Education for Romania / Acces la cultură

Accesul cultural al grupurilor minoritare

Pentru a înțelege problemele legate de accesul la cultură al minorităților din România, este esențial să ne referim la contextul actual și cadrul legislativ al țării. Deși România poate fi privită la nivel european ca fiind o țară foarte „generoasă” din punct de vedere legislativ (constituțional) care garantează și oferă protecție drepturilor minorităților etnice naționale, o legislație specifică în acest sens nu s-a adoptat de legislativ sau Guvernul României cu privire la minoritățile naționale. Termenul folosit în această cercetare are o acoperire mult mai largă atunci când vorbim despre minorități, fie cele etnice, de gen sau minorități sexuale. Așadar, limitările analizei constau într-o scurtă incursiune asupra a două minorități, una etnică și una sexuală, respectiv comunitatea de romi și comunitatea de LGBTQI+.

Constituția României, la art. 6, tratează dreptul la identitate prin care statul își asumă recunoașterea și garantarea „dreptului la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase” a minorităților naționale. Cât și specificația conform căreia măsurile de protecție, păstrare, dezvolare a identităților culturale vor fi conforme cu principiul de egaliatate și nediscriminare față de ceilalți cetățeni români. Tot în Constituție mai este garantat și dreptul minorităților naționale de a învăța în limba maternă și de a fi instruite în aceasta, precum și asigurarea limbii materne în scris și oral în relații cu administrațiile locale în cadrul UAT-urilor cu o pondere semnificativă a populației minoritare, cât și exprimarea în limba maternă în fața instanțelor judecătorești. Cu toate acestea, statul român încă nu a dezvoltat un statut al cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau o lege unitară care să li se adreseze cu un complex corp judiciar administrativ național și internațional, cum ar fi Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale încheiată la Strasbourg în 1995 și ulterior transformată în lege organică.

Capitolul de față tratează accesul la cultură atât din perspectiva minorităților naționale etnice recunoscute, respectiv reprezentate în Parlamentul României prin asociațiile desemnate, cât și a minorităților sexuale.

Discriminarea este definită de OUG 137/2000 în felul următor: „prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice” (...). Conform ordonanței sunt discriminatorii și criteriile sau practicile, în aparență neutre, care dezavantajează alte persoane într-un mod nejustificat. Totodată, orice comportament, atât activ cât și pasiv, care are efecte injuste și degradante, poate avea repercursiuni contravenționale.

Date dintr-un sondaj IRES 2018 arată că discriminarea în România este încă un fenomen suficient de prevalent așa că nu-l putem exclude din încadrarea accesului la cultură. Conform sondajului observăm o intoleranță ridicată față de homosexuali urmată de cea față de minoritățile etnice cum ar fi romii, maghiarii și evreii. De observat că la întrebarea „Câtă încredere aveți în…?”, din cadrul sondajului IRES, grupurile sociale la care respondenții au răspuns preponderent cu „puțină” sau „deloc” vizează în primul rând persoanele LGBTQI+ (cu specificație homosexualii), urmați îndeaproape de persoanele de etnie romă, imigranți, musulmani, persoanele infectate cu HIV/SIDA, persoane aparținând sectelor religioase, persoanele de etnie maghiară, șomeri și evrei. Conform sondajului respondenții au cea mai multă încredere în vârstnici, persoane cu dizabilități, femei, săraci tineri, iar ulterior în bărbați.

Conform „Raportului de monitorizare a societății civile privind calitatea cadrului național strategic pentru egalitatea, incluziunea și participarea romilor în România” din 2022, CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) avertizează că discriminarea față de cetățenii români de etnie romă este în creștere. Conform raportului, rasismul și discriminarea sunt problemele principale care stau la baza obstacolelor și provocărilor cu care se confruntă romii și care le limitează accesul la servicii sociale, sănătate, piața muncii, viața publică, la justiție, la cultură ș.a.m.d.

Pe lângă acest aspect, un raport PEW Research din 2018, intitulat „Estul și Vestul Europei: Diferențe în importanța religiei, opiniile despre minorități și problemele sociale”, sugerează că diferențele regionale din Europa privind căsătoriile între persoane de același sex ar putea persista în viitor. În majoritatea Europei Centrale și de Est, tinerii adulți care se opun legalizării căsătoriilor homosexuale sunt în general majoritari. Societățile din centru și est tind să fie mai conservatoare cu privire la căsătoriile între persoanele de același gen. De exemplu, în România, 66% dintre tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani se opun ideii de legalizare a căsătoriilor între persoane de același sex. Comparativ cu alte state din regiune, România se aliniază unui trend reprezentativ: procentajele de opoziție variază între 42% în Croația și 89% în Moldova în rândul populațiilor din Europa Centrală și de Est.

