Ministerul Culturii este autoritatea care asigură reglementarea și cadrul normativ specific domeniului cultural, în materie de artă, cultură și patrimoniu. În același timp, Ministerul Culturii asigură și reprezentarea culturală internațională a Statului român.

Ministerul Culturii este responsabil de protejarea patrimoniului cultural (material și imaterial), de creația contemporană, dar și de susținerea și promovarea culturii minorităților naționale și a multiculturalismului. Ministerul Culturii este obligat prin Constituția României să creeze cadrul specific necesar pentru educația culturală și să asigure accesul la cultură. Totodată, Ministerul Culturii urmărește menținerea și dezvoltarea culturii a minorităților prin activitatea Compartimentului Minorităților Naționale.

În exercitarea rolului său, Ministerul Culturii îndeplinește atribuții specifice printre care se numără: coordonează activitatea institutelor culturale ale României din străinătate (activitate realizată în parteneriat cu Ministerul Afacerilor de Externe, Institutul Cultural Român, Academia Română și alte instituții); avizează numirile și eliberările din funcție ale personalului diplomatic cu atribuții în domeniul culturii; elaborează și implementează norme, regulamente și metodologii pentru domeniul patrimoniului cultural național; coordonează activitatea de atestare a artiștilor liber-profesioniști, a traducătorilor, precum și atestarea sau avizarea în domeniul impresariatului artistic și multe altele.

Ca structură, Ministerul Culturii coordonează și alte instituții de control, de verificare, de protejare a culturii, a drepturilor de autor, sau de valorificare, protejare, arhivare a produselor culturale. De asemenea, multe dintre instituțiile culturale din domeniul muzeal, al teatrului, dar și altele, sunt fie deținute de Minister, fie coordonate sau avizate de acesta. În prezent, conform datelor oferite de către Ministerul Culturii, acesta are în subordine 90 de instituții publice de cultură, dintre care 42 sunt direcțiile județene pentru cultură. Tot sub incidența Ministerului intră și instituții precum Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Institutul Național al Patrimoniului (INP), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), printre altele. Organigrama Ministerului poate suferi modificări în timp din cauza posibilelor descentralizări, comasări, desființări sau apariția de noi instituții.

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) este una dintre instituțiile publice principale active în domeniul culturii în România, care acționează ca o sursă de cercetare și informare asupra sectorului cultural românesc, contribuind la formarea profesioniștilor activi în acest domeniu.

Aflat în subordinea Ministerului Culturii, INCFC a fost înființat în 2013 și este activ din 2014, conform Ordonanței de urgență nr. 72 din 26 iunie 2013 privind reorganizarea unor instituţii publice aflate în subordinea Ministerului Culturii și a Hotărârii de guvern nr. 1069 din 11 decembrie 2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (cu amendamentele ulterioare).

Printre activitățile sale principale se află cercetarea și publicarea a diverse studii sau statistici privind domeniul culturii românești, precum și efectuarea de analize ale politicilor și programelor culturale existente, cu scopul de a sprijinii autoritățile publice și organizațiile ce operează în acest domeniu. Dintre acestea, se remarcă Barometrul de consum cultural (o cercetare anuală care evidențiază modelele de consum cultural ale românilor), precum și diverse alte publicații, printre care Atlasul Culturii și Cartea albă pentru activarea potențialului economic al sectoarelor culturale și creative din România. Toate datele și publicațiile INCFC sunt disponibile online, pe culturadata.ro în format scris, cât și în format vizual (grafice, hărți, tabele, etc.) pe platforma Culturadata Interactiv.

Pe lângă activitățile de cercetare, INCFC derulează și programe de training și pregătire profesională pentru specialiștii din domeniul culturii. Printre aceștia se numără membri ai instituțiilor publice aferente domeniului, dar și persoane fizice și organizații active în domeniu. INCFC oferă peste 20 de cursuri, în urma cărora participantul poate primi calificări atestate în diverse meserii, precum Manager Cultural, Curator, Bibliotecar, etc.

INCFC contribuie la dezvoltarea sectorului cultural românesc și prin proiecte desfășurate atât național, cât și internațional, printre care alcătuirea indicatorilor UNESCO - Indicatorii Cultura 2030 (alături de Ministerul Culturii și alți parteneri, cu scopul de a evalua contribuția culturală în cadrul obiectivelor și țintelor de dezvoltare durabilă) și proiectul Viziune Strategică și Coerentă pentru Sectorul Cultural (alături de Ministerul Culturii, ce are ca scop elaborarea Strategiei sectoriale în domeniul culturii pentru 2023-2030). INCFC organizează și o serie de evenimente pentru atragerea comunității culturale, printre care lansări fizice ale publicațiilor sale și Conferința Națională a Managerilor Culturali (anual, din 2014).

Institutul Cultural Român (ICR) este una dintre instituțiile publice principale active în domeniul cultural în România, având ca scop promovarea culturii și civilizației românești în special la nivel internațional, dar și la nivel național.

Înființat în 2003, ICR este o instituție autonomă aflată sub control parlamentar, ale cărei activități sunt ghidate de trei documente strategice principale: Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului Cultural Român 2022 și Strategia Institutului Cultural Român 2022-2026. În afara țării, ICR este reprezentat prin 18 institute culturale românești, prezente în 17 țări și pe trei continente (Asia, Europa, America), aflate în subordinea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe.

Activitatea dominantă a ICR este organizarea și participarea la evenimente și proiecte pentru a evidenția contribuția și perspectiva românească asupra diverselor domenii culturale și creative, de la arte vizuale și literatură, la patrimoniu, știință și tineret. Acestea sunt coordonate în principal prin intermediul celor 18 institute culturale, și pot avea diverse forme: expoziții, festivaluri, conferințe, concerte, târguri, etc. ICR fie stă la baza organizării evenimentului în sine, fie sprijină participarea artiștilor și creatorilor români în cadrul său. Conform Raportului de Activitate pe 2022, 723 de astfel de proiecte au fost desfășurate de-a lungul anului.

Pe lângă acestea, ICR oferă și două tipuri de programe de finanțare în domeniul cultural. Pe de o parte, prin programul Cantemir 2023, ICR oferă finanțare nerambursabilă pentru proiecte creative sau culturale derulate în străinătate, cu o valoare maximă de 100.000 lei/proiect (și un buget total de 2.400.000 lei pentru 2023). Pe de altă parte, ICR oferă și burse și rezidențe pentru cercetare, documentare și pregătire specializată a profesioniștilor activi în domeniul cultural (cercetători, artiști, jurnaliști culturali, traducători). La momentul actual, două astfel de burse sunt disponibile pentru 2024 - bursele „Constantin Brâncușiˮ pentru artiști plastici/vizuali și bursele „George Enescu“ pentru muzicieni.

