Urbanizarea forțată din perioada comunistă, în care mulți oameni au fost mutați la oraș în cartiere de blocuri nou construite ca să susțină industriile economiei planificate, a schimbat categoric organizarea socială din țară. În urma căderii regimului, orașele din România au suferit schimbări profunde. Ca orice activitate centralizată, planificarea urbană a fost privită cu suspiciune după Revoluție, iar legile urbanismului au fost printre primele abrogate. A urmat un deceniu de gol legislativ în care dezvoltarea urbană s-a configurat în mod necontrolat, ca o rezultantă a forțelor din economia de piață.
Pe fondul unor schimbări majore de ordin demografic, economic și social, parcursul orașelor a fost marcat de dezvoltare haotică atât în interiorul orașului cât și în afara lui. Neglijarea fondului construit și ascensiunea mașinii personale ca mod predominant de deplasare au devenit norma. În competiție directă cu produsele din alte țări, industriile românești nu au mai fost profitabile, iar fabricile s-au închis.
Mulți oameni și-au pierdut locul de muncă și nu puțini au plecat din orașul lor, unii în zona rurală, alții în alte orașe, iar o parte semnificativă au părăsit țara. În timp ce câteva orașe mai mari s-au dezvoltat ca activitatea economică și ca populație, majoritatea orașelor au intrat în declin demografic, economic, cultural. Acestea, și întrun sens și locuitorii lor, unii rămași fără meseria de-o viață, și-au pierdut o parte din identitate.
Pe de altă parte, orașele care au crescut au făcut-o într-un mod considerat azi nesănătos: în afara granițelor lor, fără o planificare prealabilă și cu neglijarea tuturor zonelor construite din oraș: centrul vechi cu clădirile istorice, cartierele de blocuri, cât și fabricile încet abandonate. Construirea la periferiile orașului a promis libertate de proiectare mai mare și un confort sporit pentru un preț mai mic. Fără planuri urbanistice, aceste extinderi ale orașului s-au făcut incremental, cu luarea în calcul doar a parcelei vizate, fără o dimensionare adecvată a infrastructurii adiacente și a utilităților.
Pe fondul acestor transformări, în ultimii ani, mai mulți factori au condus la o reafirmare a importanței planificării urbane. Consecințele dezvoltării haotice au început să facă evidentă importanța proceselor de planificare. Totodată, calitatea de membru al Uniunii Europeane a impus, mai ales prin condițiile aplicării la fonduri europene nerambursabile, alinierea obiectivelor de investiții cu o viziune mai largă și niște planuri strategice. Ce e totuși un oraș prietenos? Spre ce ar trebui să ne îndreptăm? În ultimii zeci de ani înțelegerea asupra orașului în care oamenilor le place să trăiască s-a schimbat radical.
Cel mai important prim manifest împotriva politicii de planificare urbană care a favorizat dezvoltarea zonelor monofuncționale, cum ar fi cartierele rezidențiale și dependența de automobil specifice orașelor din SUA, a fost lucrarea jurnalistei Jane Jacobs, „Moartea și viața marilor orașe americane” publicată în 1961. Aceasta a militat ca străzile să fie redate oamenilor, nu mașinilor și a argumentat pentru importanța cartierelor dense, construite la scară umană, cu activități mixte, spații publice și viața pietonală bogată care ajută oamenii să se simtă în siguranță, mai conectați și mai plini de viață.
Ulterior, conceptul de „oraș pentru oameni” a fost dezvoltat și popularizat de către arhitectul și urbanistul danez Jan Gehl care a efectuat cercetări extinse în orașe din întreaga lume, inclusiv pentru a studia comportamentul uman în mediul urban. Gehl și-a propus să identifice modurile prin care orașele pot fi proiectate pentru a crea un mediu prietenos, mai uman. Astfel, planificarea orașului a ieșit de sub incidența strictă a experților, iar abordarea de sus în jos proprie urbanismului s-a deschis spre studiul felului în care oamenii interacționează cu orașul, efectul pe care acesta îl are asupra lor și nevoile și dorințele pe care aceștia le exprimă.
Experimentul, prin intervenții la scară redusă și evaluarea efectelor acestora, a devenit un mod mai fundamentat de lucru decât simpla trasare în plan a unei viziuni atotcuprinzătoare. Discipline sociale si umaniste ca sociologia, antropologia, economia și psihologia s-au alăturat acestui demers, iar participarea comunității în procesul de planificare și în deciziile ce o privesc a devenit centrală.
Astfel, câteva repere ale urbanismului contemporan sunt:
- Trecerea de la o infrastructura rutieră, centrată pe accesibilitatea auto, la promovarea mobilității active și transportului în comun. Acestea promovează protecția mediului, un stil de viață mai sănătos, și folosirea eficientă a resurselor.