Același raport informează că românii (alături de greci, georgeni, armeni, bulgari, ruși, bosniaci și sârbi) au tendința să-și considere cultura superioară altora. Totodată, această generație tânără (cu vârste cuprinse între 18-34 de ani) din Europa Centrală și de Est e mult mai puțin deschisă, comparativ cu cea din Europa de Vest, posibilității de a avea musulmani sau evrei în familiile lor. Est-europenii consideră că faptul de a se fi născut în țara lor și de a avea un trecut familial în această țară sunt importante pentru a împărtăși cu adevărat identitatea națională.

Din interviurile avute cu experți și reprezentanți a reieșit că autoreprezentarea culturală pentru cetățenii români de etnie romă este una scăzută și există o tendință comunitară de a adopta cultura românească pentru o acceptare socială mai ușoară.

Populația romă este afectată de segregare, inclusiv educațională, iar asta se traduce într-o necunoaștere a propriei culturi și un interes redus față de cultură și autoreprezentare.

Este esențial să considerăm contextul istoric al situației actuale, inclusiv impactul profund al celor cinci secole de sclavie, politica de exterminare din timpul Holocaustului și politica de asimilare forțată din perioada regimului totalitar comunist asupra romilor din România. După Revoluție, începând cu 1990, cetățenii români de etnie romă au fost recunoscuți ca minoritate națională, dar continuă să fie tratați discriminatoriu și nu beneficiază pe deplin de drepturile culturale asociate cu acest statut.

Strategia Guvernului României de Incluziune a Cetățenilor Români Aparținând Minorității Rome 2022-2027 informează că, în anul 2018, România era una dintre țările în care 80% dintre romi trăiau sub pragul riscului de sărăcie, un rom din trei trăia într-o locuință fără apă curentă, unul din 10 trăia într-o locuință fără curent electrică, o persoană de etnie romă din patru și un copil rom din trei trăiau într-o gospodărie în care un membru al familiei s-a culcat înfometat cel puțin o dată în ultima lună. În anul 2022, 66% dintre școlile cu populație romă erau segregate pe clase în funcție de etnie, iar 27% erau segregate pe baza clădirilor. Datele prezentate în „Raportul de monitorizare a societății civile privind calitatea a cadrului național strategic pentru egalitatea, incluziunea și participarea romilor” mai arată că lipsa unei acțiuni concretei a contribuit la creșterea segregării pe clase de la 26% în 2015 (Comisia Europeană și CADO) la 66%” în 2022.

„Păi pleacă de la educație, nu? De la faptul că mulți locuim în ghetouri, precum cel din Pata Rât sau din Ferentari sau din ce știu eu cum. Efectiv nu sunt resurse, nu există cine să facă, cine să vină în față cu propuneri, cu idei. Chiar dacă ar fi în cadrul comunităților idei destule, nu are cine să implementeze și nu există finanțare. Nu prea are nimeni interese, finanțare, chestii care țin de etnia romă sau de romi. Numai dacă au ei un interes în asta, nu știu să prezinte comunitatea într un fel sau altul sau au ei roma month în care aleg ei. Da, asta e subfinanțarea și cred că pleacă de la educație. Prin faptul că nu avem acces la educație și nu înțelegem cât de important e cultura pentru noi. Și pleacă și de la noi cumva. Da, noi înțelegem care e rolul nostru, dar până într-un punct. După aceea, dacă ești trimis la școli speciale sau trebuie să locuiești într-un ghetou ca cel din Pata Rât, ți-e cam greu să prioritizezi școala” ne-a povestit unul dintre experții intervievați.

Tot în cadrul Strategiei menționată anterior, găsim câteva posibile soluții: revizuirea programelor școlare (conform noii legi a învățământului, opționalul „Istoria, robia și deportarea romilor“, va fi introdus pentru ciclul gimnaziale și liceal din 2025-2026); formarea continuă a cadrelor didactice de specialitate, instituirea și finanțarea de la bugetul de stat a unui sistem de burse de studiu pentru cercetătorii romi și despre minoritatea romă; popularizarea în rândul populației majoritare cele trei tipuri de perspecuției la care au fost supușii cetățenii români de etnie romă, cât și popularizarea personalităților de etnie romă pentru a contribui la creșterea stimei de sine a comunității.