ICR dispune și de o editură proprie, prin care publică texte relevante pentru „domeniile literaturii, artei plastice şi ştiinţei”: texte noi, realizate în colaborare cu diverse instituții specializate, dar și traduceri și compilări ale unor lucrări și documente deja existente. Prin intermediul Centrului Național al Cărții, ICR asigură traducerea literaturii românești, dar și promovarea acesteia prin prezența în cadrul târgurilor de carte, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. De asemenea, ICR oferă și o serie de cursuri de limbă română, destinate predominant străinilor și tinerilor, organizate sub diverse formate: online/fizic, în grup/individuale, ateliere de conversație, o școală de vară, etc.

Primăriile, alături de Consiliile Locale și Consiliile Județene, dezvoltă de multe ori propriile strategii culturale, adaptate nevoilor și așteptărilor locale. Acestea pot avea propriile instituții înființate, case de cultură, teatre, centre multifuncționale, centre de tineret sau de seniori, muzee, etc. De asemenea, acestea pot finanța funcționarea sau asigura găzduirea unor instituții care se află într-o rețea națională, pot hotărî conducerea acestora și pot asigura mecanisme de verificare și control.

Diferențele majore în domeniul local apar între urban, urbanul mic și rural. Majoritatea instituțiilor de cultură, inițiativelor culturale alternative, creatorilor, specialiștilor, lucrătorilor culturali se află în marile centre urbane universitare. Numărul acestora scade, dar rămâne consistent în municipiile reședință de județ și devine aproape inexistent în rural.

Conform Strategiei sectoriale în domeniul culturii 2023-2030 intenția de a transfera la nivelul județelor competențe privind implementarea politicilor național și a reglementărilor în domeniul culturii datează din 2017, însă necesită ajustări ale cadrului normativ.

Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) este una dintre instituțiile publice principale active în domeniul cultural în România, având ca scop gestionarea Fondului Cultural Național prin finanțarea diverselor proiecte culturale și creative românești.

AFCN se află în subordinea Ministerului Culturii și a fost înființată în 2005, iar activitatea sa este reglementată prin diverse documente strategice și acte normative, dintre care se remarcă Hotărârea nr. 802 din 14 iulie 2005 privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Fondului Cultural Naţional și Planul Național de Redresare și Reziliență (Componenta 11 - Turism și cultură), precum și trei acte normative care stabilesc felul în care sunt gestionate sumele Fondului și prin care sunt selectate proiectele. AFCN este condus de un director numit de către Ministrul Culturii și ajutat de un consiliu alcătuit din 11 membri: doi din Ministerul Culturii, unul din ICR, unul din Consiliul Minorităților Naționale și șapte numiți pe baza unor recomandări ale organizațiilor neguvernamentale culturale și creative.

Scopul principal al AFCN este derularea concursurilor pentru distribuirea Fondului Cultural Național, acestea fiind organizate în trei sesiuni anuale: prima sesiune (dedicată proiectelor sau programelor culturale), care începe pe data de 1 septembrie a anului precedent celui pentru care se obține finanțarea; a doua sesiune (dedicată proiectelor culturale), care începe pe data de 1 martie a anului pentru care se obține finanțarea; și a treia sesiune (dedicată proiectelor editoriale), care începe pe data de 2 mai a anului pentru care se obține finanțare.

O sesiune durează aproximativ trei luni: lansarea apelului, 30 de zile pentru încărcarea cererilor pe platforma AFCN, evaluarea cererilor și afișarea rezultatelor, contestațiile, rezultate finale și semnarea contractelor. Ca referință a activității sale anuale, spre exemplu, în 2023, AFCN a acceptat finanțarea a 235 de proiecte/programe culturale în prima sesiune (care a început pe 1 septembrie 2022), 131 de proiecte culturale în a doua sesiune (care a început pe 1 martie 2023) și 60 de proiecte editoriale în a treia sesiune (care a început pe 2 mai 2023). AFCN oferă și un Buletin Informativ online, distribuit săptămânal (joi-miercuri), în care listează proiectele care au loc în acea săptămână și care au fost co-finanțate de către AFCN.

Centrul Național al Cinematografiei (CNC) este un organ de „specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei”, având ca scop promovarea și reglementarea industriei, culturii și educației cinematografice în România, precum și susținerea ei financiară.

Aflat în subordinea Ministerului Culturii, activitatea CNC este reglementată prin trei acte normative principale, mai precis Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, Legea nr. 328/2006 prin care Ordonanța este aprobată și Hotărârea Guvernului nr. 1064/2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Centrului Naţional al Cinematografiei (cu amendamentele ulterioare). CNC este condus de un director general numit de Ministrul Culturii și ajutat de un consiliu de administrație alcătuit din 6 membri (fără director): cinci membri numiți la propunerea asociațiilor/uniunilor din industria filmului și un membru numit la propunerea Ministerului Culturii.

Printre activitățile CNC-ului se numără reglementarea Fondului Cinematografic, pentru a susține proiectele și evenimentele cinematografice (producții de film, festivaluri de film, cultură sau educație cinematografică, etc.). Acest Fond este alcătuit din diverse contribuții încasate de pe urma unor activități comerciale care implică materiale video (spre exemplu, vânzarea de filme, contracte de publicitate TV, descărcarea de filme, abonamente pe platforme de streaming): un anumit procentaj al sumelor încasate sau percepute pentru aceste activități (de obicei, între 3-4%) este colectat de către Fond.

În 2022, o sesiune de concurs organizată de CNC pentru proiecte cinematografice (producție de filme) a rezultat în finanțarea a 64 de proiecte. Pentru alte activități aferente industriei filmului (festivaluri, programe educaționale, etc.), două sesiuni de finanțare au fost derulate de către CNC - martie-iunie 2022 și septembrie-noiembrie 2022 - și au rezultat în finanțarea a 80 de proiecte.

CNC administrează, de asemenea, Registrul cinematografiei, prin care este creat un catalog al filmelor care se difuzează în România (comerciale, de artă, și parte a patrimoniului român), al agenților economici activi în industria filmelor (de la producție la distribuție de filme sau producători de instrumente necesare în crearea de produse video) și al sălilor de cinematograf din România (atât lanțuri de cinematografe, cât și săli individuale de cinema). CNC contribuie și la promovarea internațională a cinematografiei românești, prin sprijinirea participanților sau standurilor românești la târguri și festivaluri de film.

Centrul Național al Dansului București (CNDB) este o instituție publică națională de spectacole, având ca scop sprijinirea dansului contemporan și culturii coregrafice românești, atât prin găzduirea de spectacole, cât și prin organizarea lor.

Aflat în subordinea Ministerului Culturii, CNDB a fost înființat în 2004, iar activitatea sa este determinată de o serie de acte normative, printre care Hotărârea nr. 530 din 9 iunie 2005 privind stabilirea unor măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional al Dansului Bucureşti și Proiectul de Management al Centrului Național al Dansului București 2022-2027. Sediul CNDB urmează să fie reprezentat de Sala Omnia (București), odată ce remodelarea acesteia este finalizată.

