Education for Romania / Acces la cultură

Publicul și oferta culturală

Publicul român se poate confrunta cu anumite dificultăți când vine vorba exercitarea dreptului la cultură, fie din cauza unei oferte uneori limitate sau cu o vizibilitate redusă, fie din cauza unor bariere fizice sau financiare. Secțiunea se limitează la o explorare asupra consumului publicului larg, fără a adresa specific sau exhaustiv toate categoriile și grupurile cu probleme specifice, spre exemplu persoanele instituționalizate (din protecția copilului, azile de bătrâni, închisori, etc.) sau persoanele din diaspora.

Consumul de produse culturale nu este posibil dacă potențialul public nu are informațiile necesare pentru a fi conștient de ele sau dacă nu le poate accesa (din cauza unor restrângeri spațiale sau financiare). Astfel, aceste aspecte limitează accesul unei părți importante a publicului la oferta culturală.

Informațiile despre oferta culturală ajung greu la public în mediul digital

Deși continuă să existe și metode tradiționale de promovare (afișe, anunțuri TV sau radio, etc.), mediul digital reprezintă metoda predominantă prin care este creată vizibilitate și sunt prezentate evenimente sau produse culturale. La momentul actual, în România, nu există o platformă centralizată dedicată (fie ea un website, sau o aplicație mobilă) pe care să fie afișate toate evenimentele culturale care sunt desfășurate într-o localitate și într-un interval de timp specific (însă un exemplu bun în această direcție este platforma Zile și Nopți). Mai mult de atât, pe platforme dedicate vânzării de bilete - care, într-o anumită măsură, agregă evenimentele existente - activitățile culturale gratuite nu sunt afișate, ceea ce le scade nivelul de vizibilitate.

Astfel, pentru a descoperi evenimente culturale, publicul continuă să fie dependent de website-urile sau prezența pe rețelele de socializare a actorilor culturali. Cu toate acestea, nivelul de accesibilitate a website-urilor proprii este uneori redus, iar prezența pe rețele de socializare limitată (un număr mic de postări sau postări care nu sunt ambalate într-un mod atractiv). Spre exemplu, un studiu desfășurat de INCFC în 2022, pe tema instituțiilor publice de cultură din mediul urban (biblioteci, muzee, spectacol), arată că 42% din website-urile acestor instituții nu dispun de un buton de căutare, iar marea majoritate oferă numai conținut scris (însoțit de poze), dar nu și conținut video sau audio. În plus, 45% nu dispun de o interfață optimizată pentru telefonul mobil, iar numai 4% au o aplicație de mobil proprie. Aceste potențiale lipsuri sunt amplificate de un timp de încărcare adesea lent (65% din instituții), ceea ce poate determina părăsirea site-ului de către utilizator, chiar și dacă informația există pe el.

În ceea ce privește informația propriu-zisă, majoritatea instituțiilor oferă detalii despre istoricul lor, oferta educațională și proiectele active. Alte aspecte sunt însă mai puțin acoperite, printre care informații despre abonamente (56% nu au) și costul biletelor (50% nu au). Deși numai 52% dintre instituții dispun de o pagină dedicată pentru știri sau noutăți și numai 20% au un newsletter propriu, marea majoritate (89%) au totuși un calendar sau o listă a evenimentelor active. Când vine vorba de rețele de socializare, prezența pe Facebook este valabilă pentru aproape toate instituțiile (92%), însă sub 40% sunt prezente și pe alte rețele de socializare (21% pe Instagram, 39% pe YouTube și 11% pe Twitter), în ciuda faptului că aceste rețele au o tracțiune din ce în ce mai mare, în special printre publicul tânăr. Aceste aspecte reflectă faptul că, deși instituțiile sunt prezente în mediul digital și îl utilizează pentru promovare, încă există elemente esențiale care lipsesc. Acestea sunt necesare pentru a îmbunătăți ușurința de navigare și pentru a face platformele lor mai atractive pentru public. Deși studii similare nu există și pe tema instituțiilor private de cultură și a creatorilor culturali independenți, în multe cazuri situația este similară, amplificată și de o lipsă de resurse, de personal sau cunoștințe de comunicare online.