- Concepte precum orașul compact și mixul de utilizări au revenit în primplan. Există o recunoaștere crescută a beneficiilor unei densități mai mari, care facilitează mobilitatea, eficiența energetică și interacțiunile sociale. Planificarea urbană se concentrează pe crearea de cartiere mixte, care integrează rezidențialul, comercialul, serviciile și facilitățile culturale.
- Comunitatea și participarea cetățenilor au devenit centrale în procesul de luare a deciziilor și în planificarea urbană. Mai multe orașe au adoptat abordări bottom-up, în care locuitorii și grupurile de interes sunt implicați în procesul de planificare și pot contribui la deciziile privind dezvoltarea urbană.
- Revitalizarea orașelor existente: multe orașe se confruntă cu degradarea fondului construit din interiorul orașelor și lărgirea suprafeței orașului prin construcții la periferie. Asistăm astfel odată cu neglijarea si chiar abandonarea clădirilor existente la perturbarea habitatelor naturale, costuri energetice mai mari ocazionate distanțe mai mari, lipsa coeziunii și a comunităților strânse. Multe intervenții vizează revitalizarea și refunctionalizarea patrimoniului existent printr-o mai bună racordarea a acestora la nevoile reale ale comunităților.
- O preocupare din ce în ce mai mare pentru protecția mediului și durabilitatea urbană. Concepte precum dezvoltarea durabilă, construcțiile verzi, gestionarea eficientă a resurselor și reducerea emisiilor de carbon au devenit priorități în proiectarea urbană.
- Incluziunea este un concept extrem de important în urbanismul contemporan. Urbanismul incluziv se concentrează pe crearea de orașe care sunt accesibile și benefice pentru toți locuitorii, indiferent de vârstă, gen, abilități, origine etnică sau situație socio-economică. Acesta se bazează pe principiul că toți oamenii ar trebui să aibă dreptul de a participa în mod egal la viața urbană și de a beneficia de serviciile și resursele oferite de oraș.
- Utilizarea datelor și a tehnologiilor inovatoare care sunt tot mai integrate în proiectarea și gestionarea urbană pentru a crea orașe mai eficiente, mai sigure și mai bine conectate.
DEZVOLTAREA ORAȘELOR ȘI TEHNOLOGIA DIGITALĂ
În ultimul deceniu s-a vorbit destul de mult despre orașul inteligent (smart city). Acesta utilizează tehnologia și soluțiile bazate pe date pentru a îmbunătăți eficiența, calitatea vieții și durabilitatea orașelor. Într-un oraș inteligent, diferitele aspecte ale vieții urbane sunt conectate și gestionate în mod integrat, folosind tehnologii precum Internet of Things (IoT), analiza datelor și inteligența artificială. Exemple de inițiative într-un oraș inteligent includ implementarea de senzori pentru monitorizarea calității aerului, dezvoltarea sistemelor de transport inteligente pentru a optimiza fluxurile de trafic, utilizarea iluminatului stradal eficient pentru a economisi energie.
Utilizarea tehnologiei avansate este binevenită în abordarea provocărilor diverse cu care orașele se confruntă. Totodată, există un nivel mai general în care tehnologia este necesară pentru a dezvolta orașe prietenoase. Acesta se referă la digitalizarea proceselor de administrare și guvernare, care pot spori procesele de participare și dialogul între cetățeni și autorități, pot crește calitatea și accesibilitatea serviciilor publice.
Una din criticile aduse abordării de tip smart city este că se concentrează prea mult pe implementarea tehnologiei avansate și mai puțin pe rezolvarea problemelor reale ale orașului. Implementarea de senzori și infrastructuri inteligente poate fi impresionantă, dar dacă acestea nu abordează în mod adecvat problemele urgente atunci inițiativa poate fi considerată superficială. Un alt aspect criticat este lipsa unei abordări integrate și a standardelor comune în dezvoltarea orașelor inteligente. Adesea, soluțiile inteligente sunt dezvoltate independent și nu există o interconectivitate și interoperabilitate eficientă între diferitele sisteme și infrastructuri dintr-un oraș.
Transformarea digitală este un concept mai larg pe care îl favorizăm atunci când vine vorba de adresarea problemelor presante ale unui oraș. Aceasta implica utilizarea tehnologiei și digitalizarea proceselor și serviciilor existente în oraș, sprijinirea prin infrastructură digitală a serviciilor care ar trebui să existe și nu există încă, dar și oferirea unor instrumente prin care grupurile interesate de oraș si cetățenii pot participa. Ca organizație de tehnologie civică, credem că tehnologia trebuie să plece de la nevoile reale ale orașului. Iar pentru a ajunge la acestea, fiecare oraș trebuie înțeles în specificitatea sa, cu resurse, potențialul și aspirațiile locuitorilor săi. Sperăm ca instrumentele pe care le propunem să ofere câteva resurse utile orașelor în acest proces.