CNDB are trei arii principale de activitate menite să sprijine cultura coregrafică românească: producția și difuzarea de spectacole, Mediateca și Arhiva pentru accesul publicului, și educația și formarea publicului și artiștilor. În ceea ce privește organizarea spectacolelor, artiștii implicați nu se află în structura CNDB propriu-zisă, ci sunt colaboratori externi. Aceste colaborări organizate de CNDB pot fi cu artiști individuali, dar și cu diverse structuri sau organizații colective active pe scena dansului românesc, de la teatre și rețele de artiști, la universități de profil.

În 2022, proiectele dezvoltate în perioada ianuarie-iunie au beneficiat de colaborarea cu 18 parteneri internaționali și 15 parteneri naționali. Aceste proiecte variază de la festivaluri și spectacole de amploare mai ridicată, la întâlniri și discuții cu profesioniști din domeniu. Printre acestea, se remarcă în 2022 festivalul CNDB (6 mai-18 iunie), organizat după 3 ani de pauză impusă de pandemia de COVID-19 sub numele Iridescent - Festival internațional de dans contemporan și alte reconfigurări ale sensibilului. În cadrul său, au fost organizate diverse tipuri de activități, precum 10 producții coregrafice, conferințe, ateliere, concerte, etc.

A doua arie de activitate - Mediateca și Arhiva - constă în două instrumente de informare și educare în domeniul dansului și coregrafiei, disponibile atât pentru publicul general, cât și pentru profesioniști. Mediateca este o platformă online, disponibilă pe website-ul CNDB, alcătuită dintr-o colecție de cărți, reviste și materiale video pe teme relevante pentru cultura coregrafică, de la istoria acesteia, până la diverse producții. Arhiva CNDB constă într-o sursă centralizată unde pot fi accesate activitățile trecute ale organizației, sub forma a peste 50.000 de imagini, peste 500 de materiale video și peste 600 de afișe și materiale promoționale.

Scopul educativ al acestor instrumente este continuat și de a treia arie de activitate CNDB, și anume cea de educație și formare. Din 2018, CNDB organizează anual o Școală performativă pentru copii, alcătuită dintr-o serie de cursuri destinate copiilor între 6 și 14 ani: de la dans contemporan, la creație coregrafică și teatru. Pentru profesioniști la început de drum, CNDB colaborează cu organizațiile Brain Store Project Foundation (Sofia) și Stanica – Service for Contemporary Dance (Belgrad) pentru a organiza Academia de Dans și Performance, care, în momentul actual, se află la a doua ediție. Aceasta durează un an și cuprinde cursuri, workshop-uri și mentorat individual. În afara acestor proiecte de lungă durată, CNDB organizează și diverse cursuri și ateliere mai scurte, precum workshop-uri sau conferințe cu experți în domeniu.

Muzeele și galeriile de stat reprezintă instituțiile publice aflate în subordinea autorităților publice, cu precădere Ministerul Culturii, având ca scop colecționarea și expunerea de bunuri culturale sau naturale.

Activitățile acestora sunt reglementate în principal prin Legea nr. 311 din 3 iulie 2003 a muzeelor și a colecțiilor publice și sunt finanțate atât prin venituri proprii (tarife de intrare, donații, etc.), cât și prin subvenții de la bugetul de stat sau local (în funcție de aria de interes a muzeului sau galeriei). Conform date INCFC, în 2020, România dispunea de 346 de muzee și galerii publice deținute de stat, alături de 314 filiale ale acestor muzee sau galerii. În total, în acel an publicul român a avut acces la 33.435.304 de bunuri culturale sau naturale, sub forma a 1.566 expoziții permanente și 2.052 expoziții temporare.

Muzeele și galeriile de stat acoperă un număr de domenii culturale sau naturale, de la artă și istorie, la știință și natură. Printre cele mai cunoscute muzee și galerii de stat românești se numără Muzeul Național Brukenthal (Sibiu), Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (București), Muzeul Național de Artă al României (București), Complexul Naţional Muzeal „ASTRA" (Sibiu) și Muzeul Naţional Peleş (Sinaia).

Teatrele de stat reprezintă instituțiile culturale publice aflate în subordinea autorităților publice, cu precădere Ministerul Culturii, ce au ca scop transmiterea unor spectacole dramatice și producții artistice către publicul general.

Activitățile acestora sunt reglementate în principal prin Ordonanța nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, iar sursele de finanțare sunt atât veniturile proprii (tarife de intrare, donații, etc.), cât și subvenții din bugetul de stat sau local.

Conform datelor INCFC, în 2018, existau 57 de teatre dramatice de stat (cu 6 filiale adiționale), 13 teatre de păpuși și marionete de stat (cu 12 filiale adiționale) și 5 teatre muzicale, de estradă sau de operetă. Printre cele mai cunoscute teatre de stat se numără Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” (București), Teatrul Bulandra (București), Teatrul Național „Vasile Alecsandri” (Iași) și Teatrul Odeon (București).

Cinematografele de stat reprezintă unitățile culturale aflate în subordinea autorităților statului, având ca scop proiectarea publică de filme și materiale video.

Cinematografele de stat se aflau inițial în subordinea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „România-Film” (RADEF „Romania Film”) - o companie de stat, sub autoritatea Ministerului Culturii, care, în 1990, deținea câteva sute de săli de cinema.

De-a lungul anilor, însă, multe dintre acestea au fost vândute, închise, retrocedate sau transferate în subordinea autorităților locale. În prezent, RADEF se află în stare de insolvență din 2018 și doar șase cinematografe de stat sunt funcționale: cinema Dacia (Piatra Neamț), cinema Europa (București), cinema Florin Piersic (Cluj Napoca), cinema Patria (Craiova), cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu) și cinema Arta (Sibiu).

Pe lângă acestea, conform datelor INCFC, în 2023, în sectorul public, mai existau doar 12 cinematografe aflate în subordinea unor alte instituții culturale (spre exemplu, case de cultură sau direcții de cultură) și 7 cinematografe care sunt gestionate de administrații locale.

Bibliotecile sunt instituții aflate în subordinea autorităților publice locale, dar și centrale, a universităților, sau asociate unor alte instituții cu activitate specifică.

Deși își păstrează caracteristica principală de a fi locuri unde oamenii pot împrumuta cărți fizice, strategia bibliotecilor de foarte mulți ani, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, este de a transforma aceste locuri în spații comunitare, unde oamenii să poată beneficia de: acces la internet, la arhive online, la cursuri online sau fizice, dar și să rămână un spațiu public sigur și accesibil, nediscriminatoriu pentru comunitate.

Cea mai mare problemă pe care o au bibliotecile este lipsa fondului de carte actualizat, ceea ce din start le face să-și piardă relevanța concretă și le expune la dispariția propriu-zisă, în special în mediul rural.