Posibile dificultăți în accesul la informații pot apărea nu doar din cauza unor limitări a creatorilor sau instituțiilor culturale, dar și din perspectiva unor limitări ale publicului în sine. Conform Barometrului de consum cultural 2022, România dispune de o acoperire cu internet ridicată, fiind disponibil în 87% dintre gospodăriile urbane și 76% dintre cele rurale. Cu toate acestea, numai 40% dintre utilizatorii de internet îl folosesc pentru accesare website-urilor entităților culturale, 51% pentru vizionarea de produse audio-vizuale și 47% pentru lectură. Rețelele de socializare sunt folosite de mare majoritatea a utilizatorilor - 88% - însă acest procentaj nu reflectă și tipul de conținut consumat pe aceste rețele. Astfel, accesul limitat la informațiile disponibile online este determinat și de alegerea publicului de a căuta și interacționa cu aceste informații sau nu - o alegere ce este influențată fie de o lipsă de interes (aspect ce va fi acoperit în următoarele probleme expuse mai jos), fie de un nivel redus de înțelegere a felului în care mediul digital poate fi utilizat pentru consumul cultural. Conform datelor Eurostat din 2023, în România, doar 27,73% dintre români au măcar un nivel de bază de competențe digitale, cu aproape 30 de puncte procentuale mai puțin decât media europeană (55,51%). Printre aspectele acoperite de aceste competențe se numără și capacitatea de a gestiona date online și capacitatea de a comunica, abilități necesare în căutarea de informații și interacțiunea cu website-urile sau profilurile pe rețele de socializare ale entităților culturale.

Accesul poate fi limitat din cauza unor bariere financiare

Chiar dacă evenimentele sau produsele culturale sunt cunoscute, anumite categorii ale publicului nu le pot accesa din cauza unor bariere financiare. Un număr mare al evenimentelor și desfășurărilor culturale necesită plătirea unui bilet de intrare, care uneori este prea costisitor pentru anumite părți ale publicului. Datele Eurostat arată o creștere consistentă a prețurilor serviciilor și bunurilor culturale în România de-a lungul anilor, fie că este vorba de bilete de intrare în diverse locuri culturale (cinema, muzeu, teatru, concert etc.), fie de cărți.

Prețul produsului cultural în sine este amplificat și de costuri externe acestuia, necesare pentru a avea acces la el - spre exemplu, transportul sau cazarea în situații în care acesta se află într-o localitate diferită de cea a consumatorului. Întrucât evenimentele culturale sunt desfășurate preponderent în mediul urban mare, aceste costuri adiționale se manifestă în special pentru publicul din urbanul mic sau din rural - medii cu un număr ridicat de persoane cu o situație financiară precară.

Chiar și atunci când prețul activităților culturale este accesibil, poate apărea uneori o reticență în a-l plăti. Din interviurile cu experți, a reieșit că publicul are o înțelegere limitată a elementelor implicate în organizarea unui eveniment cultural, care contribuie la costul biletului. Acestea includ echipamentele necesare și transportul lor, personalul tehnic auxiliar (de exemplu, inginerii de sunet pentru un concert), spațiul de creație sau desfășurare, timpul dedicat repetițiilor și planificării, precum și diverse taxe percepute. Deoarece publicul interacționează doar cu produsul final, fără a fi conștient de efortul și costurile implicate în spatele acestuia, poate apărea o percepție greșită a valorii financiare a actului cultural. Aceasta poate duce la reticența de a plăti prețul biletului, care este adesea perceput ca fiind prea ridicat fără un motiv clar, rezultând într-un consum cultural mai scăzut. Mai multe de atât, o parte a publicului poate percepe actul cultural doar ca un hobby și nu ca o profesie în sine - lucru ce influențează reticența de a plăti, întrucât remunerarea unor produse sau activități derivate de pe urma unui hobby nu este considerată a fi justificată.

