Civic for Romania / Alegeri corecte. Alegători informați

Probleme depistate la nivel național

Registrul electoral, principalul instrument folosit pentru stabilirea listelor electorale este bazat pe sistemul de evidență a populației. Sistemul de evidență a populației este bazat pe reședința sau domiciliul persoanelor, două criterii care au devenit din ce în ce mai deconectate de realitatea din teren. O parte semnificativă din populația țării nu mai locuiește la adresa înregistrată oficial, această problemă fiind una comună în mediul urban (unde mulți cetățeni locuiesc în chirie sau gazdă fără forme legale) dar și în mediul rural (unde părți semnificative din populația aptă de muncă a migrat spre urban sau spre străinătate. Astfel, la fiecare ciclu de alegeri, Registrul Electoral este bazat pe date neconforme cu realitatea. Recent au fost făcuți pași pentru a adresa problema în cazul românilor din diaspora, care pot acum să se identifice online ca fiind emigrați și votând altundeva decât la adresa înregistrată la evidența populației. Problema persistă însă în țară, unde mulți români locuiesc la alte adrese și nu pot participa în procesul electoral în alegerile cu circumscripții locale. Problema listelor electorale este una complexă ce nu poate fi rezolvată fără o modificare a sistemului de evidență a populației.

O dimensiune a problemei o reprezintă și forma bicefală a sistemului de organizare și monitorizare a alegerilor, cu o componentă permanentă, politizată (Autoritatea Electorală Permanentă) și o componentă organizată ad-hoc ce înglobează pe timpul alegerilor o parte din structura politizată (Biroul Electoral Central). O administrație electorală mai implicată, cu putere mai mare de intervenție și decizie  care să aprecieze dimensiunea problemei arhitecturii electorale ar putea duce la o schimbare mai rapidă spre un sistem echitabil pentru cetățenii ce locuiesc în alte locuri decât unde au legal domiciliul sau reședința.

O problemă care a devenit evidentă în 2014, în timpul alegerilor prezidențiale a fost dificultatea votului pe liste suplimentare, în special în diaspora. Problemele s-au repetat în timpul altor alegeri din 2016 și 2019 subliniind că problema este una endemică. O parte importantă a problemei votului dificil din diaspora (și nu numai) este caracterul foarte complicat și anevoios al procesului de vot pe liste suplimentare. Datele de identificare ale votantului trebuiesc copiate manual pe una sau mai multe liste de vot și actul de identitate trebuie scanat prin tableta SIMPV. Împreună cu numărul insuficient de secții de vot acest proces anevoios de vot pe liste poate duce la un blocaj al votului în momente de vârf, lucru dovedit în 2014 și 2019. Recent au fost luate măsuri pentru a înlesni procesul de votare pe liste suplimentare, cu precădere în diaspora (cum ar fi zile multiple de votare, dar problema este una de procedură care nu poate fi rezolvată cu prelungirea programului de vot.

Ca urmare a migrației interne și externe a populației precum și a fluctuațiilor foarte mari din intenția de vot, alocarea numărului de secții este făcută adesea deficitar, bazată pe liste permanente care nu corespund realității. Astfel o localitate care are, pe liste, o populație de 3000 de locuitori va primi conform regulii de o secție de vot la fiecare 500 de locuitori un total de 6 secții, chiar dacă populația reală poate fi mult mai mică din cauza mișcărilor interne și externe. La polul opus, listele din urbanul mare nu vor conține toate persoanele care nu și-au făcut viză de flotant sau schimbare de reședință, lucru care poate duce la o lipsa de capacitate în secții și timpi de așteptare mari.

În România și diaspora o parte mare din populația cu drept de vot nu cunoaște felul în care decurge procesul de vot, nici nu are toate informațiile necesare pentru a ști dacă poate vota la fiecare tip de alegeri (persoanele fără viza de flotant, de exemplu nu pot vota la locale). Nu există nicio resursă publică ușor accesibilă care să poată prezenta aceste informații pe înțelesul tuturor. 

Deși în ultimii ani s-au făcut progrese semnificative în comunicarea informațiilor despre opțiunile de vot, România încă nu are o platformă stabilă în care diversele opțiuni să fie comunicate în paralel, pe probleme curente pentru electorat.

Importanța participării democratice nu este prezentă în campanie publică decât prin participarea unor ONGuri și instituții internaționale (precum Parlamentul European înaintea alegerilor europarlamentare). România are, istoric vorbind, o rată foarte mică de participare la alegeri, rată care ar putea fi îmbunătățită prin campanii recurente și o platformă constantă care să sublinieze importanța votului (și să faciliteze accesul la vot)  atât în țară cât și în diaspora.

Deși există o obligativitate de justificare a cheltuirii banilor publici și o necesitate a declarării donațiilor primite de către partidele politice nu există niciun demers organizat de centralizare a acestor cheltuieli. Publicarea pe site-ul AEP, în format pdf sau tabelar nu face ușoară parcurgerea acestora. Necesitatea unui mecanism de centralizare și urmărire a finanțelor partidelor devine evident după fiecare rundă de alegeri, dar nici un demers de analizare a datelor despre cheltuielile partidelor nu a fost implementat cu succes până în prezent.