Conform datelor INSSE din iunie 2023, în anul 2022, au funcționat 8,372 de biblioteci pe teritoriul țării. Alte surse estimează că, în ultimele trei decenii, România a pierdut peste 8,000 de biblioteci.

Un exemplu de bune practici îl reprezintă Harta Bibliotecilor de Cartier (HBC), un amplu proiect de cercetare inițiat în 2020, având scopul de a evidenția bibliotecile de cartier pe harta comunităților din București. HBC a fost lansat în cadrul doctoratului susținut de Alex Axinte (arhitect) la Sheffield School of Architecture (SSoA), Universitatea din Sheffield.

INP este o instituție publică de importanță națională aflată în subordinea Ministerului Culturii. Institutul Național al Patrimoniului este responsabil de gestionarea Programului Național de Restaurare (PNR), acesta fiind principalul instrument de finanțare a monumentelor istorice aflate în proprietatea statului, a UAT-urilor și a cultelor religioase. Fondurile pentru PNR sunt alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii.

Conform Hotărârii nr. 593 din 08.06.2011 privind organizarea și funcționarea INP, institutul are o multitudine de atribuții, printre care: administrează - în numele Ministerului Culturii și Patrimoniului Național - monumentele istorice intrate cu orice titlu în proprietatea statului (altele decât cele administrate de alte instituții publice); propune Ministerului Culturii și Patrimoniului Național inițierea de acte normative în domeniul protejării monumentelor istorice; realizează și pune în valoare - în interes public - baze naționale de date pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial și resursele informaționale asociate, elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse a fi incluse în lista patrimoniului mondial, etc.

Mediul academic contribuie la dezvoltarea sectorului cultural din România prin pregătirea tinerilor profesioniști și furnizarea cunoștințelor, instrumentelor și sprijinului necesar pentru evoluția lor profesională. Acest rol este îndeplinit de instituții de învățământ, atât la nivel liceal, cât și universitar.

În ceea ce privește învățământul preuniversitar, conform date INS din 2022, în România există 46 de licee cu profil artistic și anume licee ale căror cursuri și materie sunt organizate în jurul unui domeniu artistic, fie că acesta este de arte plastice sau vizuale, de dans, de muzică, de arhitectură sau de arte dramatice. Printre acestea se numără Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza" (București), Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” (Cluj-Napoca), Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” (București) și Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” (București). În plus, multe dintre liceele și colegiile generaliste din România oferă și profilul uman, specializarea filologie, în cadrul cărora este pus accentul pe studii de limbă și literare.

La nivelul învățământului universitar, conform listei oferite de Ministerul Educației cu privire la instituțiile de învățământ superior existente în 2023, în România există 8 universități dedicate exclusiv profilului artistic: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (București), Universitatea Națională de Muzică (București), Universitatea Națională de Arte (București), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (București), Academia de Muzică „Gheorghe Dima” (Cluj-Napoca), Universitatea de Artă și Design (Cluj-Napoca), Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (Iași) și Universitatea de Arte (Târgu Mureș). Pe lângă universitățile specializate, facultăți cu profil artistic se regăsesc și în cadrul universităților generaliste sau tehnice, cu precădere facultăți de litere sau de arte vizuale.

Câteva exemple de astfel de facultăți sunt Facultatea de Litere și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, Facultatea de Litere și Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca) și Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” și Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (Iași).

Casele și căminele culturale sunt instituții publice aflate în subordinea administrațiilor publice centrale sau locale, având ca scop dezvoltarea unui spațiu în care pot fi desfășurate activități culturale sau educative dedicate comunităților din care fac parte, precum și promovarea culturii românești.

Căminele culturale se găsesc preponderent în mediul rural, iar casele de cultură în mediul urban. Ambele fac parte din categoria mai largă a „așezămintelor culturale,” reglementate prin Ordonanța de Urgență nr. 118 din 21 decembrie 2006, care stabilește înființarea, organizarea și desfășurarea activităților acestor instituții.

Cercetările desfășurate de INCFC, atât pe tema caselor de cultură, cât și pe cea a căminelor culturale, evidențiază absența unor date centralizate care să reflecte numărul acestora în România, fiind în schimb asimilate altor tipuri de instituții culturale (de spectacol, muzee, biblioteci, etc.) „în funcție de tipul de activitate declarat”.

Operele și filarmonicile de stat reprezintă instituțiile culturale publice aflate în subordinea autorităților publice, cu precădere Ministerul Culturii, ce au ca scop transmiterea unor spectacole artistice muzicale și concerte către publicul general.

Activitățile acestora sunt reglementate în principal prin Ordonanța nr. 21 din 31 ianuarie 2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, iar sursele de finanțare sunt atât veniturile proprii (tarife de intrare, donații, etc.), cât și subvenții din bugetul de stat sau local.

Conform datelor INCFC, în 2018, existau 9 opere de stat și 17 filarmonici. Printre acestea se numără Opera Națională București, Filarmonica „George Enescu” (București), Opera Națională Română Iași, Filarmonica de Stat Transilvania și Opera Națională Română Timișoara.

Cultura este unul dintre pilonii care stau la baza Uniunii Europene, motivație regăsită și în Tratatul Uniunii Europene, inspirat „din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei". În același Tratat sunt menționate ca obiective ale UE respectarea, asigurarea și punerea în valoare a bogatei diversități culturale regăsite în blocul european.

Comisia Europeană, Consiliului Uniunii Europene și Parlamentul European susțin, prin diferite roluri și programe, dezvoltarea domeniului cultural, pe plan internațional. Cu toate acestea, este responsabilitatea fiecărui stat membru UE să-și dezvolte propriile politici culturale, rolul instituțiilor europene fiind unul de adresare a provocărilor comune.

Dintre acestea, Comisia Europeană (CE) are cele mai multe inițiative și responsabilități în domeniul culturii, fiind și instituția Uniunii Europene care elaborează în mod activ agenda UE, gestionează bugetul UE, e responsabilă cu întocmirea propunerilor legislative și asigură - alături de Curtea de Justiție - respectarea legislației europene, reprezintă Uniunea peste hotare alături de serviciul diplomatic al UE - Serviciul European de Acțiune Externă - și e responsabilă de respectarea tratatelor și gestionarea activității curente a UE.

Atribuțiile CE cu privire la domeniul cultural sunt împărțite în câteva Directorate Generale: cel al Educației, Tineretului, Sportului și Culturii (DG EAC); cel al Rețelelor de Comunicare, Conținut și Tehnologie (DG CONNECT); cel al Pieței Internet, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri (DG GROW); și cel al Cercetării și Inovării (DG RTD). Aspectele legate de cultură sunt, de asemenea, abordate în alte câteva politici și programe gestionate de alte servicii ale Comisiei, cum ar fi ocuparea forței de muncă sau dezvoltarea locală și regională.

