perioada de relevanță a datelor. Mai mult, un proces poate fi costisitor și se poate întinde pe o perioadă lungă de timp, necesitând resurse de care mulți jurnaliști nu dispun.

Astfel, în caz de refuz, jurnalistul este forțat să accepte situația și cel mult poate menționa cererile în articolul pe care îl scrie pentru a atrage atenția asupra încercării de a obține datele. O altă consecință a acestor dificultăți în a obține date oficiale este o potențială încurajare a știrilor false și a teoriilor conspirației, întrucât nu există informația oficială care să completeze imaginea asupra situației.

În forma actuală, ca autoritate dominantă în reglementarea conținutului audiovizual (TV, radio, conținut video online), Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) nu dispune de resursele, atribuțiile și organizarea necesară pentru a-și desfășura activitatea în modul cel mai eficient. Atât analize CMPF (raportul Monitorizarea Pluralismului Media în Epoca Digitală), cât și ale Comisiei Europene (Raportul din 2022 privind statul de drept) au semnalat finanțarea insuficientă a acestei instituții – care provine din bugetul de stat – pentru a asigura o funcționare eficientă și pentru a îmbunătăți procedurile și instrumentele utilizate (precum sistemul IT de care dispune). Îngrijorarea este ridicată în contextul în care Directiva UE privind serviciile media audiovizuale 2018/1808 a fost recent transpusă în legea națională prin Legea 190/2022. Aceasta a sporit atribuțiile CNA, ceea mai importantă schimbare fiind includerea „platformelor de partajare a materialelor video” (spre exemplu, YouTube) în aria de reglementare a instituției. Conform evaluărilor CMPF și ale Comisiei Europene, este însă neclar în ce măsură bugetul actual va fi suficient pentru a acoperi atribuțiile noi și optimizările necesare pe termen lung.

O analiză asupra activității CNA, derulată de ActiveWatch în raportul Breaking (News) Democracy - FreeEx Digest nr. 3, arată, de asemenea, că puterea de reglementare actuală a CNA „nu este eficientă și nu generează schimbări semnificative în comportamentul televiziunilor de știri”. Conform datelor privind valoarea amenzilor și destinatarii lor între 2011 și 2022, Realitatea TV/Plus și România TV (urmate, la o distanță mică, de Antena 3/CNN și B1 TV) sunt cele mai sancționate posturi TV în această perioadă (fiecare cu câte 231 de sancțiuni), iar Antena 3/CNN și România TV sunt posturile TV cu cele mai multe reclamații din partea publicului (urmate, la distanță mare, de Realitatea TV/Plus și B1 TV). De-a lungul anilor, însă, nu se poate observa un impact pozitiv al acestor sancțiuni asupra comportamentului posturilor TV. Nu există schimbări majore când vine vorba de încălcarea regulilor audiovizuale. În 2022 se pot observa printre cele mai ridicate valori totale, aplicate pe durata întregului an, ale amenzilor propuse de CNA: 210.000 lei pentru Realitatea Plus (a doua cea mai mare sumă anuală a postului între 2011 și 2022) și 160.000 de lei pentru România TV (a cincea cea mai mare sumă anuală a postului între 2011 și 2022).

Mai mult decât atât, impactul amenzilor este redus: conform Pagina de Media, România TV a înregistrat o cifră de afaceri de 10.745.200 euro (aproximativ 53.471.338 lei) și un profit de 3.375.937 euro (aproximativ 16.799.675 lei) în anul 2022, o sumă în fața căreia valoarea amenzii este mică și cu efect limitat. În cazul Realitatea Plus, situația este mai drastică, în 2022 înregistrând o cifră de afaceri de numai 5.270 euro (aproximativ 26.225 lei) și având o pierdere de 56.456 euro (aproximativ 280.941 lei) și datorii la stat. Cu toate acestea, cererea de cedare a licenței audiovizuale pentru postul Realitatea Plus către un nou proprietar (familiar celui vechi) a fost aprobată de către CNA în iunie 2023, ceea ce permite evitarea implicării licenței audiovizuale într-un potențial proces de insolvență – o abordare folosită și anterior, în 2019, în urma insolvenței Realitatea TV (începând din 2011), dar cu continuarea programelor sale prin intermediul Realitatea Plus, post cu o licență diferită (Marian, 2023). Numărul mare de sancțiuni în intervalul 2011-2022, în ciuda situației de risc recurente, evidențiază eficiența lor limitată.

Din interviurile cu experți au reieșit și îngrijorări legate de funcționarea internă a CNA, ai cărui membri sunt numiți de Parlament în urma unor propuneri din partea celor două Camere Parlamentare, a Guvernului și a Președintelui. Pe de o parte, acest mod de a alege membrii CNA poate provoca suspiciunea unei numiri politice, cu scopul de a subordona și a politiza instituția (având în minte fondurile pe care partidele le investesc anual în televiziuni pentru publicitate marcată sau mascată). Posibila influență politică, la rândul său, determină scăderea încrederii în CNA, indiferent dacă suspiciunea este validă sau nu. Pe de altă parte, absența unui concurs în procesul de selecție poate conduce și la o potențială lipsă de experiență în domeniu a membrilor CNA, care nu au fost neapărat numiți dintr-un corp de profesioniști mass-media. Astfel, pot apărea situații în care nivelul de înțelegere al problemei este limitat și ușor de influențat, ceea ce inevitabil duce la o scădere a eficienței CNA.

