Eeducation for Romania / Acces la cultură

Educația culturală

Interesul pentru cultură și dorința de a consuma produse culturale se dezvoltă încă de la o vârstă fragedă și continuă să crească pe măsură ce persoana avansează în vârstă. O educație culturală timpurie este esențială pentru a întări acest interes și pentru a oferi o înțelegere mai profundă a diverselor forme de cultură și a etapelor procesului creativ.

La nivelul sistemului de învățământ preuniversitar, în afara unităților educaționale de profil artistic, educația culturală este insuficient inclusă în cadrul orelor de studiu. La nivelul curriculumului școlar obligatoriu în școala primară, gimnaziu și liceu, doar două sectoare artistice sunt reprezentate prin cursuri dedicate: muzica (Educație muzicală) și artele plastice (Educație plastică/vizuală). În afară de acestea, există anumite alte subiecte culturale adresate în cadrul unor discipline adiacente, mai precis literatura (disciplina limbă și literatură română sau maternă) și mențiuni de elemente culturale (spre exemplu, tradiții, patrimoniu, realizări culturale) în cadrul orelor de istorie, filozofie sau geografie. La nivel liceal apar diferențe și în funcție de profilul urmat, remarcându-se o prezență mai mare a subiectelor culturale (preponderent literare) în cadrul profilurilor bilingve (discipline de literatură și elemente culturale ale celei de-a doua limbi studiate) și de filologie (discipline de literatură universală).

Numărul redus de discipline obligatorii în școli dedicate sectoarelor culturale (Educație plastică/vizuală și Educație muzicală) este completat și de un timp redus dedicat fiecăreia dintre ele: o oră pe săptămână în cadrul învățământului gimnazial și o oră pe săptămână sau odată la două săptămâni în cadrul primelor două clase ale învățământului liceal (clasele IX și X, excepția reprezentând-o profilul umanist ce are ore dedicate și în clasele XI și XII). Spre exemplu, indicatorii UNESCO din 2019 menționează un procent de 14.01% de ore dedicate educației artistice în clasele a V-a și a VI-a, un număr mic comparativ cu alte domenii educaționale precum cel al științei (22%). În plus, un studiu desfășurat de Institutul de Științe ale Educației în 2016 evidențiază „poziția lor periferică” în rândul materiilor obligatorii, influențată de timpul redus dedicat, dar și de prezența limitată în cadrul examenelor de finalizare ale studiilor (Evaluarea Națională și Bacalaureatul).

Alte sectoare culturale, precum cel al teatrului sau filmului, lipsesc din curricula generală obligatorie și cel mult se regăsesc în cadrul unor discipline opționale, activități extracurriculare sau cluburi ale elevilor. O metodă principală de integrare a elementelor culturale în oferta educațională o reprezintă programele de tip curriculum la decizia școlii (CDS) și anume propuneri de discipline opționale, aprobate de Ministerul Educației, pe care fiecare unitate școlară în parte poate alege să le includă în oferta proprie. Conform programelor școlare pentru gimnaziu și învățământ liceal aprobate în 2023 există patru CDS-uri cu adiacență culturală propuse la nivel gimnazial (Teatrul și noi, Cultură și tradiții aromâne, Expresii latine: Mituri și legende greco-romane și Lectura și abilitățile de viață) și nouă CDS-uri cu adiacență culturală propuse la nivel liceal (Educație pentru drepturile de proprietate intelectuală, Români care au marcat cultura și civilizația lumii, Lectura și abilitățile de viață, etc.). Deși aceste discipline există sub formă de propuneri, nu există nicio garanție că școlile vor alege să le implementeze și integreze în mod consistent în oferta educațională. Alegerea poate fi motivată prin diverși factori, de la resursele disponibile (umane, materiale), la percepția avută asupra lor. În plus, studiul desfășurat de Institutul de Științe ale Educației în 2016 evidențiază lipsa unei baze de date centralizate, „complete și accesibile” care să permită analiza nivelului de aplicare și eficiență al programelor de tip CDS. În ciuda timpului trecut de la efectuarea studiului, o astfel de bază de date nu există în 2024, ceea ce face dificilă evaluarea acestor discipline opționale.