Datorită multor schimbări operate în peisajul electoral în ultimii ani s-a ajuns la situații foarte diferite a felului în care se desfășoară ciclurile de alegeri. Astfel În ultimii 20 de ani am avut alegeri nominale ale șefilor de consilii, alegeri ale primarilor într-un singur și două tururi, alegeri uninominale și pe liste, referendumuri cu prag de 50% și prag de 30 % și recent, guvernul a ales să își asume răspunderea pe reinstituirea alegerilor în două tururi, iar opoziția a demis guvernul și respins modificarea. De asemenea, guvernul a ales să modifice brusc metoda de alegere a șefilor de consilii județene (precum și o suită de alte modificări electorale ulterioare) prin ordonanță de urgență fără a supune dezbaterii publice aceste modificări. Chiar atunci când metoda de desfășurare a alegerilor nu se modifică există mulți alți parametri variabili - dacă se poate folosi SIMPV conform legii, durata alegerilor și numărul de secții din diaspora, posibilitatea votului prin corespondență, numărul de semnături necesare (1% din registrul electoral versus 200.000 de semnături) etc. Această constantă stare de incertitudine creează probleme majore atât pentru dimensionarea efortului instituțional cât și pentru votanți. Din punct de vedere al accesului la informații, România duce lipsa unei centralizări și sistematizări a procesului electoral și o mai bună explicare a modificărilor pentru public.  Pe plan politic și legislativ are nevoie de un Cod Electoral.

Cu ocazia ultimelor două alegeri importante am putut asista la o campanie extinsă de strângere de semnături pentru candidatură din partea mai multor partide sau candidați independenți. Acest lucru este în contrast total cu practica obișnuită a partidelor care până acum nu declarau numărul de semnături strânse, nici nu ofereau o evoluție a parcursului campaniei, singura instanță de control fiind Biroul Electoral Central. Chiar la ultimele două alegeri, unde monitorizarea publică a fost mult mai mare s-au descoperit mai multe tentative de fraudă, dintre care unele au fost chiar acceptate. Cu o implicare mai mare a publicului și o monitorizare mai atentă a campaniilor de strâns semnături se poate asigura siguranța și corectitudinea acelor candidaturi, bazate pe liste reale de susținători. 

După cum au precizat în ultimii ani atât grupuri de acțiune civică, reprezentanți ai inițiativelor cetățenești și chiar partide politice, România are una dintre cele mai dure legislații în ceea ce privește pragurile electorale și numărul de semnături necesare. De-a lungul vremii aceste praguri au funcționat ca bariere specifice pentru a opri apariția unor noi mișcări politice în România. Legea partidelor politice 14/2003 stabilea niște praguri foarte ridicate pentru înființarea unui partid politic cum ar fi necesitatea a 25000 de semnături din cel puțin 18 județe pentru înscrierea unui nou partid. Legea a fost schimbată în 2015 pentru a elimina această cerință, nu în mică măsură datorită contestării legii la Curtea Constituțională de către un partid nou, Partidul Pirat. Astfel, din 2015, “piața” partidelor politice a fost liberalizată, apărând partide noi. Participarea politică însă este în continuare restrânsă de limitări foarte stricte legate de numărul de semnături necesare pentru candidatură (de regulă 1% per circumscripția vizată), dar și de pragul electoral ridicat, România având printre cele mai ridicate praguri de participare și alegere din Europa. Coborârea acestor două praguri au fost puncte centrale în campaniile mai multor partide  tinere și au făcut obiectul mai multor propuneri din partea Coaliției Politică Fără Bariere și a inițiativei de revizuire a legislației electorale “Oameni Noi în Politică”, susținută de mai multe partide și organizații civice. Din nefericire, pentru moment legislația arată la fel, cu nici o schimbare semnificativă preconizată.

În trecut, Corpul Experților Electorali, din cadrul căruia se aleg președinții de secție și locțiitori acestora, funcționa sub auspiciile unui regulament  foarte restrictiv, singurele persoane ce puteau exercita aceste atribuții fiind cele cu studii superioare juridice. Cu timpul, standardele au fost scăzute treptat pentru a mări plaja de candidați. Astăzi orice persoană care a absolvit studiile obligatorii de bază poate fi expert electoral, îndeplinind funcția de președinte de secție sau locțiitor al acestuia, dacă îndeplinește o serie de criterii cum ar fi absolvirea unui test relativ simplu ce poate fi administrat online sau lipsa unei condamnări penale. Cu toate acestea este din ce în ce mai greu pentru AEP să găsească destul personal pentru Corpul Experților Electorali. Mai mult, odată cu introducerea SIMPV necesarul de personal al secțiilor s-a dublat, pe când numărul persoanelor interesate a stagnat.

Problemele din teren semnalate de observatori independenți sau alți participanți la procesul electoral nu pot fi rezolvate în timp real de instituțiile ce asigură bunul mers electoral. Adesea este nevoie de intervenția unor terțe părți specializate pentru a transmite mesajele și semnalările de abateri de la locul faptei înspre autoritățile competente, fie ele BEJ-uri sau BEC. 