Când vine vorba de modelul de distribuție al ofertei culturale, se poate observa un tipar: o relație de tip periferie-centru, în care marea majoritate a evenimentelor sunt desfășurate în locuri centrale, iar în periferii se ajunge foarte rar. Aceasta se observă atât la nivel local (evenimente predominant în centrul orașelor mari), cât și la nivel național (evenimente predominant în mediul urban, și mult mai puțin în mediul rural).

Distribuția este reflectată și de nivelul de consum al populației urbane comparativ cu cea rurală: conform Barometrului de consum cultural 2022, procentul participanților urbani la evenimente culturale a fost mai mare decât al celor rurali, pentru toate tipurile de activități culturale (spre exemplu, 59% vizitatori urbani în muzee versus 41% rurali, 68% participanți urbani la un festival de muzică versus 32% rurali, 55% vizitatori urbani la cinematograf versus 45% rurali).

Distribuția inegală se datorează și unei infrastructuri culturale limitate în mediul rural. Un raport INCFC publicat în 2022 (pe baza unui studiu din 2019) evidențiază faptul ca „așezămintele culturale din mediul rural funcționează mai degrabă ca spații festive, decât ca spații comunitare”. Dintre așezămintele culturale existente, 68% nu au nicio bibliotecă și niciun muzeu în cadrul lor, iar 83% nu au o sală ce permite accesul la calculatoare și internet (pentru consumul de produse culturale online). Marea majoritate a evenimentelor desfășurate în aceste clădiri sunt evenimente locale (precum nunți), pe când activitățile culturale sunt mult mai rare: doar 21% au găzduit activități de expunere, 13% proiecții de filme și 45% spectacole muzicale. În lipsa activităților culturale locale, locuitorii mediului rural sunt nevoiți să călătorească în alte localități pentru a accesa evenimentele, lucru care poate fi și costisitor și incomod din punct de vedere temporal. O situație similară se remarcă și când vine vorba de distribuția evenimentelor culturale în interiorul orașelor mari: majoritatea sunt organizate în zona centrală, ceea ce limitează accesul pentru persoanele ce locuiesc în apropiere de periferia orașului (fie din lipsă de bani sau de timp).

Pe lângă suboferta din mediul rural, concentrarea predominantă a activităților în mediul urban conduce și la un fenomen paralel, evidențiat în interviurile cu experți: supraoferta în mediul urban mare, în special în București. Din cauza numărului ridicat de evenimente desfășurate și a faptului că perioada lor de activitatea depinde de ciclul finanțărilor (spre exemplu, de la instituții precum AFCN sau ARCUB) adesea există situații în care multe dintre acestea se suprapun în aceeași perioadă, în special în cea de-a doua jumătate a anului. Aceasta poate conduce la un sentiment de încărcare excesivă a pieței culturale și pentru public, căruia îi este dificil să navigheze oferta existentă și să aleagă dintre diverse evenimente paralele.

O parte mare a publicului român interacționează limitat cu produse culturale, fie că este vorba despre evenimente și activități culturale publice (ce necesită prezența fizică), fie că este vorba despre consumul de produse non-publice (desfășurate pe cont propriu, adesea online). Barometrul de consum cultural 2022 evidențiază că dintre cele șase activități culturale publice examinate (spectacol muzical clasic, spectacol de teatru, cinematograf, bibliotecă, vizită monument istoric, vizită muzeu), numai una înregistrează o participare de peste 50% măcar o dată pe an și anume vizitarea de monumente istorice sau situri arheologice (59%).