Există situații în care legea este folosită ca instrument de intimidare a jurnaliștilor, fie sub forma unei amenințări, fie a unui proces propriu-zis. Jurnaliștii, în special cei din presa de investigație, se pot întâlni cu cazuri în care un proces penal este inițiat de către subiectul investigației pe care o desfășoară, fără ca această plângere să fie justificată. Astfel de procese sunt denumite SLAPP, acronim pentru denumirea în limba engleză a Strategic Lawsuit Against Public Participation (trad.: proces strategic împotriva participării publice). În momentul actual, în România, nu există o legislație dedicată identificării și combaterii lor. Scopul lor este de a descuraja activitatea jurnalistului, întrucât ele implică sume mari de bani (costul avocatului, costul procedurilor), care pentru jurnalist sau publicație sunt greu de acoperit. De asemenea, procesul adesea ajunge să se desfășoare pe o perioadă lungă de timp, ceea ce crește costurile din toate perspectivele. Pe lângă consecințele financiare și de timp, aceste tipuri de procese au impact și în percepția publicului asupra jurnalismului și pot conduce la o scădere a credibilității jurnalistului.

Mecanismele de sprijin pentru presă din partea statului sunt foarte reduse și nu există discuții active pentru a crește acest sprijin și a asigura integritatea sa. În România, singura măsură existentă în prezent este o cotă redusă de TVA (5%) oferită presei scrise, cu impact real limitat, conform raportului Monitorizarea Pluralismului Media în Epoca Digitală (CMPF, 2022), întrucât numărul de exemplare tipărite sau abonamente online pentru presa românească este mic. În afara acestei cote reduse, nu există alte subvenții legitime, directe sau indirecte, destinate presei românești, cu scopul de a o sprijini financiar pe parcursul activității (de la producere la distribuție, de la salarii pentru resurse umane la resurse materiale precum clădiri, echipamente etc.). Astfel de subvenții sunt implementate în multe din țările membre ale Uniunii Europene (și în alte țări ale lumii), printre care Franța, Germania sau Austria, sub formă de subvenții directe (pentru care organizațiile media pot candida la nivel individual, în special presa locală), de subvenții indirecte (diverse reduceri sau prețuri favorabile când vine vorba de servicii și resurse necesare în procesul de producție media, spre exemplu un tarif poștal favorabil) sau un mix între cele două.

Deși în România nu există astfel de subvenții, există o îngrijorare privind modul în care acestea ar fi implementate (cu precădere cele directe), astfel încât să susțină un proces integru care asigură independența presei. Grijile privind integritatea s-au reflectat și în cazul sprijinului pentru presă introdus de Guvernul României în perioada pandemiei COVID-19 – un fond de publicitate de 200.000.000 lei pentru „campanii de informare în mass-media privind măsurile de protecție împotriva Covid-19” („Jurnalismul în 2021”, CJI, 2021). Îngrijorări au fost ridicate însă de către Centrul pentru Jurnalism Independent și diverse alte entități implicate în domeniul jurnalismului cu privire la nivelul de transparență al fondului și de claritate a obiectivelor, dar și la măsura în care fondul putea fi perceput ca o formă de autocenzură pentru publicațiile care îl acceptă. Mai mult decât atât, criteriul de departajare pentru alocarea sumelor era, în principal, traficul, ceea ce promova o prioritizare a cantității (discutată în alte probleme prezentate în prezentul raport) și îngreuna accesul la fond al instituțiilor de presă care aveau nevoie mai mare de ele.

Relația dintre presă și autoritățile publice este din ce în ce mai ostilă, reflectată de o serie de factori, de la răspunsurile lente la solicitări la inițierea de procese de intimidare, antagonizarea reciprocă și sprijinul limitat acordat în afara celui care presupune intenția de a influența presa. Mai mult decât atât, canalele care permit o comunicare directă între presă și autorități sunt limitate. Spre exemplu, conferințele de presă sunt unul dintre formatele principale de interacțiune între cele două entități. Însă acestea sunt organizate rar în România, deși orice instituție publică ar trebui să organizeze cel puțin lunar o astfel de conferință.

În interviurile cu experți, pe parcursul acestei cercetări a fost evidențiat și un nivel redus de încredere între presă și autorități, ceea ce alimentează ostilitatea. Acest lucru este cauzat de faptul că o parte a presei acceptă interferențe politice în schimbul unor stimulente financiare. Astfel, este creat un mecanism în care entități politice remunerează diverse segmente ale presei, în timp ce alte formațiuni politice adoptă aceeași strategie. Conștientizarea că și alți actori politici oferă stimulente financiare unor părți alte presei creează pentru entitățile politice un sentiment de reticență în interacțiunea cu presa, cauzat de lipsa de încredere că organizațiile media nu ar fi sprijinite de un oponent politic. Astfel, este dificilă desfășurarea unei conversații sau crearea de relații bazate pe bună credință și pe o dedicare comună către interesul public.