Profesori bine pregătiți
Primii ani din viețile noastre au fost marcate de dascălii noștri. Ne amintim primele litere desenate stângaci pe caietele tip 1, sub atenta îndrumare a învățătorilor care au avut răbdare cu fiecare dintre noi să devenim oamenii mari de azi. Oră cu oră, ne-au fost mentori și ne-au ghidat pașii prin anii noștri de formare. Astăzi, mulți dintre ei sunt în continuare la catedră, ocupându-se de noile generații de elevi care, în acest secol al tehnologiei și într-o lume în continuă schimbare, au cu totul alte nevoi și comportamente față de cele pe care le manifestam noi la vremea noastră.
Cine vine în sprijinul lor, unde își dobândesc aceste noi abilități de care au nevoie, cum vine sistemul în ajutorul lor și ce instrumente au la dispoziție să navigheze prin hățișurile carierei în învățământ? Am ales să analizăm domeniul pregătirii resurselor umane în educație pentru că orice schimbare în bine în educație pornește de la ei, resursa esențială a unui sistem funcțional: profesorii. Am încercat să aflăm unde sunt cele mai presante probleme din sectorul formării cadrelor didactice, să depistăm acele blocaje cu care se confruntă zilnic, de unde își iau informația, cât de accesibilă este pentru ei, dacă este suficientă și care sunt, la nivel de sistem, provocările domeniului. La final, venim în întâmpinarea lor cu o serie de soluții digitale menite să le ușureze munca și să îi sprijine în misiunea lor de a construi generațiile următoare.

PREGĂTIREA RESURSELOR UMANE ÎN EDUCAȚIE
România în momentul de față se află într-o situație delicată când vine vorba despre educație. Sistemul a trecut prin mai multe reforme care, deși aveau cele mai bune intenții, au avut un efect și un success limitate. Practic fiecare reformă a încercat să rezolve probleme specifice din sistem la acel moment în timp, fără să aibă în vedere întregul și interdependența dintre diferitele elemente sau trepte ale acestuia.
Aceste practici au condus la un efect de "peticire" constantă care genera la fel de multe probleme pe cât încerca să rezolve. Implicit, astăzi nu există soluții simple pentru a rezolva problemele din sistem și soluția cea mai eficientă de multe ori pare regândirea acestuia de la zero.
Am ales să ne uităm la unul dintre pionii centrali ai sistemului, profesorul, cel care facilitează accesul la cunoaștere pentru elevi și care dă de fapt măsura eficienței și performanței sistemului în sine de cele mai multe ori.
În ceea ce privește achiziția forței de muncă, în momentul de față procesul de admitere în sistem este unul criptic și puțin transparent atât pentru debutanți cât și pentru cei care au o anumite vechime în el. Cei la început de drum se simt de multe ori frustrați și pierduți atât din punct de vedere procedural cât și din punct de vedere al competențelor, la care se adaugă și lipsa de siguranță cu privire la procedurile de aplicare a legii educației. O altă problemă care necesită atenție în acest moment este faptul că majoritatea cadrelor didactice active din sistemul educațional au fost formate înaintea anilor 1990, iar capacitatea și deschiderea de a asimila metode și tehnici noi, respectiv recentrarea de pe memorarea informației pe gândirea critică și selecția acesteia (având în vedere revoluția informațională) sunt întâmpinate cu rezistență.
În ceea ce privește retenția profesorilor, una dintre problemele majore se remarcă a fi faptul că profesoratul (mai ales pentru cei care încă nu și-au dat definitivatul) este văzut ca un loc de muncă de tranziție. Această problemă se datorează în parte sistemului de admitere complicat și netransparent pe de o parte, pe de altă parte managementului de la nivel local al unității de învățământ care adesea nu poate să asigure o integrare eficientă a debutantului în școală.
Și în ceea ce privește sistemul de retenție colaborarea dintre cadrele mai în vârstă cu cei noi este esențială pentru crearea unui mediu incluziv atât pentru debutanți cât și pentru elevi. În ceea ce privește formarea continuă a cadrelor didactice, conceptul de management al carierei didactice se rezumă în continuare la grade și praguri profesionale mai mult sau mai puțin relevante, ignorând nevoia de dezvoltare continuă și conectarea la metodele noi de predare și comunicare cu elevii a profesorilor.
Explorăm, așadar, împreună, în paginile acestui document care sunt punctele nevralgice din sistem și care sunt primii pași pe care îi putem face pentru a avea profesori din ce în ce mai buni și motivați în profesia lor.