Environment for Romania / Reciclarea și managementul deșeurilor

Cetățenii și deșeurile

Domeniul deșeurilor este unul foarte larg, existând deșeuri rezultate din toate tipurile de activități umane: din activitatea de exploatare, cum ar fi cele miniere, agricultură, pescuit, din producție sau prelucrare sau deșeuri rezultate din consum. În acest raport am ales să vorbim în linii mari despre cea mai importantă categorie a deșeurilor rezultate din consum, deșeurile care ne implică pe noi, cetățenii, în activitățile noastre de zi cu zi. Acestea se numesc deșeuri municipale pentru că ele sunt administrate de autoritățile locale. Deșeurile municipale se referă la tot ce intră în coșul nostru de gunoi de zi cu zi, dar și la alte tipuri de lucruri de care vrem să scăpăm: echipamente electrice și electronice vechi, mobilă veche, obiecte de tot felul, molozul de la o renovare, medicamente expirate.

Gestionarea deșeurilor municipale este extrem de complexă pentru că noi, generatorii, suntem mici și mulți, iar tratarea corectă a deșeurilor depinde de existența unui sistem foarte bine pus la punct care nu ține de voința unei singure localității, ci de legile și direcțiile care vin de la nivel central și de o bună coordonare pe plan județean pentru realizarea unei infrastructuri comune care nu are sens decât la nivel regional.

În elaborarea acestui raport, am petrecut multe ore de cercetare studiind legislația din domeniu, am participat la dezbateri, am consultat rapoarte și documente strategice în gestiunea deșeurilor (planul național și cele județene) și am avut avut interviuri cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale, cu reprezentanți ai OIREP-urilor și ai organizațiilor neguvernamentale. Problemele găsite au fost dezbătute în cadrul mai multor sesiuni de ideație și incubare în care am ajuns la o serie de soluții digitaleinstrumente care, în mâinile potrivite, reprezintă un răspuns la o parte dintre aceste probleme.

Deșeurile municipale cuprind atât deșeurile din gospodării, generate de populație, cât și deșeurile provenite din alte surse (cum ar fi firme, instituții publice sau deșeuri stradale dacă rezultă din activitatea de consum a oamenilor) care au aceeași structură ca deșeurile provenite din gospodării. În România, deșeurile municipalele sunt compuse în proporție de aproximativ 70% de deșeuri menajere de la populație, 20% de deșeuri similare celor menajere care provin din instituțiile publice și de la firme și 10% deșeuri din servicii publice (parcuri și gradini, deșeuri stradale).

Deșeurile menajere generate de populație sunt de obicei compuse din resturi de mâncare, ambalaje și alte tipuri de deșeuri produse într-o gospodărie. Deși sunt numite „municipale", acestea includ atât deșeurile generate în zona urbană cât și în cea rurală. În această categorie mai intra și o serie de fluxuri speciale atunci când nu sunt preluate de un sistem dedicat. Aici ne referim de deșeurile de electrice și electronice (becuri, baterii, lampi, frigidere), deșeuri din lucrări de construcții și demolări, deșeuri de medicamente, mobilă veche.

Conform cifrelor oficiale, deșeurile municipale reprezintă din punct de vedere cantitativ între 10% din totalul de deșeuri generate la nivelul Uniunii Europene, și aproximativ 25% din cele generate în România. În ciuda acestui procent scăzut, ele au un rol politic foarte important. Vizibilitatea lor și faptul că provin din obiceiurile de consum ale oamenilor fac din felul cum sunt gestionate un criteriu important de evaluare a performanței autorităților locale și centrale și, ca urmare, o temă care este intens exploatată electoral.

În ultimul deceniu, conceptul de „ierarhie a deșeurilor” a fost completat de cel al „economiei circulare”. În cadrul economiei circulare, valoarea produselor, a materialelor și a resurselor este menținută în economie cât mai mult timp posibil, iar generarea deșeurilor este redusă la minim.

În ton cu aceste principii, valorile medii la nivel UE ilustrează o tendință bine conturată de reducere a cantităților depozitate, în favoarea reciclării și a incinerării deșeurilor cu degajare de energie. Conform datelor de la Eurostat, între 2000 și 2020, proporția medie de deșeuri reciclate a urcat de la 27.3% la 48.7%, iar procentul depozitării a scăzut de la 51% la 25%. Câteva țări cum ar fi Germania sau Olanda, au reușit să reducă depozitarea la aproape 0%. Din păcate, în aceste tendințe îmbucurătoare nu se încadrează și România.