Uniunea Europeană dorește să asigure prin programul „Europa Creativă” 2021-2027 un acces mai larg al artiștilor și profesioniștilor din sectoarele culturale și creative la granturile de mobilitate acordate de Uniunea Europeană în cadrul acestui program și să promoveze o abordare strategică la nivelul UE a multilingvismului în mediul digital. Europa Creativă oferă finanțare și sprijin pentru diverse proiecte culturale și creative, inclusiv pentru film, muzică, literatură și multe altele. Bugetul programului pentru 2021-2027 se ridică la 2,44 miliarde de euro. Principalele obiective ale Europei Creative sunt: să protejeze, să dezvolte și să promoveze diversitatea și patrimoniul cultural și lingvistic european; să crească competitivitatea și potențialul economic al sectoarelor culturale și creative, în special al sectorului audiovizualului. Europa Creativă este împărțită în trei ramuri: culturală, media și intersectorial. Acest program este realizat cu sprijinul Consiliului European.

Direcția culturală a Uniunii Europene este dată și de Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, în care cultura este privită ca un posibil catalist al unor noi soluții în domenii precum turismul, al promovării unei cetățenii globale, a dezastrelor climatice, cât și ca un instrument de comunicare și educare.

Consiliul Europei este o organizație internațională interguvernamentală dedicată promovării drepturilor omului, democrației și statului de drept în Europa.

Înființat în 1949, Consiliul Europei are 46 de state membre, printre care și România (din 1993). La baza activității Consiliului Europei se află Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărei respectare este vegheată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Parte a activităților Consiliului European sunt dedicate culturii și patrimoniului cultural, recunoscut ca un sector esențial în dezvoltarea democrației și a drepturilor omului.

Scopul este acela de a promova politici culturale transparente și accesibile, precum și dialog intercultural între statele membre. Standardele dezvoltate de Consiliul European în sprijinirea diversității culturale sunt evidențiate printr-o serie de convenții, printre care se remarcă Convenția Europeană Culturală (1954), Convenția privind Valoarea Patrimoniului Cultural pentru Societate (2005), precum și Convenția pentru protejarea Patrimoniului Arhitectural al Europei (1992).

Pe lângă cadrul legal, Consiliul Europei coordonează și o serie de programe și activități cu scopul de a ajuta și evidenția cultura europeană, precum programul Rutelor Culturale (lansat în 1987, pentru a stabili rute în cadrul statelor europene care accentuează patrimoniul cultural comun), sistemul HEREIN (o rețea dedicată colectării de date privind patrimoniul) și fondul Eurimages (înființat în 1989, cu 38 de membri care primesc sprijin financiar pentru a promova industria audiovizuală). România este inclusă pe 10 rute culturale (precum Ruta Iter Vitis, Transromanica și Ruta Cafenelelor Istorice) și este membră a fondului Eurimages din 1998.

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) este agenția specializată ONU ce are ca scop promovarea cooperării internaționale în ariile educației, științelor, culturii, comunicării și informației.

Înființată în 1945, UNESCO are 194 state membre și 12 membri asociați, printre care se numără și România (din 1956). UNESCO acoperă 6 sectoare de expertiză, și anume educația, științele naturale, știința oceanelor, științele sociale și umaniste, cultură și comunicare și informații.

În domeniul cultural, UNESCO desfășoară activități de educare, de cercetare și de promovare a patrimoniului țărilor membre, printre care se remarcă lista Patrimoniului Mondial UNESCO (cu scopul de a recunoaște și proteja locuri și obiecte cu o importanță culturală sau naturală deosebită), lista Patrimoniului Cultural Intangibil (cu scopul de a proteja și promova tradiții și expresii culturale, precum meșteșuguri tradiționale, obiceiuri, etc.), dar și Rețeaua de Orașe Creative (cu scopul de a sprijini cooperarea între diverse orașe globale care îmbină dezvoltarea urbană cu strategia creativă).

La nivelul României, UNESCO a identificat 9 spații incluse în patrimoniul mondial și 9 elemente incluse în patrimoniul cultural intangibil, iar un oraș românesc a fost inclus în rețeaua de Orașe Creative în 2021: Cluj-Napoca, denumit Oraș Creativ al Filmului pentru sectorul audiovizual.

Centrul Internațional pentru Studiul Conservării și Restaurării Bunurilor Culturale (ICCROM) este o organizație interguvernamentală care promovează conservarea tuturor formelor de patrimoniu cultural. Acesta a fost creat la Roma în 1959, în urma unei propuneri din 1956, adoptată în cadrul celei de-a 9-a Conferințe Generale UNESCO.

Obiectivul organizației a fost să studieze și să îmbunătățească metodele de restaurare după distrugerile pe scară largă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

De-a lungul anilor, ICCROM a promovat o abordare interdisciplinară a conservării, implicând diverși experți. Mandatul său de a asista statele membre în ceea ce privește gestionarea durabilă a patrimoniului rămâne la fel de vital și în prezent ca la înființarea sa. România este membră ICCROM din 1960.

ICCROM funcționează în spiritul Declarației Universale a UNESCO din 2001 privind diversitatea culturală, care afirmă că "respectul pentru diversitatea culturilor, toleranța, dialogul și cooperarea, într-un climat de încredere și înțelegere reciprocă, sunt printre cele mai bune garanții ale păcii și securității internaționale".

Culture Action Europe (CAE) este cea mai importantă rețea europeană de rețele culturale, organizații, artiști, activiști, cadre universitare și responsabili politici. Culture Action Europe a fost înființată în 1994, în temeiul legislației belgiene, sub denumirea de Forum European pentru Artă și Patrimoniu (FEAP) - Forum Européen pour les Arts et le Patrimoine (FEAP). EFAH/FEAP a avut ca scop facilitarea dialogului și a schimbului de cunoștințe între sectorul cultural și factorii de decizie politică din UE.

În 2008, asociația și-a schimbat numele în Culture Action Europe (CAE) și și-a deschis statutul de membru la diverse organizații publice și private. CAE a adoptat o nouă strategie care pledează pentru accesul la artă și cultură ca drept fundamental și pentru investiții publice în artă pentru o Europă durabilă și coerentă.

Rețeaua Organizațiilor Europene de Muzee (NEMO) a fost înființată în 1992 ca o rețea independentă de organizații naționale de muzee care reprezintă comunitatea muzeală din statele membre ale Consiliului Europei. Împreună, membrii NEMO reprezintă peste 30.000 de muzee din întreaga Europă.

NEMO se asigură că muzeele fac parte integrantă din viața europeană prin promovarea activității și a valorii lor în fața factorilor de decizie politică și prin oferirea de cursuri de formare, informații, rețele și oportunități de colaborare.

Prin intermediul rețelei și al site-ului său, NEMO încurajează muzeele și organizațiile muzeale să colaboreze la proiecte multilaterale în Europa și în afara ei. În calitate de avocat la nivel european, NEMO influențează politicile UE relevante pentru muzee, facilitând un dialog continuu care să răspundă nevoilor și potențialului acestui sector. Rețeaua pune în legătură muzeele din Europa cu instituțiile, politicile și oportunitățile de finanțare europene.