În ceea ce privește restul activităților, 30% au vizitat muzee măcar o dată în 2022, 26% au mers la cinematograf, 20% la teatru, 17% la bibliotecă și 10% la spectacole muzicale clasice. Participarea a fost influențată și de pandemia de COVID-19, întrucât restricțiile și carantinele impuse au limitat accesul la activități culturale fizice - în anumite cazuri, aceasta poate crea un sentiment de dezobișnuintă pentru consumator, care a înlocuit consumul fizic cu unul online (spre exemplu, vizionarea de filme pe platforme de streaming, în loc de în cinematograf). Dintre cele cinci tipuri de activități (teatru, cinematograf, bibliotecă, monument, muzeu), numai vizitarea de monumente istorice a înregistrat o creștere comparativ cu primul an de dinaintea pandemiei (45% în 2019 versus 59% în 2022), restul înregistrând scăderi între 8 - 11%.

Cât despre consumul de produse non-publice, se remarcă un nivel de consum mai ridicat datorită comodității crescute (întrucât nu necesită o deplasare fizică). Nivelul cel mai crescut în înregistrează ascultatul de muzică (pe platforme online, la radio sau TV): 63% ascultă muzică zilnic, 32% mai rar dar totuși măcar o dată pe an și doar 5% niciodată. Lectura și vizionarea de filme sunt și ele încă activități frecventate, deși cu o raritate mai ridicată. În cazul lecturii, citirea în format print continuă să fie mai populară decât cea în format electronic, cu 56% citind măcar o dată pe an o carte print și 32% o carte online (deși numai 13% și respectiv 5% citesc zilnic). În cazul vizionării de filme, dezvoltarea platformelor de streaming a condus la o scădere a nivelului de folosire a DVD-urilor sau CD-urilor, întrucât abonamentul online este adesea mai puțin costisitor decât achiziționarea de DVD-uri și oferă acces la mai mult conținut. Asemenea lecturii, însă, consumul adesea nu este unul zilnic, ci mai degrabă ocazional - 47% vizionează filme online măcar o dată pe an (dintre care 15% zilnic), iar 32% pe DVD sau CD (dintre care 7% zilnic). Aceste numere reflectă numai consumul legal de astfel de produse culturale - nivelul real este cel mai probabil mai ridicat, întrucât părți ale populație accesează produsele și prin platforme cu o legalitate discutabilă și care nu apar în statistici oficiale. Atractivitatea acestor platforme provine din gratuitatea lor.

Publicul are tendința de a consuma ce este mai ușor disponibil sau ce este popular într-un anumit punct în timp și mai rar caută activ produse culturale sau evenimente la care să participe. Din interviurile cu experți a reieșit și că publicul care participă la evenimente culturale este, de obicei, același, indiferent de tipul de eveniment. Compoziția acestui public se modifică rar în mod semnificativ, ceea ce sugerează că atragerea unor noi segmente de spectatori rămâne o provocare constantă.

Pe lângă barierele fizice (distanță, cost), consumul cultural public limitat este motivat și de o lipsă de interes cauzată de un număr de factori, printre care prioritizarea unor alte tipuri de activități și o înțelegere redusă a sectorului. Conform unui studiu realizat de INCFC și publicat în 2023, mai mult de 60% dintre respondenți au indicat că nu au intenția de a participa la majoritatea activităților culturale, cum ar fi teatrul, cinematograful, bibliotecile sau spectacolele, în anul următor desfășurării cercetării (septembrie 2021 - septembrie 2022). Totuși, două excepții notabile sunt vizitarea monumentelor istorice, la care 34% dintre respondenți nu aveau intenția să participe și vizitarea muzeelor unde 51% au exprimat o lipsă de interes. Numerele scad și mai mult atunci când vorbim despre concretizarea intenției și participarea efectivă. Datele din 2022 furnizate de INCFC arată că numărul persoanelor care au participat efectiv la activități culturale a fost mai mic decât numărul celor care și-au exprimat intenția de a participa cu un an înainte.

Interesul și participarea limitată la activități culturale poate fi influențată și de o percepție a acestora ca un act elitist, destinat numai persoanelor cu un anumit nivel de venit și educație, tendință evidențiată și în interviurile desfășurate cu experți. Unii oameni se tem că nu vor înțelege produsul cultural, ceea ce le diminuează dorința de a-l consuma. În plus, convențiile existente în anumite locații pentru desfășurarea activităților culturale, cum ar fi cerințele vestimentare, pot provoca sentimentul de stânjeneală sau reticență în rândul celor care nu dispun de resursele necesare pentru a le respecta, ceea ce poate duce la decizia de a nu participa.