Până în 2007 când a intrat în Uniunea Europeană, țara noastră a tratat exclusiv deșeurile prin depozitarea lor în gropi neconforme care poluau mediul și solul. Ulterior aderării, România și-a asumat tranziția spre metode moderne axate pe ierarhia deșeurilor. Cu toate acestea, în ultimii zece ani rata reciclării a rămas aproape constantă, oscilând între 10% și 14% (13,7% în 2020), iar depozitarea, deși s-a mutat în depozite ecologice, a rămas metoda predominantă de gestiune a deșeurilor, peste 70% (75% în 2020) din deșeuri municipale având anual ca destinație finală groapa de gunoi.

Gestionarea deșeurilor municipale este în responsabilitatea autorităților locale, și acestea sunt de regulă delegate operatorilor de salubrizare care deservesc o întreagă localitate. Pentru a trata deșeurile la aceste standarde impuse de Uniune Europeană este nevoie de o infrastructură modernă de colectare, de tratare, valorificare și eliminare a acestora. Totalitatea infrastructurii, a operatorilor și a proceselor de prelucrare a deșeurilor dintr-o zonă geografică (județ, în România), care asigură gestionarea acestora conform normelor europene poartă numele de Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). Acestea cuprind sisteme de colectare, de transport, de sortare, de balotare, de compost, de depozitare. Majoritatea județelor din țară au construit sau sunt în procesul de construire a acestei infrastructuri cu ajutorul fondurilor europene.

Un principiu central în politica de gestionare a deșeurilor de la nivel european este „Poluatorul plătește”. Cetățenii, dar și toți actorii care generează deșeuri, trebuie să suporte costurile gestionării lor. Ca să se încurajeze un comportament responsabil față de deșeuri, serviciul public de gestionare al acestora nu este un serviciu gratuit al municipalității.

„Plătești pentru cât arunci” este un alt principiu care-l completează pe primul și exersează și mai mult responsabilitatea „poluatorului”. De regulă acest principiu implică taxarea pe tip de deșeu și cantitatea produsă. Așa că pentru a stimula colectarea separată, deșeurile reciclabile se ridică de regulă gratis sau contra unui cost mai mic în timp ce deșeurile menajere colectate la grămadă, sunt taxate mai mult. Recent, acest principiu a început să fie implementat în diferite forme și în România.

O parte din deșeurile pe care le producem sunt ambalajele produselor pe care le-am folosit. Prin lume circulă în orice moment o cantitate impresionantă de ambalaje care protejează produsele de consum, materiile prime sau ajută la transportul acestora. O parte semnificativă ajunge la noi, cetățenii, în calitate de consumator final, iar restul se învârte în logistica proceselor de producție și transport. În România, aproximativ 60% din totalul ambalajelor ajung în pubelele oamenilor, iar acestea se vor regăsi în fluxul de deșeuri municipale. Restul de 40% sunt ambalajele folosite în industrie, în transportul mărfurilor între agenții economici.

Aplicând principiul „poluatorul plătește”, responsabilul moral pentru deșeurile de ambalaje este considerat producătorul. În principiu, el poate încă din faza de design să facă ambalajul cât mai minimal și prietenos cu mediul. În Uniunea Europeană principiul „poluatorul plătește” aplicat producătorilor este implementat printr-o schemă practică numită Răspunderea Extinsă a Producătorului. Conform directivelor Uniunii Europene transpuse în legislația națională (OUG 91/2021), astăzi 60% din ambalajele puse pe piață trebuie reciclate de producători, procent care trebuie să urce progresiv la 70% până în 2030. Pentru că e dificil de recuperat exact ambalajul vândut, este suficient ca producătorul să recupereze și să trimită spre reciclare o anumită cantitate din materialul de același tip cu cel pe care le-a pus pe piață la ambalare (de exemplu dacă produsele sale au fost ambalate în carton trebuie să se asigure că o anumită masă de ambalaje de carton ajung la reciclare în numele său).

În scopul acesta, firmele care pun pe piață ambalaje și produse ambalate încheie un contract cu o firmă cu un statut special primit de la Ministerul Mediului, numită Organizație care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorului (OIREP). OIREP-urile au un rol de intermediar în procesul reciclării. Ele percep o taxă de la aceste firme și plătesc mai departe firmele de colectare și reciclare pentru ca ceea ce reciclează să se facă în numele clientului lor, proces pe care-l vom detalia mai jos. În România există în acest moment 14 OIREP-uri.