NEMO consideră că muzeele sunt actori-cheie în protejarea patrimoniului cultural și sunt figuri centrale pe calea unei mai bune înțelegeri în Europa.

Institutele Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene (EUNIC - European Union National Institutes for Culture) - reprezintă rețeaua institutelor naționale europene de cultură și a organismelor naționale angajate în activități culturale și conexe în afara granițelor naționale.

EUNIC este una dintre rețelele europene sprijinite de UE prin programul Europa Creativă încă din 2014. Membrii EUNIC se reunesc în 139 de clustere din 107 țări din întreaga lume. Clusterele sunt filiale ale rețelei, înființate acolo unde sunt reprezentați cel puțin trei membri EUNIC. Clusterele se angajează în relații culturale, co-creând activități cu organizații partenere.

EUNIC România a fost înființat în 2008 și, de atunci, s-a dezvoltat într-o rețea de 18 membri și dezvoltă anual programe și evenimente care sprijină obiectivele rețelei. În 2023, EUNIC România s-a alăturat Timișoara 2023 - Capitală Culturală Europeană prin proiectul HEI - Casa Institutelor Europene din Timișoara.

Rețeaua Europeană a Centrelor Culturale (ENCC) a fost înființată în 1994 pentru a promova dialogul și cooperarea între centrele culturale cu orientare socială din Europa. În prezent, ENCC cuprinde peste 3.000 de centre culturale din 27 de țări.

Principalele linii de acțiune sunt consolidarea capacității, crearea de rețele și advocacy. Organizează întâlniri, conferințe, cursuri de formare și schimburi de personal, participă la cercetări și la colectarea de date, creează instrumente și publicații și pun în legătură membrii lor cu alți actori din sectorul cultural.

Centrul Cultural European (ECC) este o organizație culturală fondată în 2002 de artistul olandez Rene Rietmeyer, care înființează centre cu intenția de a construi o rețea de lideri culturali.

Cu sediul central în Olanda și sateliți în Europa, Asia, Africa și America, ECC a organizat peste 50 de expoziții de artă contemporană, design și arhitectură la nivel mondial și nenumărate evenimente culturale, oferind în același timp programe educaționale pe teme culturale. Misiunea lor este să crească gradul de conștientizare, să consolideze bunurile culturale comune, să prețuiască unicitatea și să învețe din diferențele noastre. Prin intermediul platformelor lor de predare și cercetare (ECC-Academy și ECC-Performance Art) oferă și oportunități educaționale.

Fundația Culturală Europeană (ECF) a fost înființată la Geneva în 1954 de către personalități influente, printre care Denis de Rougemont, Robert Schuman și Prințul Bernhard al Țărilor de Jos. Aceștia considerau cultura esențială pentru recuperarea și unitatea Europei după al doilea Război Mondial. Viziunea lor era aceea a unei Europe unificate în care cetățenii se puteau exprima liber și lucra în armonie.

ECF a fost creat pentru a stimula sentimentul european, pentru a promova dezvoltarea și păstrarea unui sentiment de înțelegere reciprocă și de solidaritate democratică între popoarele Europei prin încurajarea activităților culturale și educaționale de interes comun., cum ar fi programul Erasmus sau Prix Europa.

Conform unei cercetări dezvoltate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, în România există aproximativ 4,000 de ONG-uri culturale active.

Definiția folosită pentru clarificarea acestui demers a fost următoarea: Organizațiile neguvernamentale (ONG-urile) culturale sunt entitățile care au beneficiat de cel puțin o finanțare din fonduri nerambursabile (din domeniul cultural) pentru a desfășura un proiect cultural.

Cercetarea INCFC a identificat 3.933 de ONG-uri culturale active (care au depus bilanț contabil pe anul 2019) la nivel național. Pe lângă acestea, mai sunt 1.366 de ONG-uri culturale considerate inactive pentru că nu au depus bilanț contabil pentru anul 2019.

Datele cercetării arată că între 2005 și 2020, aproape 5.000 de ONG-uri culturale au primit fonduri nerambursabile de la autoritățile locale, altă sursă majoră de venit pentru mai bine de 600 de ONG-uri fiind fondul AFCN.

Câteva exemple de organizații culturale reieșite din etapele cercetării acestui raport sunt: Fundațiile comunitare, Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Asociația Culturală Flower Power, Minitremu, Fundația9, Ephemair, AltArt, Supereroi printre noi, Asociația de Dezvoltare Personală Grigore Popa, Help me be a rockstar, Pro Patrimonio, F-SIDES Cineclub, Centrul Cultural Clujean, Fundația Calea Victoriei, Asociația culturală Cărțile pe Față (cu proiectul Book Truck), Băile Herculane, Asociația Monumentum (cu proiectul Ambulanța pentru Monumente), ARCEN București, etc.

Ordinul Arhitecților din România (OAR) este o organizație profesională, cu filiale în toată țara, care sprijină interesele arhitecților și a cărei funcție principală este cea de registru, prin acordarea dreptului de semnătură arhitecților și prin gestionarea Tabloului Național al Arhitecților publicat anual în Monitorul Oficial al României. Pe lângă reglementarea practicii profesionale în domeniul arhitecturii, OAR se angajează și în protejarea patrimoniului cultural-arhitectural, sprijinind “inițiative, proiecte, programe, publicații și evenimente care promovează arhitectura contemporană, patrimoniul cultural, dezvoltarea durabilă, rolul arhitectului în societate, istoria și teoria arhitecturii”, toate acestea prin intermediul Timbrului Arhitecturii (una din sursele de finanțare stabile ale sectorului cultural din România).

Editurile și librăriile sunt entitățile principale prin care produsele literare sunt răspândite din punct de vedere comercial, cea dintâi, prin printarea și publicarea de cărți propriu-zise, iar cea din urmă, prin oferirea unui spațiu în care cărțile pot fi expuse către public și cumpărate. Conform unei liste publicate de BookNation.ro, în România există 1.163 de edituri, printre care se remarcă Grupul Editorial Litera, Paralela 45, Polirom, Humanitas, Curtea Veche și Editura TREI.

Cărțile publicate de către acestea sunt ulterior diseminate către public prin librării, al căror număr, însă, se află în scădere în România. Conform datelor oferite de Registrul Comerțului în 2021, existau 339 companii care erau înregistrate sub codul CAEN 4761 („Comerț cu amănuntul al cărților, în magazine specializate”), dintre care marea majoritate se aflau în mediul urban mare și mediu. Printre acestea se remarcă rețeaua de librării Cărturești, rețeaua de librării Humanitas și rețeaua de librării Diverta.

Librăriile există sub forma unor magazine fizice, dar un număr mare al lor au și prezență online, prin website-uri proprii. De asemenea, există și un număr de librării românești exclusiv online (precum Okian) dedicate cărților în format print, și Voxa și Audiotribe dedicate cărților digitale (e-books) și cărților audio (audiobooks).