Această percepție este influențată și de distincția făcută adesea între produsele culturale percepute ca o „artă” (spre exemplu un film independent de artă) și cele percepute ca „divertisment” (spre exemplu un film comercial la un cinematograf în mall). Din interviurile cu experți a reieșit faptul că există un sentiment de opoziție între consumatorii de „divertisment” și cei de „artă” (spre exemplu, percepția că „arta” este înțeleasă doar de elite, sau că „divertismentul” este o formă inferioară de cultură). La rândul său, percepția conduce la o reticență de a consuma produse culturale care aparțin „tipului” opus de public.

Există o înțelegere redusă a modului în care actul cultural poate fi comunicat către public, fie pentru a crește vizibilitatea sa, fie pentru a crește nivelul său de înțelegere. Deși informații privind nevoile și modelul de consum ale publicului sunt importante pentru a contura această comunicare, există cercetări limitate pe tema lor - în principal, studiile desfășurate de INCFC și date oferite de INS și de Eurostat. Ele sunt adesea desfășurate într-un mod mai general, fără a intra în foarte mare detaliu privind modelul de consum și preferințele pentru fiecare sector cultural în parte și pentru fiecare grup social. Astfel, pot apărea situații în care sunt evitate sau reduse anumite produse culturale din cauza perpetuării unor stereotipuri, fără a înțelege nuanțele din spate - spre exemplu, stereotipul că „românii nu citesc” poate conduce la o promovare mai limitată a anumitor produse literare, ceea ce le scade vizibilitatea. De asemenea, pot apărea goluri de înțelegere a nevoilor anumitor categorii de public, cu precădere a celor din grupuri minoritare, care scad nivelul de accesibilitate al produsului cultural (aspect ce va fi detaliat în următoarea secțiune).

Situația este amplificată de atenția redusă acordată intermedierii culturale în România. Acest proces implică stabilirea unei legături între produsul artistic și public prin prezentarea acestuia într-un limbaj și format care să fie înțeles și atractiv pentru public. Ideea de intermediere în cadrul procesului artistic a fost evidențiată și de INCFC printr-o colaborare cu Departamentul de Studii și Statistici Prospective (DEPS) din cadrul Ministerului Culturii din Franța, ce a condus la publicarea în 2020 a traducerii unui studiu francez (efectuat în 2011) pe tema intermedierii culturale. Deși studiul se referă în principal la intermediari economici, el reflectă o nevoie mai mare și anume o atenție ridicată pentru comunicarea actului artistic către consumator, fie că acesta este un client economic, fie un cetățean obișnuit. În prezent, această comunicare este adesea absentă sau, atunci când există, este realizată de o persoană care nu întotdeauna dispune de instrumentele și abilitățile necesare pentru a identifica cele mai eficiente modalități de comunicare și promovare.

În ciuda schimbărilor sociale și digitale, oferta culturală existentă s-a adaptat insuficient la ele și continuă să existe lipsuri atât când vine vorba de produsele culturale destinate minorităților, cât și când vine vorba de folosirea tehnologiei pentru a diversifica oferta.

Barometrul de consum cultural 2022 evidențiază o corelație între gradul de toleranță socială a unui grup minoritar (comunitatea romă, comunitatea LGBTQI+, persoane cu dizabilități, etc.) și gradul de consum cultural (fie fizic, fie online): un consum cultural mai ridicat conduce și la un nivel de toleranță mai mare. Creșterea toleranței se datorează faptului că produsele culturale dedicate anumitor grupuri minoritare pot avea și o funcție de activism, de conștientizare a publicului general asupra realităților cu care grupul se confruntă. În același timp, produsele culturale create de și pentru minorități au și rolul de a le oferi o voce, de a promova cultura proprie și de a întări sentimentul de comunitate. Cu toate acestea, în interviurile cu experți a fost evidențiat faptul că la momentul actual, în România, produsul cultural destinat minorităților este încă unul redus, insuficient sprijinit și promovat.

