Acces la educație
”A rămas în urmă la învățătură.” O frază pe care am auzit-o de multe ori și care a devenit un soi de ”așa se spune la noi” când un copil nu performează la școală. Realitatea este că acel copil a fost lăsat în urmă. Vina nu este a lui ci a unui sistem care de zeci de ani nu reușește să țină el pasul cu nevoile copiilor lor pe care trebuie să îi deservească.
De la problemele de infrastructură școlară, la lipsa dotărilor corespunzătoare, incoerența politicilor de intervenție în medii defavorizate și lipsa de investiții în formarea continuă a tuturor specialiștilor de care este nevoie într-o unitate de învățământ, lipsa de screening eficient a copiilor cu cerințe educaționale speciale și o completă ignorare a nevoilor de accesibilizare ale școlilor pentru elevii cu dizabilități, toate acestea lasă în urmă generații întregi de copii vulnerabili.
Ce putem face? Cum poate tehnologia să șunteze drumul lung spre creșterea gradului de acces corespunzător la educație? Ce soluții avem? Haideți să găsim împreună răspunsurile în paginile acestui raport.
De accesul la o educație incluzivă de calitate depind șansele copiilor de a-și valorifica potențialul, de a deprinde abilități esențiale pentru viață și de a-și câștiga traiul ca adulți. Un acces universal la o educație de calitate este nu numai un imperativ moral, al egalității de șanse pentru toții copiii, dar și un deziderat pragmatic al oricărei țări. Creșterea economică, coeziunea socială, finanțarea serviciilor sociale vor depinde de competențele și valorile deprinse prin educație de viitorii adulți. Cu toate acestea, în ciuda beneficiilor incomensurabile ale unui acces egal la educație, multe sisteme actuale de învățământ, inclusiv cel românesc, reproduc şi adâncesc inegalităţile existente.
Studenții în general, copii sau adulți, nu accesează în mod egal oportunitățile cu care se întâlnesc dintr-o serie de motive. Unele țin de diferențele individuale cum ar fi înclinații, preferințe, priorități. Dar un alt set de motive au cu totul altă natură. Statutul socio-economic, etnia, rasa, statutul de imigrant, dizabilitățile, rezidența în mediul rural sau în zone marginalizate afectează decisiv accesul la educație și implicit șansele în viață ale unui copil. Un principiu important în educație, care poartă numele de echitate presupune că diferențele în acces să nu fie determinate de astfel de factori asupra cărora copiii sau tinerii nu au niciun control.
Sistemul educațional din România este obligatoriu și gratuit, dar cifrele redau un tablou sumbru în ceea ce privește participarea copiilor la școală. Conform ultimului raport de țară al Comisiei Europene, România înregistrează una dintre cele mai ridicate rate de părăsire timpurie a școlii din UE (15,3 % în 2021, comparativ cu media UE de 9,7%). De altfel, un număr inacceptabil de mare de copii, între 300.000 și 400.000, nu sunt cuprinși în sistemul de educație. Pe lângă problema participării, e alarmantă și problema calității foarte slabe a educației. Conform testelor internaționale PISA, în România 40% dintre elevii de 15 ani nu știu să scrie, să citească și să raționeze matematic la un nivel funcțional acceptabil, care să le fie de folos în viața de zi cu zi. Doar 75% dintre copii termină clasa a 8-a cu șanse ulterioare foarte mici să-și găsească de lucru. Și mai îngrijorător este că aceste cifre, care reprezintă o medie națională, ascund o situație mult mai îngrijorătoare. Indicatorii medii nu oferă informații despre diferitele categorii dezavantajate și maschează discrepanțe foarte mari între categoriile socio-economice, între mediul urban și rural, sau între populația romă, alte grupuri dezavantajate și restul populației.
Pe fondul unui sistem defectuos care nu și-a făcut datoria față de copiii mai puțin norocoși, pandemia de Covid-19 a forțat trecerea educației în mediul online și făcut-o vulnerabilă la o serie de lipsuri noi, ce țin de nivelul slab de digitalizare din România. Trecerea învățământului în online a făcut ca disparitățile în ceea ce privește accesul la o educație de bună calitate să se accentueze. Lipsa unui conținut digital ușor de accesat (manuale digitale interactive, exerciții, teste) , lipsa competențelor digitale în rândul profesorilor, al părinților și elevilor, lipsa infrastructurii și a echipamentelor dar și lipsa de coordonare de la nivel central sunt doar o parte din motivele care au făcut ca trecerea în online să se traducă în multe ore anulate și acumularea unor pierderi greu de recuperat, în special pentru elevii cei mai defavorizați.