Prin OIREP-uri, firmele care pun pe piață ambalaje trebuie să recupereze deșeurile de ambalaje atât din deșeurile aruncate de oameni (deci din deșeurile municipale) cât și din ambalaje folosite de firme în procesul de producție sau transport. Ambalajele aruncate de populatie din gospodarii se preiau de operatorii de salubritate, în timp ce ambalajele folosite de firme în activitatea lor se preiau de firme colectoare. OIREP-ul achiziționează prin plățile către colectori sau autorități locale „un dosar de trasabilitate”, adică dreptul ca numele clientului său (firma care a vândut produse ambalate) să apară pe toate documentele justificative care însoțesc traseul acelor deșeuri de la preluare până când ajung la poarta reciclatorului.

Trebuie notat aici că în majoritatea cazurilor colectarea și reciclarea nu sunt rentabile fără acest „ajutor” de la OIREP-uri. Ceea ce se recuperează prin colectarea separată nu are o valoare de piață destul de mare ca să facă colectarea și reciclarea acestor deșeuri rentabilă în sine.

Deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) sunt o componentă a deșeurilor municipale care merită o atenție specială deoarece conțin substanțe dăunătoare mediului cât și oamenilor.

Gestionate necorespunzător sau abandonate ilegal pot constitui un adevărat hazard. Totodată, echipamentele electrice și electronice conțin compuși valoroși și metale rare neregenerabile, iar nevalorificarea acestora constituie o adevărată risipă de resurse naturale. În ultima vreme, au început să fie tot mai multe crize de aprovizionare în procesul de producție al echipamentelor noi.

Principalul act legislativ care reglementează regimul DEEE-urilor este OUG 5/2005. Conform acestuia, preluarea DEEE provenite de la gospodării se realizează în trei moduri: prin autoritățile locale, prin distribuitorii de echipamente electrice și electronice în campanii de buy back sau prin Organizații de Transfer de Responsabilitate (OTR-uri) care acționează în numele producătorilor. Schema de Răspundere Extinsă a Producătorului se aplică așadar și în cazul DEEE-urilor. În momentul de față producătorii și distribuitorii au obligația să recupereze și să trimită spre reciclare 65% din cantitatea de DEEE-uri pe care o pun pe piață. Potrivit legii nr. 215/2001, autoritățile locale au și obligația să asigure cel puțin un centru de colectare DEEE-uri la 50.000 de locuitori.

Deșeurile din construcții și demolări (DCD) reprezintă o treime din deșeurile generate în Uniunea Europeană și sunt compuse din betoane, cărămizi, materiale plastice, metale, lemn, pietre, moloz. Deși aceste deșeuri ar trebui să reprezinte un flux distinct, în România o mare parte din deșeurile din construcții și demolări colectate sunt tratate ca deșeuri municipale și iau calea gropii de gunoi. Aceste deșeuri sunt cel mai adesea inerte și nebiodegradabile, grele, voluminoase și suprasolicită gropile de gunoi. Potrivit Legii 101/2006, activitatea de colectare a deșeurilor din construcții și demolari (DCD) face parte din activitate de salubrizare. Conform unor prevederi recente, cei care au lucrări mai substanțiale pentru care au nevoie de o autorizație de construcție/ desființare (cum ar fi construcția unei case, a unui bloc) trebuie să facă un plan de gestionare a deșeurilor și să specifice cum vor recicla minim 70% din deșeurile rezultate. Cei care au lucrări mai mici, cum ar fi o renovare care nu necesită autorizație trebuie să contacteze serviciul de salubrizare pentru ridicarea deșeurilor contra cost.

O mare parte din deșeurile municipale sunt biodeșeuri, deșeuri organice care se descompun sub acțiunea unor factori biologici. O parte din deșeurile bio-degradabile cum ar fi resturile de fructe, legume, zațul de cafea frunzele uscate se pot composta pentru obținerea fertilizatorilor. Deșeurile biodegradabile de de origine animală cum ar fi resturile de carne, ouă, lactate nu sunt compostabile și sunt valorificate prin digestia anaerobă pentru producerea biogazului. În România aproximativ jumătate din deșeurile municipale sunt deșeuri biodegradabile, iar valorificarea acestora este cheie pentru creșterea gradului de reciclare și reducerea aruncării la groapă. Din procentul de reciclare de 14% raportat de România către Eurostat în 2020, 5% reprezintă compostarea și digestia anaerobă.