Lipsa este cu atât mai accentuată pentru persoanele cu dizabilități, întrucât nivelul de accesibilitate al activităților culturale și posibilitatea de a crea și promova produse culturale sunt reduse, aspecte evidențiate și de Strategia națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități „O Românie echitabilă” 2022-2027. Conform Strategiei, în 2021, numai 11% persoane cu dizabilități severe și 21% de persoane cu unele dizabilități au participat la activități culturale, comparativ cu 37% persoane fără dizabilități. Interacțiunea grupurilor minoritare cu cultura va fi explorată în mai mare detaliu în secțiile următoare.

Pe plan mai general, oferta culturală se confruntă cu limitări și când vine vorba de mediul digital în România, iar scena culturală se află doar într-un stadiu de început în ceea ce privește utilizarea tehnologiei pentru a dezvolta sectorul și a crește nivelul său de atractivitate. Spre exemplu, un studiu desfășurat de INCFC în 2022 pe tema muzeelor evidențiază potența instrumentelor de realitate virtuală și a tururilor virtuale în prezentarea exponatelor unui muzeu, dar și în sporirea curiozității potențialilor vizitatori. La momentul actual însă doar 235 de muzee au astfel de tururi (171 tururi 2D, 36 imagini panoramice, 28 tururi 3D), marea majoritate aflându-se în mediul urban mare, preponderent în capitală.

Din interviurile cu experți a reieșit și o promovare ineficientă a multor produselor culturale românești, ceea ce scade nivelul de informații disponibile pentru public și implicit nivelul de interes. Aceasta se poate datora unei lipse de fonduri pentru a crea și desfășura o campanie de promovare complexă, atât online, cât și fizic. În același timp, în cazul în care transmiterea produsului cultural către public este intermediată de un actor economic și cultural terț (spre exemplu, o editură în cazul produselor literare sau o casă de producție în cazul filmelor), sunt prioritizate fie produsele culturale străine, fie produse culturale autohtone care deja au un renume stabilit - poate fi, astfel, mai dificil de asigurat vizibilitate pentru creatorii culturali români la început de drum.

Aceleași interviuri au evidențiat și faptul că, în anumite situații, produsele culturale românești pot fi percepute ca având un nivel de interes mai redus pentru public față de cele străine, ceea ce conduce la o publicitate și o vizibilitate mai limitată pentru cele locale. Potențialul interes mai ridicat față de cultura străină poate fi influențată de o expunere mai mare la aceasta pe rețele de socializare, în special pentru populația tânără. Tinerii adesea consumă produse culturale pe care le primesc ca recomandări pe canale neoficiale (care nu sunt deținute de entitățile culturale în sine), fie de la prieteni, fie după ce află despre ele online - mediu în care se remarcă o proeminență a culturii produse (sau traduse) din limba engleză, în special prin numărul mai mare de „influenceri” care produc conținut în engleză și oferă recomandări (fie că acestea sunt celebriăți, fie creatori de conținut targetat). Această proeminență se datorează faptului că limba engleză este vorbită de un număr mare al persoanelor prezente pe rețele de socializare, indiferent de țara lor natală. Conform datelor oferite de Ethnologue în 2023, engleza este cea mai vorbită limbă global, cu peste 1.4 miliarde de persoane vorbind-o fie ca limbă natală, fie ca limbă secundară. Conținutul produs în engleză, astfel, atrage vizualizări de la mai multe tipuri de persoane, iar un număr mai mare de vizualizări conduce și la o șansă mai mare de a fi prioritizat de algoritmii de sortare. Comparativ, conținutul produs în limba română este dedicat unui public mai restrâns, fiind astfel mai dificil de a crea tracțiune și vizibilitate pentru acesta.