CATEGORII VULNERABILE
COPIII DIN MEDIUL RURAL
Părăsirea timpurie a școlii este o problemă pregnantă, mai ales în mediul rural. Rata de abandon școlar este de 1.5 ori mai mare în mediul rural decât în cel urban. Există discrepanțe semnificative între rezultatele școlare obținute de elevi din rural versus cei din urban. În 2021, 37% dintre absolvenții clasei a opta din școlile din zonele rurale nu au trecut examenul de capacitate. Acest procent a fost de 11% în școlile din mediul urban. După cum vom vedea, la aceste rezultate contribuie mai mulți factori: starea infrastructurii educaționale în zonele rurale, dotările, nivelul de pregătire al cadrelor didactice, sau chiar și lipsa mijloacelor de transport pentru a ajunge la școală. Situația materială a familiei, nivelul de educație al părinților, susținerea pe care o primesc din partea părinților reprezintă o altă categorie de factori care influențează participarea școlară a copiilor.
COPIII DIN FAMILII CU UN STATUT SOCIO-ECONOMIC DEZAVANTAJAT
Analiza rezultatelor PISA 2018 evidențiază existența unei diferențe majore între școli în funcție de apartenența la medii socio-economice avantajate sau dezavantajate, indiferent de mediul de rezidență. Dacă cei care provin din mediile socio-economice cele mai avantajate au un risc de aproximativ 15% de a avea o performanță foarte slabă la înțelegerea textelor și raționamente matematice de zi cu zi, probabilitatea celor ce provin din familiile cele mai dezavantajate de a atinge o performanță foarte slabă este de peste 60% . În același timp, analiza rezultatelor PISA 2018 arată că elevii români din medii dezavantajate au aspirații școlare mai reduse, chiar și cei care înregistrează rezultate foarte bune: 1 din 4 elevi cu rezultate foarte bune, provenind din medii dezavantajate se gândește că nu va absolvi învățământul terțiar (studii universitare), comparativ cu 1 din 30 de elevi cu rezultate foarte bune, din medii socio-economice avantajate.
COPIII ROMI
România are cea mai numeroasă populaţie de romi din Europa. Numărul oficial este de 621.000 conform recensământului din 2011 sau 2,5% din populaţia totală, dar un număr neoficial estimat de Consiliul Europei este între 1.800.000 şi 2.500.000 sau între aproximativ 8 % şi 12 % din populaţie. Romii reprezintă unul dintre cele mai defavorizate grupuri din România, cu o rată a sărăciei de trei ori mai mare decât media din România. Populația romă e deosebit de vulnerabilă în ceea ce privește starea generală de sănătate și accesul la servicii medicale, accesul la educație, oportunităţi limitate pe piaţa muncii, discriminare și marginalizare, toate alimentând un cerc vicios al sărăciei şi excluziunii sociale.
În domeniul educației există discrepanțe majore între copiii romi și cei neromi în ceea ce privește participarea la școală și performanța școlară. Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% , față de 95% pentru copiii majoritari. Mai puțin de un sfert din copiii romi ajung la liceu (22%), în timp ce la populația majoritară această pondere e de 80%. Pe lângă nivelul de sărăcie și excluziune socială și factori culturali, tratamentul diferențiat al profesorilor și segregarea acestor copiii în clase sau școli separate sunt factori importanți în spatele acestor cifre. Deși segregarea copiilor romi a fost interzisă, peste 50 % dintre cei cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani frecventează școli în care majoritatea elevilor sunt romi.
COPIII CU CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE ȘI COPIII CU DIZABILITĂȚI
Copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt copiii care din cauza unei dizabilități sau a unei particularități a stilului cognitiv și de învățare au nevoie de adaptarea procesului de predare, învățare și evaluare. Absența unui sistem de screening al copiilor cu CES, lipsa conștientizării asupra subiectului de către părinți și profesori, cât și numărul insuficient de specialiști și personal de suport face ca doar cazurile grave (în general cauzate de o dizabilitate) să fie identificate. În lipsa unei abordări personalizate, acești copii rămân în urmă sau abandonează școala prea devreme. În ceea ce privește copiii cu dizabilități, lipsa infrastructurii, a dotărilor și a echipamentelor adaptative, cât și a unui sprijin adecvat face ca foarte puțini să poată participa la școală.
Acestea sunt o parte dintre categoriile vulnerabile unde accesul la educație este îngrădit de factori structurali. În acest context, România are un drum lung de parcurs ca să poată oferi copiilor indiferent de circumstanțele în care s-au născut, șanse egale în procesul de învățare.