Din fericire, există deja inițiative culturale non-guvernamentale complementare direcțiilor descrise în strategie, care vin „de jos în sus” (bottom-up). Printre acestea se numără Muzeul Virtual al Culturii Romilor și Caravana Culturală a Romilor, un program care a expus 40 de comunități din diferite județe la istoria și tradițiile comunității. Alte inițiative includ ateliere de blogging și vlogging destinate tinerilor romi, unde jurnaliști recunoscuți îi ajută să-și dezvolte abilități de povestire, campania „Despre Masca Asta”, care abordează rușinea și stima de sine scăzută cauzate de rasism, și Festivalul Kethane, organizat de RadioPata în comunitatea marginalizată din Pata Rât. De asemenea, Studiourile Ferentari oferă un spațiu dedicat educației non-formale în arte și cultură, sprijinind dezvoltarea tinerilor și întărind legătura acestora cu identitatea culturală. O intervenție de impact în spațiul cultural fost inițiativa companiei de teatru feminist Giuvlipen, inițiată de actrițele Mihaela Drăgan și Zita Moldova, prin aceeași companie de teatru au pus și bazele Asociației Actorilor Romi. De asemenea, actrița și regizoarea Alina Șerban, cunoscută atât pe plan național și internațional, a fost în 2024 prima femeie romă decorată cu Ordinul Meritul Cultural de către președintele României.

România este unul dintre statele Uniunii Europene în care persoanele LGBTQI+ au cea mai puțină protecție legală și se confruntă cu unul dintre cele mai ridicate grade de discriminare. De exemplu, în 2022, România lua în considerare propunerea unei legi care ar fi interzis expunerea minorilor la comunicarea comunității LGBTQI+, care era percepută ca „propagandă homosexuală”. În 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că România încalcă drepturile cuplurilor de același sex, mai exact articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la respectarea vieții private și de familie, pentru că nu recunoaște căsătoriile legale extrastatale ale unor cupluri gay. În același timp, la finalul anului 2023, prim-ministrul țării declara că România nu este pregătită să susțină drepturile cuplurilor de același sex în conformitate cu o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Există mai multe motive care stau la baza intoleranței față de această comunitate. Unul dintre acestea este importanța culturală a religiei și influența puternică a Bisericii Ortodoxe. De asemenea, faptul că homosexualitatea a fost considerată o infracțiune și a fost persecutată cu închisoarea în perioada comunistă a contribuit la această intoleranță. Abia în anul 2001, sub presiunea externă pentru aderarea la Uniunea Europeană și în ciuda opoziției puternice a Bisericii Ortodoxe Române, articolul 200 din Codul penal, care pedepsea relațiile dintre persoane de același sex, a fost abrogat.

Pentru mai multe informații despre contextul comunității LGBTQI+ din România, puteți consulta Raportul Civic Labs „Incluziune pentru persoanele LGBTQ+”.

Autoreprezentarea comunității LGBTQI+ a cunoscut un trend ascendent în ultimii ani, de la dimensiunea Marșului Pride din București, la dezvoltarea lui în alte orașe și chiar prin acordarea premiului British Council din cadrul Galei UNITER unei reprezentații artistice queer care explorează viața persoanelor trans din România. Chiar și așa, au trecut doar patru ani de când artiști queer au fost atacați pentru că au performat în cadrul Muzeului Național de Artă Contemporană din București.

În continuare fenomenul de pinkwashing este menționat ca fiind prezent în acțiunile de sprijinire și susținerea comunității, iar reprezentarea culturală a comunității încă pare că trebuie să aibă o atitudine mai „civilizată” sau „proper”, în locul autenticității, pentru a fi vizibilă și recunoscută. În același timp, în continuare e resimțită o exoticizare a reprezentanților queer și în general a persoanelor aparținând comunității.

Când vine vorba însă de accesarea unor spații culturale pentru a-și manifesta arta, comunitatea queer trebuie în continuare sa fie atentă unde anume alege să facă asta atât din motive de siguranță, cât și din motive discriminatorii.

Cu toate acestea, au apărut multiple inițiative de jos în sus prin care comunitatea își poate cunoaște trecutul violent la care a fost supusă de către statul român, de a se familiariza cu propria istorie - cum este Muzeul Istoriei și Culturii Queer (virtual), cât și de a se celebra prin inițiative cum sunt Marșul Pride sau evenimentele de ballroom sau muzeul TRIUMF AMIRIA – Muzeul Culturii Queer care a fost deschis între 2021 și 2022 fiind o inițiativă culturală independentă.