Până recent, accesibilizarea secțiilor reprezenta o  problemă fundamentală a sistemului electoral, având în vedere că dacă secția nu era accesibilizată, votantul cu dizabilități avea ca opțiune doar solicitarea urnei mobile, decizia stând la latitudinea președintelui de secție care putea decide dacă votantul era sau nu “transportabil”. De la ultimele alegeri, votanții cu dizabilități pot acum vota la orice secție, dacă secția de care aparțin nu este accesibilizată. Problemele intrinseci ale urnei mobile însă sunt aceleași: Timpul de depunere a cererilor este foarte restrâns (două ore în seara precedentă votului) și decizia de validare este la latitudinea președintelui de secție.

Deși cu ocazia ultimelor alegeri și a reducerii timpului  transmiterii datelor, grație nu în mică parte infrastructurii informatice aferente SIMPV România are în sfârșit o metodă rapidă de centralizare a rezultatelor votului. Din nefericire această centralizare nu beneficiază de o interfață grafică, statistici aferente sau o interpretare rapidă, fiind pur și simplu un fișier CSV. Pentru o bună monitorizare a numărării în timp real dar și a împărțirii mandatelor este nevoie de un instrument care să interpreteze rezultatele într-un format simplu și rapid. Există o serie de exemple internaționale foarte bune dar nu există nicio implementare în timp real la nivelul țării noastre.

Deși România are o tradiție de abateri electorale și de candidaturi desfășurate în condiții discutabile nu există instrumente clare de urmărire a procesului decizional al birourilor electorale nici a obligațiilor candidaților și partidelor politice. Astfel, abia recent AEP a început să evalueze și să publice documentația legată de felul în care sunt obținuți și cheltuiți banii de către candidați. Acolo unde s-a făcut această urmărire in extenso s-a dovedit adesea că bani din surse distincte de finanțare erau amestecați până în momentul în care deveneau imposibil de urmărit pentru a le certifica proveniența. Scandalul recent legat de returnările de fonduri electorale de către stat subliniază din nou importanța unor proceduri rapide, simple și ușor de urmărit. Plângerile oficiale și sesizările ajunse la BEC sunt soluționate de acesta și publicate pe site-ul oficial, dar procedura nu poate fi urmărită, ședințele fiind închise. O eventuală deschidere a acestor ședințe publicului ar oferi un minim de transparență către toți cetățenii.

Indiferent de scrutin, după alegeri, candidații care devin aleși adesea pierd orice urmă de transparență și responsabilitate pentru propunerile și platformele sub care au candidat. Dacă nu sunt urmăritori avizi  ai politicienilor în spațiile publice și nu își cunosc reprezentanții votanții nu pot urmări felul în care aceștia se achită de promisiunile electorale sau felul în care votează. Politicienii vor menționa public toate realizările lor și vor minimiza nereușitele dar este foarte greu să se urmrească alinierea reușitelor cu promisiunile electorale mai ales când vorbim de un număr ridicat de politicieni. De asemenea,  există locuri (precum paginile Camerei Deputaților și Senatului) unde publicul se poate informa de felul în care unii politicieni votează sau ce legi susțin, dar aceste platforme nu sunt universale, nici ușor accesibile și intuitive pentru public. 

Deși avem date exacte de la toate aproape toate alegerile și referendumurile din istoria post-comunistă a României nu există nici un loc unde acestea pot fi consultate de către public în format grafic, organizat. Datele sunt accesibile via AEP, dar sunt în o serie de formate și baze de date ce variază de la Excel, la CSV, la formate și structuri ce nu mai sunt folosite sau sunt structurate pentru soluții software care nu mai există. Pentru a analiza aceste date și a putea urmări schimbările de la ciclu electoral la ciclu electoral este nevoie de o centralizare și o structurare a acestora și o prezentare atractivă grafic și facil de utilizat.

Un efect îngrijorător din ultimii ani a fost creșterea gradului de imixtiune sau tentative de imixtiune ale politicului în procesul electoral. Dincolo de lipsa de coerență și predictibilitate a sistemului electoral, de la scrutin la scrutin, apariția unor tematici polarizante (“wedge issues”) precum corupția, suveranitatea  sau “familia” în discursul public precum și, mai important, apariția unor comisii de anchetă pe teme electorale au arătat un interes crescut al clasei politice de a politiza aspecte ale procesului de votare, mai ales, în urma unor situații neplăcute cum ar fi problemele votului din diaspora. Tratarea problemelor electorale ca un subiect politic poate părea, la prima vedere, o soluție pentru creșterea vitezei de remediere a problemelor dar riscurile asociate cu această politizare sunt mult mai grave. Procesul electoral este unul neutru și echidistant, în fața căruia toți cetățenii cu drept de vot sunt egali. Transformarea acestuia într-un subiect de anchetă politică nu doar slăbește încrederea în instituțiile abilitate cu atribuții în procesul electoral, dar riscă să slăbească încrederea publicului în însăși sistemul electoral.