Uniunile dedicate producătorilor de produse culturale (vizuale, literare, de spectacol, etc.) sunt organizații neguvernamentale ce au ca scop colaborarea între producătorii culturali pentru apărarea drepturilor și statului lor (precum libertatea de exprimare, drepturilor de autor, etc.), precum și promovarea activității lor.

În România, astfel de uniuni există pentru creatorii din diverse sectoare ale industriei creative, și anume Uniunea Arhitecţilor din România (UAR), Uniunea Artiştilor Plastici din România (UAP), Uniunea Cineaştilor din România (UCIN), Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), Uniunea Scriitorilor din România (USR) și Uniunea Teatrală din România (UNITER). În cadrul sectoarelor în care activează, fiecare Uniune acționează ca un sprijin legal pentru creatorii ce fac parte din ea, dar organizează și diverse activități și evenimente menite să transmită munca acestora (spre exemplu, expoziții, spectacole, competiții, simpozioane, ateliere, etc.).

La nivel colectiv, aceste uniuni se reunesc la rândul lor sub umbrela Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori din România (ANUC), ce are scopul de a facilita dialogul între diversele uniuni și între acestea și autoritățile publice, dar și desfășurarea de programe colective promovând cultura românească (spre exemplu, proiectul „Casa Artiștilor” și Proiectul „FORUM@RT”).

În completarea scenei teatrale, alături de teatrele de stat se regăsesc și teatrele independente, entități culturale cu scopul de a transmite spectacole dramatice și producții artistice, care sunt deținute și finanțate de actori privați. În prezent, 22 de teatre independente sunt înscrise în cadrul Asociației Teatrelor Independente, precum unteatru (București), Teatrul Godot (București) sau Teatrul FIX (Iași). Mai există, de asemenea, și teatre independente ce nu aparțin Asociației (precum Teatrul Auăleu din Timișoara), însă numărul lor este neclar.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membră a celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor (Network of European Museum Organisations - NEMO), organizează anual Noaptea Muzeelor, cea de a 20-a ediție a inițiativei având loc chiar în 2024. Prima Noapte a Muzeelor organizată împreună cu muzeele din Republica Moldova, cât și prima Noapte a Muzeelor la Sate, au fost organizate în 2023.

O soră mai mică a Nopții Muzeelor, este Noaptea albă a Galeriilor, care a apărut în mai 2008, în București, cu scopul de a pune pe hartă galeriile de artă din oraș și să încurajeze publicul să facă cunoștință cu galeriile și arta contemporană din oraș.

Entitățile tradiționale dedicate desfășurării culturale (muzee, galerii, teatre, etc.) sunt completate și de spații de artă sau cultură contemporană, și anume spații alternative de întâlnire pentru creatorii de produse culturale, în care aceștia pot colabora și interacționa atât unii cu alții, cât și cu publicul general prin expoziții și evenimente artistice organizate în cadrul lor.

Evenimentele desfășurate în cadrul acestor spații sunt diverse, de la expoziții de artă contemporană, la spectacole muzicale sau aranjamente interactive care necesită participarea publicului. Exemple de astfel de spații sunt Rezidența9 (București) - un hub interactiv care găzduiește diverse proiecte de cultură contemporană (spre exemplu, instalații performative, proiecții de materiale audiovizuale, expoziții de fotografii pe teme specifice, etc.) - și clădirea FABER (Timișoara) - un centru cultural independent, lansat în 2020, care oferă un spațiu de lucru și colaborare pentru artiști freelanceri, dar și de evenimente și expoziții culturale (spre exemplu, spectacole de dans contemporan, concerte, proiecții, etc.). Alte exemple de astfel de spații includ galeria Mobius, galeria Suprainfinit, Salonul de proiecte și Atelierele Malmaison în București, spațiul Baia Turcească și Borderline Art Space în Iași, precum și Galeria Plankton și ArcStudiu în Cluj-Napoca.

Festivalurile culturale reprezintă evenimente de cultură și divertisment dedicate publicului general, în cadrul cărora sunt organizate diverse tipuri de activități artistice pe subiecte de interes comun. Acestea se regăsesc în sectoare culturale variate - muzică, film, design, artă fotografică, artă vizuală, culinare și lifestyle - și se întind pe mai multe zile (de la 2-3 zile, la câteva săptămâni). Festivalurile sunt organizate și finanțate atât de către stat, cât și de actori privați.

Sectorul muzical este sectorul cel mai bogat din punct de vedere al numărului și diversității festivalurilor, Ghidul Festivalurilor din România publicat de platforma Zile și Nopți identificând 47 de festivaluri muzicale organizate în țară în 2023 (lista este deschisă și non-exhaustivă, numărul real este mai ridicat).

Acestea sunt dedicate fie unui gen muzical specific (spre exemplu: jazz, muzică clasică, rock, disco, instrumentală, etc.), fie unui mix de genuri și performanțe muzicale. Festivalurile de muzică sunt organizate preponderent în lunile de vară (iunie, iulie, august), precum și în prima jumătate a lunii septembrie. În cadrul lor, spectatorii asistă la spectacole muzicale, concerte și spații pentru dans.

Printre ele se remarcă Festivalul UNTOLD (cel mai mare festival de muzică din țară, organizat din 2015, anual, în Cluj-Napoca pe parcursul a 4 zile, de către compania românească Untold Universe), Festivalul „George Enescu” (un eveniment de muzică clasică recunoscut internațional, organizat o dată la doi ani de către Ministerul Culturii la Ateneul Român și Sala Radio în București), Festivalul Jazz in the Park (organizat anual, din 2013, inițial în Parcul Central, iar apoi în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, de către organizația Fapte) și Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo (organizat anual, din 2016, de către Asociația SONORO în București, incluzând circuitul SoNoRo Conac, concerte organizate anual în cadrul clădirilor de patrimoniu românești).

Festivalurile muzicale sunt urmate ca număr de festivalurile de artă și cultură conform Ghidului Festivalurilor, în 2023, au fost organizate 13 astfel de evenimente (lista este deschisă și non-exhaustivă, numărul real fiind mai ridicat). Acestea sunt dedicate domeniului artelor vizuale și performative, preponderent teatrului. În cadrul festivalurilor, sunt organizate expoziții, proiecte artistice și piese de teatru.

Ele se desfășoară în lunile de vară, septembrie și octombrie. Printre ele se remarcă Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu - unul dintre cele mai mari festivaluri de teatru din Europa, organizat anual, din 1993, pe o temă specifică (în 2023, aceasta a fost „Miracol”) - și Festivalul Național de Teatru - un festival important de teatru din București, organizat anual de către Asociația UNITER, derulând spectacole atât din România, cât și din străinătate. Există și un număr de festivaluri ce au ca scop încurajarea și promovarea tinerilor interesați domeniul artelor vizuale și performative, precum Ideo Ideis Festivalul Național de Teatru Tânăr din Alexandria sau Festivalul de Teatru Piatra Neamț organizat de Teatrul Tineretului.

