Health for Romania / Sprijin pentru cei grav bolnavi

Fluxul pacientului tipic în sistemul național de sănătate

Cazurile medicale din sistemul român de sănătate sunt tratate în funcție de tipul și gravitatea acestora. Împărțirea pacienților în mai multe categorii și tipuri de tratament permite medicilor, pacienților, dar și întreg sistemului medical eficientizarea tratamentelor medicale și îmbunătățirea de durată a stării de sănătate a pacientului. Pentru o expunere coerentă a unui sistem atât de complex și până la detalierea exactă pentru un domeniu de specialitate (cum ar fi tratamentele oncologice sau cardiovasculare) este de ajutor să înțelegem sistemele de referință și fluxul tipic ideal pentru un pacient din sistemul public de sănătate din România. Există diferențe majore între un pacient care are nevoie de îngrijiri medicale și care provine din mediul rural versus unul care provine din mediul urban când vine vorba despre accesul la sistemul de sănătate. Prin simplul fapt ca majoritatea spitalelor de specialitate și care pot să trateze cazuri de o complexitate crescută se găsesc (aproape) exclusiv în mediile urbane.

Potrivit unui raport publicat de Institutul Național de Statistică (INS) cu privire la activitatea unităților sanitare în anul 2019, ”distribuția rețelei unităților sanitare pe medii de rezidență evidențiază faptul că rețeaua sanitară s-a dezvoltat, în principal, în mediul urban, unde s-au regăsit: 90,9% din numărul total de spitale și unitățile asimilate spitalelor și 93,1% din totalul ambulatoriilor integrate spitalelor și al ambulatoriilor de specialitate, 97,8% din totalul dispensarelor medicale, 98,0% din totalul policlinicilor, 98,5% din centrele medicale de specialitate, 97,5% din unitățile de ambulanță, transport pacienți și SMURD, precum și toate centrele de dializă, centrele de sănătate mintală, centrele de transfuzie sanguină și sanatoriile TBC. ” Spitalele din România sunt clasificate în funcție de aria teritorială deservită și de gradul de complexitate al serviciilor medicale oferite.

Spitalele pot fi clasificate și ca generale, de urgență, de specialitate, pentru boli cronice sau clinice. Există cinci categorii de spitale după cum urmează:

(1) Categoria I care este reprezentată de spitalele generale sau de specialitate cu nivel de competență foarte înalt.

(2) Categoria II este reprezentată de spitalele cu nivel de competență înalt și sunt spitale generale sau de specialitate care asigură servicii cu grad mare de complexitate populației din aria lor, dar și județelor limitrofe,

(3) Categoria III este reprezentată de spitalele județene care sunt clasificate ca spitale cu nivel de competență mediu care deservesc județele în care se află. Dintre toate spitalele județene, Iași, Cluj și Craiova sunt spitale care sunt încadrate în categoria I pentru ca au și titlu de spital regional;

(4) Categoria IV cuprinde spitalele cu nivel de competență bazal și sunt spitale generale care asigură tratament pentru afecțiuni cu grad redus de complexitate. Acestea sunt de obicei spitale locale.

(5) Ultima categorie, V, este reprezentată de spitalele de boli cronice, care au nivel de competență limitat, caracterizate prin faptul că oferă servicii medicale specifice pe termen lung sau au o singură specializare (de exemplu spitalele de psihiatrie).

Conform legii, o persoană care se confruntă cu probleme de sănătate care nu sunt de natura unei urgențe medicale ce presupune solicitarea unei ambulanțe sau prezentarea la camera de gardă, și care este asigurat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, va accesa prima dată medicul de familie. Acesta îi va face un consult inițial în cadrul căruia, dacă nu va reuși să determine cu exactitate cauza problemelor și să îi prescrie un tratament, îl va direcționa pe pacient către un spital pentru un control de specialitate, adică îi va da o trimitere către, de regulă, cel mai apropiat spital unde poate face investigațiile necesare. Ajuns la spital, pacientul este examinat de un medic de specialitate care de cele mai multe ori îl va diagnostica corespunzător și va stabili care este tratamentul pe care va trebui să îl urmeze.

Dacă vorbim despre afecțiuni grave sau foarte grave, acest tratament poate să includă o intervenție chirurgicală, recuperare și tratament de lungă durată. Ideal ar fi ca parcursul pacientului să se oprească în acest prim spital, însă, dacă de exemplu intervenția chirurgicală nu poate fi efectuată acolo, pacientul este direcționat la un alt siptal, de obicei cel județean. În funcție de gravitatea cazului și de gradul de ocupare al spitalului, pacientul poate fi direcționat și o a treia oară către unul din centrele regionale (București, Cluj-Napoca, Iași etc) unde să poată beneficia de intervenția necesară.

Ca urmare a listelor lungi de pacienți, de obicei aceste centre sunt, la rândul lor, supraaglomerate. După intervenție, pacientul trebuie să rămână în spital pentru monitorizare și pentru stabilirea tratamentului post-operator care de obicei presupune pe lângă medicamentație și plan recuperare cu vizite recurente la medicul specialist. În tot acest parcurs, pacientul este cel mai adesea, responsabil de transferul documentelor medicale de la un medic la altul, iar informațiile de nuanță sau nelămuririle sunt uneori clarificate de către medicii care au văzut același pacient prin telefon sau prin mijloace informale de comunicare. Pacientul poate de asemenea să intre în contact cu sistemul medical în oricare dintre aceste puncte, astfel că se întâmplă să existe și contra trimiteri, adică bolnavul să fie trimis de la un spital de specialitate către un spital local sau să fie pus sub monitorizarea medicului de familie în alte cazuri, dar de obicei pacientul navighează ”în sus” în sistemul ierarhic al spitalelor.