În afara disciplinelor educaționale propriu-zise, integrarea culturii în cadrul ofertei educaționale poate fi făcută și prin programe extracurriculare, organizate fie de profesori și școală pe cont propriu, fie în colaborare cu alte entități culturale (instituții culturale, artiști, ONG-uri culturale, etc.). La nivel național, singurul astfel de program obligatoriu este „Școala Altfel”, o săptămână dedicată unor activități extracuriculare organizate la nivelul fiecărei școli în parte prin care elevii și profesori vor putea explora teme de interes și diverse tipuri de competențe. Conform regulamentului de organizare al acestui program, printre activitățile desfășurate sunt încurajate și activități culturale, precum vizionarea de filme cu caracter educativ sau de explorare a proiectelor culturale ce sprijină schimbări sociale. În acest context, școlile pot coopera și cu diverse entități culturale din afara sistemului educațional, pentru a organiza activități împreună. Școala Altfel, însă, este organizată doar odată pe an și poate fi dificil de asigurat participarea elevilor în activitățile desfășurate, fiind uneori percepută mai degrabă ca o săptămâna de vacanță adițională decât ca o săptămâna școlară diferit structurată.

În afară Școlii Altfel, activități extracurriculare de educație culturală mai sunt organizate în școli de entități culturale externe (de la instituții publice la ONG-uri). Aceste inițiative sunt adesea însă punctuale, organizate într-un număr limitat de școli, pentru o perioadă de timp specifică și fără caracter recurent (de exemplu, Asociaţia MetruCub, „Susține cultura în educație”, 2016).

Situația se datorează resurselor limitate dedicate proiectelor de educație culturală în mod specific, lipsă evidențiată și în interviurile desfășurate cu experți. Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) include printre ariile sale tematice de finanțare și aria Educației prin Cultură. În prima sesiune de finanțare din 2024 pe această tema, 30 de proiecte au obținut finanțare, suma maximă alocată unui proiect fiind de 150.000 lei - marea majoritate a lor fiind dezvoltate ca intervenții punctuale, pentru un număr de localități specifice, operatorii culturali neavând posibilitatea de a le dezvolta la nivel național. Pentru școlile din mediul rural și mediul urban mic, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) menționează și implementarea unui „program-pilot pentru finanțarea proiectelor de educație culturală”. Conform AFCN, 77 de proiecte propuse de 77 de unități de învățământ din localități diferite au primit finanțarea, în urma lansării apelului în 2022.

Programa școlară obligatorie pentru disciplinele culturale nu include adesea subiecte și produse culturale contemporane, în special în cadrul studiilor literare din orele de limbă și literatură română. Studiul desfășurat de Institutul de Științe ale Educației în 2016 evidențiază o anumită „temere (în cadrul școlilor ) de a se angaja în acțiuni care nu au ca punct de plecare valori artistice consacrate” când vine vorba de predarea culturală, cauzată probabil și de o actualizare limitată a programei școlare de-a lungul anilor.

În cazul elementelor de literatură română, temerea este completată și alimentată și de presiunea individuală asupra profesorilor de a preda materia inclusă în programa bacalaureatului, venită atât din partea părinților, cât și a unităților școlare, aspect evidențiat în interviurile cu experți. Conform Ministerului Educației, programa de Bacalaureat pentru anul 2024 este aceeași cu cea aprobată în 2013, ce include curente și dezvoltări culturale numai până în perioada postbelică și nu include niciun autor contemporan printre autorii canonici. Timpul dedicat predării materiei din programa de examen oferă profesorilor de română o flexibilitate limitată în felul în care își structurează orele și subiectele pe care le abordează. În același timp, elevii sunt obligați să citească și învețe numai opere literare cu care simt un nivel personal limitat de conexiune temporală, ceea ce poate crea o reticență pe termen lung atât față de literatura română (pe care nu o cunosc în afara autorilor „clasici”), cât și față de citit în general.