Scena culturală este completată și de festivalurile de film, Ghidul Festivalurilor identificând 8 astfel de evenimente în 2023 (lista este deschisă și non-exhaustivă, numărul real fiind mai ridicat). Acestea sunt dedicate domeniului cinematografic și sunt desfășurate sub forma unor competiții sau proiecții de filme și producții audiovizuale.

Ele sunt organizate preponderent în lunile de vară și de toamnă. Printre acestea se remarcă Festivalul internațional de film Transilvania TIFF (cel mai mare festival de film românesc, recunoscut internațional, organizat anual, din 2002, în Cluj-Napoca, de către Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc), Festivalul Astra Film (un festival de film de tip documentar, organizat anual, din 1993, în Sibiu), Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest (inițiat în 2010, cu scopul de a aduce filmele din selecția Festivalului de Film de la Cannes pe scena culturală românească) și Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL (organizat la Sfântu Gheorghe, cu scopul de a sprijini scena cinematografică independentă națională și internațională).

Jurnalismul cultural joacă un rol esențial în democratizarea accesului la cultură, contribuind la promovarea diversității și la facilitarea înțelegerii și aprecierii diferitelor aspecte ale culturii. Inițial, jurnalismul cultural era prezent predominant în publicațiile tipărite, cum ar fi ziarele și revistele specializate, oferind recenzii, interviuri și reportaje despre evenimente culturale și artiști, însă, o dată cu evoluția erei digitale, jurnalismul cultural s-a extins și în mediul online, incluzând bloguri, site-uri, platforme de socializare și podcasturi.

În România, nu există la momentul de față o statistică menită să evidențieze clar numărul actorilor care activează în această nișă a jurnalismului cultural, însă putem aminti câteva publicații, de exemplu: Scena9, Cultura la Dubă, Gen știri, Observator cultural, Dilema Veche, Revista ARTA, România Literară; Radio - ex. Radio România Cultural, Radio France Internationale; Reviste tematice (publicațiile de film - FilmMenu, Acoperișul de Sticlă, Films in Frame, cele de arhitectură - Zeppelin, Igloo).

Industria cinematografică din România este dominată de cinematografe private și anume, unități culturale ce au ca scop proiectarea filmelor și materialelor video și sunt deținute de actori privați, cu precădere diverse societăți comerciale.

Conform datelor INCFC din 2023, există 69 de cinematografe private în România, dintre care 66 sunt deținute de societăți comerciale și 3 de ONG-uri. Dintre aceste societăți comerciale, se remarcă rețeaua Cinema City (cu 28 cinematografe), rețeaua Cineplexx România (cu 5 cinematografe) și rețeaua Happy Cinema (cu 7 cinematografe).

În 2022, cele 20 cele mai frecventate cinematografe au fost toate cinematografe private, mai precis 16 cinematografe Cinema City, Cineplexx Băneasa București, Cinema One Laserplex Brașov, Movieplex Cinema București și Cinema Palace Oradea. Acestea se află preponderent în mediul urban mare (capitala și reședințe de județ) și sunt absente din mediul rural.

Scena artistică din România este completată și de artiștii independenți și anume, acei artiști care nu aparțin de o instituție sau entitatea culturală specifică, fie ea publică sau privată.

Conform datelor Eurostat din 2022, 12,5% din persoanele care lucrează în sectorul cultural din România sunt „liber-profesioniști” și, deci, independenți. Aceștia își desfășoară activitatea adesea fie prin intermediul unor contracte de comandă încheiate cu diverși actori sau entități (persoane private, organizații, etc.), fie prin intermediul unor proiecte individuale și al finanțărilor pe proiect (private sau publice). Un exemplu de artist independent care activează pe scena culturală românească este Ion Barbu,caricaturist care a colaborat cu diverse reviste și publicații (printre care Dilema Veche, Adevărul, etc.) și a inițiat Planeta Petrila, un proiect de renovare și înfrumusețare a orașului minier omonim. La nivel colectiv, un alt exemplu este Kinema Ikon, un atelier multimedia fondat în 1970 cu scopul de a facilita munca colectivă între artiști independenți reunind diverse formate artistice (cum ar fi video, artă digitală, instalații). În 1990, Kinema Ikon este integrat în cadrul Complexului Muzeal Arad, iar din 2014, organizează Media Art Festival Arad (MAFA), alături de Muzeul Arad, de Primărie și de Centrul Municipal de Cultură Arad.

Instituțiile de învățământ de stat dedicate domeniului artistic sunt completate de entități academice private de artă, care, însă, se regăsesc în număr mai mic. La nivel preuniversitar, un număr exact al școlilor private de artă nu există, însă acestea oferă cursuri și specializări în sectoare artistice (muzică, arte plastice, etc.) în schimbul unei taxe de studii.

Adesea, acestea iau forma unor academii ce oferă diverse cursuri specializate dedicate copiilor, care însoțesc programele școlare obișnuite. Două astfel de exemple sunt Școala de Arte Ariodante (București), cu focus pe muzică și artă plastică, și Academia de ARTE Frumoase (Târgoviște), cu focus pe muzică, teatru, fotografie și artă grafică. La nivel universitar, dintre cele 34 de universități private acreditate în 2023 (conform Listei instituțiilor de învățământ superior particular acreditate a Ministerului Educației), numai 4 oferă specializări pe domenii artistice, și anume Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” (Târgu Mureș), Facultatea de Arte din Universitatea Hyperion (București), Facultatea de Științe și Arte din Universitatea Sapientia (Cluj-Napoca) și Facultatea de Litere și Arte din Universitatea Creștină „Partium” (Oradea).

Bibliotecile independente sunt inițiative culturale non-profit care operează independent de instituțiile publice, adesea gestionate de voluntari și finanțate din surse private sau donații. Ele sunt create pentru a oferi acces la lectură și la resurse culturale în comunități care nu sunt deservite de bibliotecile tradiționale sau pentru a răspunde nevoilor specifice ale anumitor grupuri de oameni.

Un exemplu de astfel de inițiativă este biblioteca mobilă, Book Truck, care își propune să aducă lectura și cărțile mai aproape de copiii din zonele rurale și izolate ale României. Inițiatorul proiectului și fondatorul asociației Cărțile pe față, Victor Miron, a reușit prin acest demers să acopere recurent 30 de comune din județul Cluj cu primul Book Truck, iar începând cu anul 2023, a fost inaugurată a doua bibliotecă mobilă pe roți.

Biblioteca Prichindeilor este o altă inițiativă care își propune să ofere acces copiilor din diaspora românească la cărți și materiale educaționale în limba română și să creeze un spațiu comunitar pentru promovarea lecturii și a identității culturale.. Bazele primei filiale a bibliotecii au fost puse la Praga, iar în prezent proiectul a ajuns la 23 de filiale în Europa și Orientul Mijlociu.